Oficial Veste pentru Chivu: a semnat cu Inter până în 2030
articol scris de Digi Sport27.08.2026, 16:18
Matteo Farronato (18 ani, portar) a semnat cu Inter un nou contract până în vara lui 2030.
Serie A SuperLiga: Corvinul - Dinamo, sâmbătă, 21:30, DGS 1
SuperLiga: FC Argeș - Sepsi, sâmbătă, 18:30, DGS 1
Matteo Farronato a semnat cu Inter până în 2030
Văzut un jucător de perspectivă, Matteo Farronato a primit un nou contract de la Inter valabil până în 2030 și nu a stat pe gânduri și l-a semnat.
Vestea prelungirii contractului a fost, însă, dată de Matteo Farronato, prin intermediul unui mesaj postat pe rețelele sociale.
”Sunt foarte fericit să-mi prelungesc contractul cu acest club minunat, le mulțumesc familiei mele și oamenilor care au încredere în mine”, a transmis Matteo Farronato, pe Instagram.
Format și la Vicenza, Matteo Farronato e la Inter din 2022. Momentant, portarul evoluează la Primavera, dar este așteptat să facă pasul spre prima echipă antrenată de Cristi Chivu.
Kristjan Asllani, transfer de la Inter la Al-Jazira: mutare între Cristi Chivu și Cosmin Olăroiu
Cosmin Olăroiu (57 de ani) a reușit transferul mijlocașului Kristjan Asllani (24 de ani), jucătorul lui Inter Milano, echipă la care activează ca antrenor Cristi Chivu (45 de ani).
În prezent antrenor la Al-Jazira, în prima ligă a Emiratelor Arabe Unite, Cosmin Olăroiu l-a convins pe Kristjan Asllani de la Interul lui Cristi Chivu să semneze cu gruparea arabă pe care o pregătește în prezent.
Cristi Chivu nu se mai bazează pe serviciile mijlocașului albanez, iar Cosmin Olăroiu și conducătorii de la Al-Jazira au profitat de situație.
Mutarea este și în favoarea lui Kristjan Asllani, care ar fi titular la echipa lui Cosmin Olăroiu și ar primi și un salariu mai bun față de cel de la Inter.
Trecerea lui Kristjan Asllani de la Inter la Al-Jazira a fost anunțată de Fabrizio Romano prin celebrul ”Here we go”.
Mijlocașul va fi împrumutat de Inter pentru două milioane de euro, iar un transfer definitiv îi va costa pe cei de la Al-Jazira încă 5 milioane de euro, potrivit sursei citate.
Format la Butese și Empoli, mijlocașul a fost cumpărat de Inter în 2023 pentru 15,7 milioane de euro, dar nu a reușit să se impună la milanezi.
În sezonul trecut, Kristjan Asllani a fost împrumutat de Inter la Torino și la Beșiktaș, iar în acest sezon n-a fost inclus de Cristi Chivu în lotul pentru meciul din prima etapă cu Monza, scor 4-1.
Interul lui Cristi Chivu a făcut show în prima etapă din Serie A: 4-1 cu Monza
Inter a început cum nu se putea mai bine duelul, iar Hakan Calhanoglu a reușit să înscrie încă din minutul 6, după un șut de senzație de la distanță.
În mod surprinzător, nou-promovata Monza a restabilit egalitatea prin Gustavo Varela, fiul lui Fernando Varela, în minutul 29, iar la cabine s-a intrat la egalitate.
Totuși, Interul lui Chivu a turat motoarele în cea de-a doua repriză și a reușit să mai marcheze de trei ori în poarta lui Pizzignacco prin Zielinski (minutul 48), Pio Esposito (minutul 55) și Bisseck (63).
VIDEO Rezumat Inter - Monza 4-1
Clasamentul din Serie A
Etichete: cristi chivu , portar inter , matteo farronato
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mass-media din Cecenia l-a prezentat pe Ramzan Kadîrov în timpul unei inspecții privind pregătirile...