Mirel Rădoi, ferm după primul antrenament la Gaziantep: ”Nu mai pot juca”
23.04.2026, 23:10Au fost zile agitate pentru Mirel Rădoi (45 de ani) săptămâna aceasta.
Super Lig Liga Florilor: Gloria Bistrița - Minaur Baia Mare, miercuri, 17:00, DGS 2
Interviurile Digi Sport: Andrei Prepeliță, joi, 00:00, DGS 1
După victoria obținută cu FCSB, la Ovidiu, pe terenul celor de la Farul, 3-2, luni seara, Rădoi l-a anunțat marți pe Gigi Becali (67 de ani) că pleacă la Gaziantep, iar târziu, pe seară, a ajuns în Turcia.
Miercuri, fostul selecționer al României a semnat contractul cu gruparea aflată pe locul 10 în Turcia, a fost prezentat într-o conferință de presă, după care a susținut și primul antrenament.
Mirel Rădoi, mesaj clar pentru jucătorii de la Gaziantep: ”Nimic nu e ușor. Dacă ar fi fost ușor, aș juca și acum fotbal. Dar în acest moment nu mai pot juca”
Galerie Foto
Tehnicianul român a semnat un contract valabil pe un an și jumătate și va avea un salariu anual de 900.000 de euro. Staff-ul acestuia va fi remunerat cu 300.000 de euro.
La ședința de pregătire, Rădoi a fost degajat, ferm însă în indicații, a zâmbit cu jucătorii, iar la final le-a spus la ce să se aștepte de acum înainte.
În acest sezon, Gaziantep nu riscă nici să retrogradeze, dar nu mai are nici șanse de a urca spre locurile de Europa. Așa că, în etapele rămase, Mirel Rădoi va trebui să pună bazele pentru sezonul următor.
- Primul meci al lui Gaziantep, după numirea lui Mirel Rădoi, este cu Eyupspor, sâmbătă, 25 aprilie 2026, de la ora 14:30.
”Nimic nu este ușor. Dacă ar fi fost ușor, aș juca și acum fotbal.
Dar în acest moment nu mai pot juca. Așa că nu vă așteptați ca totul să fie ușor.
Meciurile, antrenamentele, recuperarea, totul. Suntem cu toții bine împreună? Da? Atunci, vă mulțumesc tuturor! Ne vedem mâine”, a fost mesajul prin care Rădoi a încheiat primul antrenament la Gaziantep.
Președintele lui Gaziantep a spus de ce l-a ales pe Mirel Rădoi: ”Să aducem Europa aici”
Galerie Foto
Memik Yilmaz, bașkanul lui Gaziantep, a explicat că obiectivul principal al clubului este calificarea în cupele europene, în contextul în care echipa se află printre cele cu bugetul cel mai mic din SuperLig.
”Această echipă s-a întors de la ușa Europei de doi ani. Astăzi, suntem una dintre cele trei echipe cu cel mai mic buget din SuperLig.
Tu alergi. Tu ai un Ferrari, eu am un Șahin îmbrăcat ca un Dodge. Tu o să te supraîncălzești înainte să pleci măcar din Gaziantep.
Scopul nostru este, bineînțeles, să mergem în Europa.
Să aducem Europa aici și să jucăm aici. Acestea sunt cele mai mari visuri ale noastre”, a declarat Memik Yilmaz.
Gaziantep este pe locul 10 în Turcia, cu 37 de puncte, grație victoriei de luni seară cu Kayserispor, 3-0.
Odată cu acest rezultat, Gaziantep e la 18 de puncte în spatele locurilor din cupele europene și la 12 puncte deasupra liniei roșii.
- Mirel Rădoi îi are în echipă pe românii Alexandru Maxim, Denis Drăguș și Deian Sorescu.
Etichete: mirel radoi , gaziantep , mirel radoi gaziantep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
La 40 de ani de la dezastrul de la Cernobîl, Moscova se confruntă cu o nouă bătălie informațională...






























