Ultimele zile de mercato sunt cruciale: se forțează transferul de la Real Madrid
articol scris de Digi Sport08.09.2025, 10:28
Raul Asencio (22 de ani) este la doar un pas să plece de la Real Madrid.
Fotbal Europa League: Celta Vigo - Freiburg, joi, 19:45, DGS 1
Europa League: Nottingham Forest - Porto, joi, 22:00, DGS 1
După prestațiile mult sub așteptări de la Campionatul Mondial al Cluburilor, stoperul nu a fost folosit de Xabi Alonso nici măcar un minut în primele trei etape din campionatul Spaniei.
Raul Asencio este dorit de Beșiktaș
Xabi Alonso nu-l vede pe Raul Asencio ca pe o variantă de bază pentru apărarea sa, iar Beșiktaș vrea să profite de acest lucru.
Concret, presa din Spania anunță că gruparea din Istanbul vrea cu orice preț să-l împrumute pe stoperul de 22 de ani înainte de închiderea perioadei de mercato din Turcia (12 septembrie).
Real Madrid ar fi și ea gata să renunțe temporar la Asencio, însă vrea să primească asigurări că acesta va juca cât mai multe meciuri, în contextul în care este văzut că un viitor titular al echipei.
- 40 de milioane de euro este cota de piață a lui Raul Asencio, potrivit transfermarkt.com.
- 46 de meciuri a jucat până acum stoperul de 22 de ani pentru Real Madrid, timp în care a oferit și două pase decisive.
Kylian Mbappe, despre Xabi Alonso: ”Un tip care vrea să reușească”
Kylian Mbappe (26 de ani), atacantul ”albilor” a dezvăluit ce impresie i-a lăsat noul său antrenor în lunile de când lucrează împreună.
”Am avut o impresie foarte bună despre el. Vezi un tip care vrea să reușească. Cunoaște perfect clubul, pentru că a jucat el însuși la Real Madrid ca jucător”, a declarat Mbappe potrivit Marca.
”Câștigarea trofeelor” este ceea ce își dorește Kylian alături de Madrid. Știe că au început bine, obținând un parcurs perfect în campionat înainte de pauză, dar ”trebuie să continuăm să muncim, trebuie să continuăm să împingem, pentru că știm cât de greu este să câștigi trofee”, a mai spus francezul.
Etichete: real madrid , transfer , la liga , turcia , besiktas , raul asencio
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mii de oameni au ieșit în stradă pentru italianul de 47 de ani, ucis de români în bătaie, în fața...