Vladislav Blănuță, OUT de la Dinamo Kiev! Ucrainenii i-au anunțat viitoarea destinație
articol scris de Digi Sport23.12.2025, 19:56
Transferat la începutul lunii septembrie de la FCU Craiova în schimbul a 2,6 milioane de euro, Blănuță a început cu stângul experiența în Ucraina. Imediat după ce a ajuns la Dinamo Kiev, acesta a fost acuzat că a distribuit materiale pro-ruse pe rețelele sociale, în trecut.
Fotbal SuperLiga: U Cluj - Csikszereda, sâmbătă, 19:00, DGS 1
La Liga: Real Madrid - Real Sociedad, sâmbătă, 22:00, DGS 1
Atacantul de 23 de ani nu a jucat în ultimele șapte meciuri pentru gruparea din Ucraina, iar presa locală a anunțat decizia luată de echipa din capitală.
Vladislav Blănuță, OUT de la Dinamo Kiev! România e cea mai posibilă destinație
Conform presei din Ucraina, cei de la Dinamo Kiev și-au pierdut încrederea în Blănuță și vor să scape de el în această iarnă.
Vladislav Blănuță a evoluat deja pentru două echipe în acest sezon, iar acum ucrainenii încearcă să găsească o soluție prin care atacantul de 23 de ani poate evolua și pentru a treia formație.
Mai mult, cei de la football24.ua susțin că cea mai probabilă destinație a lui Vladislav Blănuță va fi România, acolo unde este dorit în acest moment de Dinamo.
- Două milioane de euro este cota de piață a lui Blănuță, potrivit transfermarkt.com.
- Atacantul încasează un salariu anual de 520.000 de euro la Dinamo Kiev. Blănuță a semnat până în 2030 cu campioana Ucrainei.
Vladislav Blănuță a reușit doar un gol la Dinamo Kiev
La fiecare apariție pe teren a lui Blănuță, unii dintre suporterii lui Dinamo Kiev ”au luat foc”, chiar dacă fotbalistul a precizat că este de partea Ucrainei în războiul cu Rusia. L-au insultat, au aruncat cu obiecte în el, au afișat bannere jignitoare și i-au cerut să plece de la echipă.
Fostul internațional U21 român nu a reușit să se impună la Dinamo Kiev și a reușit un singur gol.
”Având în vedere concurența mare din echipă și presiunea din partea fanilor, Vladislav va părăsi aproape sigur clubul în iarnă”, au scris și ucrainenii de la sport.ua.
Etichete: ucraina , dinamo kiev , vladislav blanuta , transfer blanuta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un pompier voluntar din localitatea Drăgușeni, județul Galați, a fost amendat și a rămas fără...