Suspendare! Liderul mondial și-a aflat pedeapsa în urma gestului golănesc
articol scris de Digi Sport21.06.2026, 13:56
Liderul Campionatului Mondial de motociclism la clasa MotoGP, italianul Marco Bezzecchi (Aprilia), nu va participa la Marele Premiu al Cehiei, programat duminică la Brno, după ce a lovit sâmbătă un comisar de pistă, a anunţat conducerea cursei, citată de AFP.
Moto Media: Fotbal European, duminică, 21:00, DGS 1
Media: Digi Sport Special, duminică, 17:00, DGS 1
Acest lucru semnifică faptul că doar spaniolul Jorge Martin va începe cursa la ora 14:00, pilotând a doua Aprilia de fabrică, al cărei director de echipă, Massimo Rivola, şi-a cerut scuze.
Marco Bezzecchi, suspendat pentru MP al Cehiei după ce a pălmuit un comisar de pistă
"Aş dori să-mi cer scuze întregii comunităţi MotoGP pentru comportamentul meu faţă de comisarul de pistă", a scris Bezzecchi pe Instagram, adăugând că "nimic nu a justificat" acţiunile sale de sâmbătă.
Notificarea sancţiunii adresată pilotului italian explică faptul că "în urma unui accident, aţi împins şi lovit comisarii de pistă care încercau să vă redreseze motocicleta".
Un astfel de comportament este în detrimentul intereselor sportului, conform documentului, care specifică faptul că echipa Aprilia are dreptul la apel, scrie Agerpres.
Bezzecchi s-a prăbuşit sâmbătă după-amiază în timpul cursei de sprint, ieşind singur într-un viraj, la două ture de linia de sosire, în timp ce se afla pe locul cinci.
Conform imaginilor distribuite de un realizator, acesta a lovit de două ori cu pumnul un steward în faţă, în timp ce mâinile stewardului se aflau pe ghidonul motocicletei sale, care zăcea pe o parte.
Bezzecchi, care îşi doreşte primul titlu mondial, are un avans de 15 puncte faţă de cel mai apropiat rival şi coechipier al său, Jorge Martin, care îl va depăşi dacă va termina pe podium duminică.
Etichete: marco bezzecchi , comisar de pista
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Vicepreşedintele american JD Vance a declarat sâmbătă că se aşteaptă să plece „în zilele următoare"...