Ei sunt trei dintre suporterii lui PAOK decedați în accidentul din România: "Durerea este imensă"
articol scris de Digi Sport29.01.2026, 12:00
PAOK Salonic este în doliu.
Special Europa League: FCSB - Fenerbahce, joi, 22:00, DGS 1
Europa League: Lyon - PAOK, joi, 22:00, DGS 2
Marți, 27 ianuarie, șapte suporteri ai echipei din Salonic și-au pierdut viața, iar alte trei persoane au fost rănite, după ce microbuzul în care se aflau a intrat într-o depășire nereușită și s-a ciocnit frontal cu un TIR pe DN6 - E70, aproape de Lugoj.
Au apărut primele imagini cu trei dintre fanii lui PAOK decedați în România
Fanii lui PAOK sunt recunoscuți ca fiind unii fanatici și care își susțin echipa la fiecare meci, fie că este acasă sau în deplasare. Așa s-a întâmplat și în această săptămână, când o parte dintre suporteri au vrut să ajungă în Franța pentru duelul cu Lyon.
Din nefericire pentru șapte dintre aceștia, viața lor s-a sfârșit în România. La două zile de la tragicul eveniment, o pagină a ultrașilor de la PAOK a postat o imagine cu trei dintre cei care au decedat.
"Durerea este imensă. Ne luăm rămas-bun de la frații noștri, care au murit atât de nedrept pe drum. Gândurile noastre sunt alături de familiile lor", au transmis grecii.
Răzvan Lucescu afectat de tragedia produsă în România, înainte de Lyon - PAOK: ”Nu pot să vorbesc prea mult despre partea de fotbal!”
Răzvan Lucescu a apărut vizibil afectat la conferința de presă și a recunoscut că, în aceste momente, fotbalul a trecut pe plan secund.
Vestea a produs un șoc profund la Salonic, iar impactul emoțional a fost evident în discursul antrenorului român. Răzvan Lucescu a vorbit cu dificultate despre starea echipei și despre drama care a zguduit clubul.
”Este o situație foarte dificilă. Există o tristețe imensă din cauza evenimentului care a copleșit echipa, dar există și efortul de a lăsa totul deoparte și de a face tot posibilul să jucăm și pentru acești copii.
PAOK este ceva foarte special, o familie mare, iar cineva care este din afară nu înțelege ușor acest lucru. Acesta este PAOK! Aceasta este familia PAOK! Trebuie să ne umplem mințile și să luptăm și pentru acești copii.
În alte circumstanțe, am fi venit cu bucurie și entuziasm să ne bucurăm de meci. Dar lucrurile sunt complet diferite acum. Sunt mai complicate pentru familiile copiilor care au plecat.
Nu pot să vorbesc prea mult despre partea de fotbal! Avem încredere. Trebuie să transformăm această tristețe enormă în putere”, a declarat Răzvan Lucescu, potrivit gazzetta.gr.
Etichete: accident , paok , suporteri paok
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Bancnotele aflate în circulaţie în România vor avea o nouă semnătură începând cu anul 2026, pentru...