Video Imaginile au ajuns pe internet. Ce au început să facă mai mulți tineri, după ce barul din Elveția a luat foc
articol scris de Digi Sport02.01.2026, 12:50
40 de morți și 115 răniți este primul bilanț oficial al tragediei din Elveția, unde în noaptea de Revelion un bar din stațiunea de schi Crans-Montana a luat foc.
Special SuperLiga: Dinamo - FCSB, vineri, 20:30, DGS 1
UCL: PSG - Arsenal, sâmbătă, 19:00, DGS 1
În jurul orei locale 01:30, angajații barului au aprins mai multe artificii legate de sticle de șampanie, iar tavanul localului, căptușit cu un material de izolare fonică, a luat foc instant, exact cum s-a întâmplat la Colectiv. ATENȚIE! Imagini cu puternic impact emoțional.
Galerie Foto
Câțiva tineri au început să filmeze în momentul în care tavanul barului din Elveția a luat foc
Noi imagini continuă să apară pe rețelele sociale din interiorul barului unde a avut loc una dintre cele mai negre zile din istoria Elveției. O filmare scurtă a surprins câteva secunde de după ce tavanul a luat foc.
Din păcate, tinerii nu aveau nici cea mai mică bănuială de tragedia care urma să aibă loc, iar mai mulți dintre ei au început să-și scoată telefonul și să filmeze cum tavanul arde. De asemenea, pe fundal se aud mai multe râsete.
Unul dintre tineri a avut mai multă prezență de spirit și a încercat să stingă focul cu un prosop, însă flăcările deja se extinseseră pe o suprafață mare.
Potrivit informațiilor aflate până acum, barul era căptușit cu un material foarte ieftin, ușor inflamabil. Un expert în domeniu a spus că, dacă ar fi fost vorba de un material de calitate, nu s-ar fi aprins deloc.
Patronii barului, cunoscuți pentru faptul că permiteau în mod ilegal accesul minorilor
Vineri dimineață, englezii de la Mirror au dezvăluit identitatea celor doi patroni.
Este vorba de Jessica și Jacques Moretti, oameni de afaceri puternici, care sunt căsătoriți și au domiciliul în insula franceză Corsica. Aceștia au un băiat împreună și erau foarte cunoscuți în zona Crans-Montana, unde dețin mai multe afaceri în industria HoReCa și unde se bucură de o reputație de oameni foarte muncitori.
Acum, însă, două controverse se leagă de cei doi. Prima este o acuzație din partea unui fost colaborator, care a spus că acum doi ani a reclamat existența unei singure căi de acces, însă nici soții Moretti, nici autoritățile n-au făcut nimic în această privință.
A doua este faptul că localul soților Moretti era cunoscut în zonă pentru că permitea și accesul minorilor trecuți de 16 ani, deși legea stipulează clar că doar cei trecuți de 18 ani pot frecventa astfel de localuri.
Potrivit informațiilor apărute până acum, la eveniment a fost un număr semnificativ de persoane sub 18 ani, inclusiv care și-au pierdut viața în noaptea de Revelion.
Ce s-a mai aflat este că Jessica Moretti se afla în local în momentul izbucnirii incendiului, dar a reușit să iasă la timp și s-a ales doar cu arsuri la o mână. De cealaltă parte, Jacques Moretti se afla la alt local deținut împreună cu soția lui. Cei doi sunt acum în stare "completă de șoc", potrivit surselor apropiate de ei.
Etichete: tragedie , elvetia , incendiu , crans-montana
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Există foarte multe postări de tip fake news care inundă rețelele de socializare în urma...












































