Camelia Voinea, ROU, during seniors team final at 2024 European Championships in Rimini; 05/05/2024; *** Camelia Voinea,
Camelia Voinea a aflat de pe social media că soțul divorțează! Ce a urmat
”Foarte jenant”. A fost DJ la nunta lui Brooklyn Beckham cu Nicola Peltz și a dezvăluit ce a făcut Victoria
FOTBAL:UNIVERSITATEA CRAIOVA-FC BOTOSANI, SUPERLIGA SUPERBET (24.01.2026)
Video Universitatea Craiova - FC Botoșani 2-0. Victorie clară pentru olteni, care au urcat pe primul loc în SuperLiga
Digi Sport 1 Live
Acum
Live Fotbal Club

Irina Deleanu: ”O mahala imensă. Mai aveau un pic și săreau peste masă să-mi ia gâtul”. Răspunsul părinților sportivelor

articol scris de Digi Sport
21.11.2025, 18:25

Irina Deleanu, președintele Federației Române de Gimnastică Ritmică, a catalogat drept un ”dezastru” întâlnirea avută cu membrii ANS și cu părinți ai sportivelor de la Sportul Studențesc. Părinții o contrazic și o acuză de minciună.

435676281_1133873321090430_6383651466096354383_n
Irina Deleanu / Foto: Instagram @ irinadeleanu
  • SuperLiga: FCSB - CFR Cluj, duminică, 20:00, DGS 1

  • La Liga: Barcelona - Oviedo, duminică, 17:15, DGS 1

În urmă cu o lună, FRGR a primit o adevărată lovitură din partea Agenției Naționale pentru Sport: tăierea finanțării până la rezolvarea problemelor. 

Ce s-a întâmplat: antrenoarea Alexandra Piscupescu, de la Sportul Studențesc, a fost acuzată că și-a abuzat fizic și verbal mai multe sportivi.

Irina Deleanu: "Pe scurt, întâlnirea a fost un dezastru. O mahala imensă. Mai aveau un pic și săreau peste masă să-mi ia gâtul"

Galerie Foto

Mai mulți părinți au depus plângeri și a fost deschisă o anchetă. Între timp, Sportul Studențesc a trimis o notificare pentru întreruperea activității, dar și-a reluat-o ulterior fără să trimită o nouă notificare către FRGR.


În lipsa acestei hârtii oficiale, FRGR, prin semnătura președintei Irina Deleanu, nu le-a permis celor de la Sportul să concureze la Campionatul Național de junioare, din luna octombrie.

De asemenea, Irina Deleanu i-a solicitat clubului suspendarea cel puțin provizorie a antrenoarei Alexandra Piscupescu, acuzată de rele tratamente aplicate sportivelor sale, până la finalizarea anchetei. ANS a fost înștiințat de faptul că sportivele au fost interzise la concurs și a decis suspendarea finanțării, până când războiul intern va fi stins.

La o lună distanță de la această decizie, președinta Federației Române de Gimnastică Ritmică, Irina Deleanu, membri ai ANS și o parte a părinților sportivelor de la Sportul s-au întâlnit în tentativa de a eradica disensiunile din ultima perioadă. Întrunirea a fost un fiasco total. 

”Ne-am întâlnit cu toții la ANS. Inclusiv o serie de mămici, în frunte cu domnișoara Piscupescu. Pe scurt, întâlnirea a fost un dezastru. O mahala imensă. Mai aveau un pic și săreau peste masă să-mi ia gâtul. Pe motive statutare. Le-am și explicat în fața celor de la ANS: 'A dat Sportul o adresă în care anunță că și-a reluat activitatea?' / 'Nu poate să dea Sportul'. / 'Păi, de ce? Cum ne-a dat-o pe cea în care anunța că întrerup activitatea, că s-a suspendat, putea să ne-o dea și pe cea în care se anunță reluarea activității'.

Chiar înainte să plec în Japonia am fost la ANS. Am vrut să-i ajut: 'Da, sunt de acord cu Sportul. Dați-mi o adresă din care să reiasă că s-a reluat activitatea, ca să pot să facturez vizele și taxele anuale'. Nu aveam cum să le facturez părinților. Eu, federație, trebuia să facturez clubului.

În plus, le-am cerut, și recunosc, să-și schimbe antrenorul. Vedeți bine ce scandal avem cu doamna Camelia Voinea (n.r. - gimnastică artistică). Nu putem să avem un antrenor omologat, aprobat de FRGR, care să însoțească minori, când acest antrenor are plângere penală din partea FRGR și plângere la poliție din partea Sportului Studențesc.

O inepție. Toți de la Sportul o susțin, dar i-au făcut plângere. Până se finalizează ancheta, stai puțin deoparte. Și noi ne luăm niște măsuri de precauție. Avocatul meu a motivat foarte bine în fața ANS: 'Dacă Deleanu aproba chestia asta, pe Deleanu ar fi legat-o procurorul, pentru că ea ar fi lăsat-o să mai bată niște copii. Deși știați problemele'.

Apreciez foarte mult deschiderea celor de la ANS, chiar dacă nu era treaba lor. Au și spus că au venit doar în interesul copiilor. Și FRGR la fel. Dar a ieșit un scandal și un circ imens, în care ei aveau pretențiile lor absurde. Piscupescu, atunci când a fost întrebată de cum vede remedierea situației a ajuns să spună niște aberații: 'Vreau să fie Christina Drăgan în lot, Ida Waldman în lot, să-mi reiau activitatea... '. Punea condiții.

Chiar și avocatul nostru spunea: 'Stați, că ne-ați scos la tablă. Ne-ați pus la zid. Am crezut că e o întâlnire de remediere, că găsim soluții pentru copiii dumneavoastră, dar și pentru cei 450 care nu au finanțare de o lună de zile'.

Au cerut anularea Campionatului Național și reluarea acestuia cu gimnastele de Sportul. În primul rând, e dublă finanțare. ANS nu poate să mai dea bani pentru aceeași competiție.

Apoi, sute de copii și părinți ne vor da în judecată pentru că ei au concurat la Campionatul Național și au luat medalii. Ce vină au avut că au fost perfect legali, statutari, regulamentari și voi nu?

"Totul a rămas în pom. Le-am spus despre situația cu Festivalul Național de Ansambluri, de peste 10 zile, și au propus o dublă legitimare. Le-am spus ok. 'Da, dar costă 500 de lei fiecare legitimare'.

Și atunci avocatul meu a propus: 'Printr-o hotărâre de Comitet Executiv, dacă sunteți de acord doamnă președintă, să-i scutiți de această plată'.

Și am fost de acord: 'Da, o să supun propunerea spre aprobare în Comitetul Executiv'. Noi am propus ceva. Nu li se îngrădește niciun drept. Probabil la anul se va face trecerea de la Sportul la Dinamo sau dubla legitimare", a povestit Irina Deleanu pentru iAMsport.ro.

Părinții sportivelor de la Sportul Studențesc au oferit o replică și au acuzat-o pe Irina Deleanu că minte.

În legătură cu articolul publicat de Digi Sport în data de 21.11.2025, care preia declarațiile doamnei Irina Deleanu, președinta Federației Române de Gimnastică Ritmică (FRGR), dorim să formulăm următorul drept la replică, având în vedere afirmațiile neconforme cu realitatea și profund jignitoare la adresa părinților sportivelor, a antrenorilor și chiar a Agenției Naționale pentru Sport (ANS) – instituția care a convocat și găzduit întâlnirea la care se face referire:

1. Afirmații false și jignitoare la adresa părinților și a ANS

Declarațiile doamnei Irina Deleanu, potrivit cărora întâlnirea ar fi reprezentat „o mahala imensă”, iar părinții ar fi fost „gata să sară peste masă”, constituie afirmații false, profund ofensatoare și lipsite de fundament. Aceste formulări nu doar că jignesc părinții sportivelor care au participat civilizat la discuții, ci reprezintă și o insultă la adresa ANS, instituție care a moderat întâlnirea și a menținut permanent cadrul de dialog civilizat.

În plus, precizăm faptul că la întâlnire a participat un număr suficient de persoane si există probe care arată fără echivoc un comportament decent al părinților și al reprezentanților ANS, contrar celor afirmate public de doamna Deleanu.

Prin încercarea de a se victimiza și de a distorsiona realitatea, doamna Irina Deleanu propagă neadevăruri și injurii, încercând să deturneze atenția de la problemele grave generate chiar de conduita FRGR, instituție pe care o reprezintă, în gestionarea situației. Întrebările puse de părinți au fost legitime si tehnice însă răspunsurile au fost evazive si fără consistență tehnică sau soluții constructive.

Un aspect abordat a fost dubla măsură și deciziile discreționare ale FRGR, în ceea ce privește afilierea cluburilor- unele în 2 săptămâni, altele în 4 luni, dupa bunul plac sau interes al președintelui FRGR. Neexistând un termen rezonabil pentru procesul de afiliere, această lipsă de reglementare permite amânarea afilierilor după bunul plac și într-un mod discriminatoriu.

Considerăm că această întâlnire de mediere nu și-a atins scopul, întrucât nu a pus în centru interesul superior al minorilor sportivi afectați — practic, victimele reale ale deciziilor FRGR.Atitudinea de sfidare a reprezentantei FRGR și a avocatului, al cărui rol a fost de intimidare, au marcat întreaga întâlnire.

Nu ne vom opri cu comunicarea publica- toti cei implicati sau interesati de fenomenul sportiv trebuie sa cunoasca adevarul. Considerăm că trebuie analizate minuțios și cu responsabilitate atât deciziile FRGR, cât și documentele oficiale emise cel puțin în ultimul an și jumătate, întrucât am identificat numeroase aspecte neconforme sau inconsecvențe care necesită clarificare.

2. Dorința declarată a FRGR de a „rezolva situația” este contrazisă de propriile acțiuni

Această ieșire publică a președintei FRGR demonstrează încă o dată incapacitatea de a gestiona responsabil și transparent criza pe care chiar ea a generat-o. În loc de soluții, FRGR livrează acuze, jigniri și versiuni deformate ale faptelor, în timp ce sportive minore sunt afectate direct de deciziile abuzive.

Pentru corecta informare a publicului, prezentăm mai jos sinopticul complet al demersurilor realizate de Clubul Sportul Studențesc (CSS) pentru înscrierea sportivelor la Campionatul Național, documentat prin probe: adrese, corespondențe și plăți efectuate la timp.

SINOPTICUL DEMERSURILOR CSS PENTRU ÎNSCRIEREA SPORTIVELOR LA CAMPIONATUL NAȚIONAL

A. Situația secției CSS și statutul clubului

• La 5.06.2025, CSS a notificat FRGR despre suspendarea temporară a activității, din motive financiare.

Această notificare nu reprezenta o dezafiliere, iar statutul FRGR nu prevede conceptul de „club afiliat activ/pasiv”.

• CSS rămâne club afiliat FRGR, cu taxele anuale achitate încă din februarie 2025.

• Sportivele CSS nu s-au putut transfera la un al doilea club din cauza întârzierii nejustificate a FRGR în procedura de afiliere a acestui club.B. Demersurile CSS pentru înscrierea în competiție:

• 12.09.2025: CSS solicită înscrierea sportivelor la Campionatul Național.

• 26.09.2025: CSS solicită emiterea facturii pentru vize și legitimări suplimentare.

• FRGR refuză emiterea facturii în timp util, astfel că CSS achită oricum sumele restante la 06.10.2025, în mod legal.

• 07.10 și 08.10.2025: FRGR refuză participarea sportivelor, invocând argumente nestatutare, precum:

o „inactivitatea” secției,

o lipsa notificării de redeschidere (obligație inexistentă în statut),

o lipsa antrenorilor (deși existau contracte de voluntariat legale),

o presupuse probleme juridice ale unei antrenoare, infirmate prin cazierul judiciar prezentat si informarile oficiale primite de la Politie.

C. Intervenția ANS

• La 9.10.2025, după analizarea documentelor, ANS solicită FRGR să permită participarea sportivelor minore.

• FRGR ignoră CSS și răspunde doar ANS, reconfirmând refuzul.

• În consecință, ANS dispune suspendarea temporară a finanțării FRGR, confirmând caracterul problematic al deciziilor federației.

D. Consecințele asupra sportivilor minori

Cele 10 gimnaste CSS, cu vârste între 8 și 13 ani, au fost private abuziv de participarea la cea mai importantă competiție națională din an, deși:

• erau legitimate legal,

• aveau vize medicale valabile,

• taxele erau achitate,

• clubul era afiliat cu drepturi depline.În plus, decizia FRGR are efecte în lanț: sportivele au pierdut dreptul de a participa și la Cupa României și nu mai pot fi eligibile pentru selecția în loturile naționale 2026.

Aceasta reprezintă o traumă emoțională și o pierdere sportivă ireparabilă pentru niște copii aflați la început de drum.

Decizia FRGR de a bloca participarea sportivelor CSS a fost abuzivă, nestatutară și nejustificată, fapt confirmat indirect și de intervenția ANS.

Solicitarea trimisă de club către FRGR în data de 12.09.2025, prin care cerea permisiunea de a înscrie sportivele în competiție, explicând intregul context, este suficientă pentru demonstrarea activității secției.

Participarea la concursuri este un indicator esențial care arată activitatea. Deși FRGR a încercat în aceeași manieră să blocheze participarea sportivelor la două competiții, la Blaj și Arad, în cele din urmă organizatorii au permis participarea, ca urmare a dovezilor prezentate de CSS privind afilierea.

În plus, afirmațiile doamnei președinte FRGR la adresa “plângerilor penale” care o vizează pe antrenoarea Alexandra Piscupescu sunt calomnioase și neconforme cu realitatea.

La începutul anului curent, după ce Asociația Română pentru Apărarea Drepturilor Sportivilor a sesizat Parchetul privind posibile acte de agresiune fizică întreprinse de coordonatoarea lotului național asupra unei sportive minore, câțiva părinți au depus la rândul lor o sesizare la

Poliție în care acuză faptul ca în urmă cu 3-5 ani, antrenoarea Alexandra Piscupescu ar fi tratat necorespunzător fiicele lor în timpul antrenamentelor.

În luna septembrie, la solicitarea Alexandrei Piscupescu către Poliție, ca urmare a afirmațiilor președintei FRGR în mediul public și în documente oficiale potrivit cărora ar avea dosar penal, secția de poliție precizează ca are calitatea de martor, aspect cunoscut și de către doamna Irina Deleanu.

Alexandra Piscupescu are cazier curat, certificat de integritate iar în ancheta menționată are calitate de martor și nu de acuzat, aspecte care nu justifică interzicerea dreptului de a profesa. Până la proba contrarie.

Au fost realizate de către CSS chestionare și interviuri cu toti părinții ai căror copii sunt sportivi activi și nu există nicio reclamație cu privire la comportamentul nepotrivit, dimpotrivă toți părinții o susțin și îi apreciază activitatea profesională.

Declarațiile publice ale doamnei Irina Deleanu nu doar că nu reflectă realitatea, dar jignesc în mod gratuit părinții, sportivele minore și instituția care a încercat să medieze conflictul. Totodată, ne dezicem de așa-zisele comentarii calomnioase din mediul online. Considerăm extrem de grav faptul că președinta FRGR invocă aceste episoade personale pentru a-și justifica deciziile instituționale discriminatorii și abuzive, ale căror victime sunt copiii minori”, se arată în dreptul la replică oferit de părinți.

Etichete: irina deleanu , federatia romana de gimnastica ritmica


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Băsescu, atac frontal la partide: „Depăşesc orice limită a bunului simţ”. Ce l-a enervat pe fostul președinte
Băsescu, atac frontal la partide: „Depăşesc orice limită a bunului simţ”. Ce l-a enervat pe fostul președinte

Fostul preşedinte Traian Băsescu consideră că partidele politice „depăşesc orice limită a bunului...

Descarcă aplicația Digi24

Sondajul zilei

Top articole
Screenshot 2026-01-23 at 17.01.22
Întrebată despre relația cu Alex Pițurcă, a început să plângă: ”Grav. De la început până la final”. Cum l-a numit pe Victor Pițurcă

Denis Alibec și-a găsit echipă: la 4.700 de kilometri de București!
Screenshot 2026-01-23 at 16.20.01
Cristi Chivu a făcut anunțul în Italia, după victoria lui Inter cu Pisa: ”Familia mea este pe primul loc”
CALCIO - Serie A - Inter - FC Internazionale vs Pisa SC
S-a terminat! Gigi Becali nu mai vorbește cu el: ”Îi dădeam banii. Ajunsesem la 2,8 milioane de euro”
gigibecali
Răsturnare de situație: Malcom Edjouma a semnat! Fostul jucător de la FCSB, deturnat peste noapte
edjouma
Recomandările redacției
FOTBAL:UNIVERSITATEA CRAIOVA-FC BOTOSANI, SUPERLIGA SUPERBET (24.01.2026)
Video Universitatea Craiova - FC Botoșani 2-0. Victorie clară pentru olteni, care au urcat pe primul loc în SuperLiga

A apărut oferta, la o zi după ce Cristi Chivu a surprins pe toată lumea
CALCIO - Serie A - Inter - FC Internazionale vs Pisa SC
N-a stat la discuții! Primul antrenor suspendat în acest sezon de SuperLiga
FOTBAL:UNIVERSITATEA CRAIOVA-FC BOTOSANI, SUPERLIGA SUPERBET (24.01.2026)
La prima conferință de presă la Rapid, Moruțan a vorbit despre FCSB: ”Sunt un băiat educat”
Captură de ecran 2026-01-24 164757
Citește și
Trump s-a hotărât și a făcut anunțul: ”Este prea departe”. Președintele SUA nu s-a putut abține: ”Decizie absolut ridicolă”
Trump Arrives from Davos
Un dublu campion național a ajuns în Bulgaria și e lucrător la salubrizare: ”Strângerea gunoiului este o muncă grea”
Screenshot 2026-01-24 181839
Nicola Peltz, pusă la zid de sora fostului ei iubit, după scandalul din familia Beckham: „Încearcă să devină celebră de zece ani”
Nicola Peltz, pusă la zid de sora fostului ei iubit, după scandalul din familia Beckham: „Încearcă să devină celebră de zece ani”
Cum a câștigat Becali două milioane de dolari în seara în care a vândut unul dintre cei mai tari jucători de la FCSB
Cum a câștigat Becali două milioane de dolari în seara în care a vândut unul dintre cei mai tari jucători de la FCSB
Nelu Varga aprinde marele meci dintre FCSB și CFR Cluj! Mesaj în forță pentru Gigi Becali
Nelu Varga aprinde marele meci dintre FCSB și CFR Cluj! Mesaj în forță pentru Gigi Becali
Camila Morrone, despre legătura cu Al Pacino, care a avut o relație cu mama ei timp de 10 ani: „M-am simțit norocoasă să-l cunosc”
Camila Morrone, despre legătura cu Al Pacino, care a avut o relație cu mama ei timp de 10 ani: „M-am simțit norocoasă să-l cunosc”
Nicole de la Pussycat Dolls, spectaculoasă la 47 de ani, într-un bikini alb. Fericită și îndrăgostită, cu logodnicul în Maldive
Nicole de la Pussycat Dolls, spectaculoasă la 47 de ani, într-un bikini alb. Fericită și îndrăgostită, cu logodnicul în Maldive
Oamenii din umbră care au făcut posibilă Unirea Principatelor. Trio-ul fantastic cu „Moș Pisoi”, vărul și amanta lui Cuza
Oamenii din umbră care au făcut posibilă Unirea Principatelor. Trio-ul fantastic cu „Moș Pisoi”, vărul și amanta lui Cuza
Cum poți vedea un mesaj pe WhatsApp fără să apară ca „citit”. Ce funcție trebuie să dezactivezi?
Cum poți vedea un mesaj pe WhatsApp fără să apară ca „citit”. Ce funcție trebuie să dezactivezi?
Foto L-au prins! Era printre cei mai căutați 10 oameni din lume: ”Să vă spun cât de rău este”. Recompensa a fost de 15.000.000 $
Screenshot 2026-01-24 170347
Decizia care a schimbat totul: Chivu, erou pe bancă la revenirea fabuloasă a lui Inter
Decizia care a schimbat totul: Chivu, erou pe bancă la revenirea fabuloasă a lui Inter
”Drumul este încă lung”. Care este starea fotbalistului scăpat cu viață din incendiul din Elveția

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ProFm
Nicole de la Pussycat Dolls, spectaculoasă la 47 de ani, într-un bikini alb. Fericită și îndrăgostită, cu logodnicul în Maldive
Nicole de la Pussycat Dolls, spectaculoasă la 47 de ani, într-un bikini alb. Fericită și îndrăgostită, cu logodnicul în Maldive
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, cu tensiunea ta arterială atunci când mănânci ouă, potrivit unui cardiolog
Ce se întâmplă, de fapt, cu tensiunea ta arterială atunci când mănânci ouă, potrivit unui cardiolog
Digi Animal World
Un pui de căprioară salvat de pe stradă a fost „adoptat” de un câine. Povestea lor e demnă de un basm
Un pui de căprioară salvat de pe stradă a fost „adoptat” de un câine. Povestea lor e demnă de un basm