Lui Gigi Becali nu i-a venit să creadă ce a văzut la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului: ”Ce, sunt nebun? Nu stau!”
articol scris de Digi Sport28.10.2025, 16:26
Gigi Becali (67 de ani) a fost prezent duminică, 26 octombrie, la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului, din București.
Special SuperLiga: Dinamo - FCSB, vineri, 20:30, DGS 1
UCL: PSG - Arsenal, sâmbătă, 19:00, DGS 1
În timpul Sfintei Liturghii şi al slujbei de sfinţire, în interiorul edificiului au avut acces numai invitaţii oficiali, aproximativ 3.000, iar pe esplanada din faţa Catedralei au asistat doar grupurile organizate de pelerini din eparhiile din ţară, în număr de aproximativ 9.000 de persoane.
Gigi Becali, după ce a participat la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului: ”Cum să stau pe scaun? Doamne ferește!”
Patronul FCSB-ului voia să meargă împreună cu mai mulți membri ai familiei, însă a primit o singură invitație, pentru el. Astfel, a ajuns singur la Catedrală și, cum a urcat scările, s-a închinat cu gesturi largi și a așteptat slujba.
Ulterior, s-a arătat revoltat de modul în care SPP-ul a organizat evenimentul, pentru că nu s-a ținut cont de unele reguli religioase. De exemplu, Becali a remarcat că Maia Sandu, președinta Moldovei, nu a stat în partea stângă, unde, potrivit omului de afaceri din Pipera, ar fi trebuit să ia loc femeile, ci în dreapta.
Galerie Foto
Apoi, Gigi Becali a explicat că, deși unii au ales să se așeze pe scaun în timpul Liturghiei, el nu face acest lucru niciodată: ”Eu nu stau pe scaun. Eu, la Sfânta Liturghie, stau în picioare sau în genunchi. Cum să stau pe scaun? Ce, sunt nebun? Văd că unii stau pe scaun. Cum să stau la Sfânta Liturghie pe scaun?
Doamne ferește! Bă, și tancurile, și bombele, dacă e să cadă în capul meu și tot nu stau pe scaun”, a declarat patronul FCSB-ului, potrivit romaniatv.net.
Finanțatorul campioanei României a purtat un costum elegant, în dungi, sub un pardesiu negru, iar la mână a avut un ceas de aur Zegg & Cerlati, care costă 60.000 de euro. Becali nu s-a despărțit nici de ochelarii Balmain Triomphe bps.168, cu care a obișnuit să se afișeze în ultima vreme, în valoare de 800 de euro.
La ceremonie au luat parte, printre alții, preşedintele Nicuşor Dan, alături de partenera sa, Mirabela Grădinaru, şi cei doi copii, preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, premierul Ilie Bolojan, împreună cu membri ai Guvernului, foştii şefi ai statului Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, Custodele Coroanei Române, Majestatea Sa Margareta, însoţită de Alteţa Sa Radu al României și preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop.
Pictura în mozaic de tradiţie bizantină a Catedralei Naţionale a fost sfinţită de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului şi de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, însoţiţi de un sobor de 65 de ierarhi, 70 de preoţi şi 12 diaconi, notează Agerpres.
- Catedrala Mântuirii Neamului este cea mai mare biserică ortodoxă din lume, cu o înălțime de 120 de metri și o suprafață desfășurată de 38.000 de metri pătrați. A costat nu mai puțin de 270 de milioane de euro.
- Citește și: Suma impresionantă donată de Gigi Becali pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului
Etichete: gigi becali , catedrala mantuirii neamului , maia sandu , sfintire catedrala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Există foarte multe postări de tip fake news care inundă rețelele de socializare în urma...
































