Momente de panica pentru Tiger Woods! Legenda golfului s-a răsturnat cu mașina
articol scris de Digi Sport27.03.2026, 23:11
Tiger Woods (50 de ani) a fost implicat într-un accident rutier care a stârnit îngrijorare în lumea sportului.
Special EHF Champions League: Gloria Bistrița - Ikast, sâmbătă, 19:00, DGS 1
Fotbal U19: România - Irlanda de Nord, sâmbătă, 16:30, DGS 1
Mașina condusă de fostul lider mondial la golf s-a răsturnat pe o șosea din Florida, iar primele informații au apărut rapid în presa americană.
Tiger Wood a fost implicat într-un accident rutier. Primele informații despre starea sportivului
Din fericire, situația nu s-a transformat într-o tragedie, însă incidentul a venit într-un moment delicat pentru sportiv, aflat în plin proces de revenire după multiple probleme medicale.
Potrivit Biroului Șerifului din comitatul Martin, accidentul s-a produs vineri, 27 martie, și a implicat două autoturisme, unul dintre ele răsturnându-se în urma impactului.
Ultimele informații oferite de pompieri i-a liniștit însă pe fanii lui Tiger Woods: nu există răniți.
Incidentul a readus în atenție accidentul extrem de grav suferit de Woods în 2021, în California, atunci când cariera sa părea serios pusă sub semnul întrebării.
Viața personală a lui Tiger Woods, într-un nou capitol: relație oficială cu Vanessa Trump
Galerie Foto
Pe lângă revenirea sportivă, Tiger Woods traversează și o perioadă importantă în plan personal. Legendarul jucător de golf și-a oficializat relația cu Vanessa Trump, fosta noră a fostului președinte american Donald Trump.
Cei doi locuiesc la aproximativ 20 de minute distanță în Florida, iar copiii lor frecventează aceeași școală. Presa internațională specula de luni bune existența unei relații, însă confirmarea a venit chiar de la Woods.
”Dragostea plutește în aer și viața e mai frumoasă cu tine alături. Ne începem călătoria prin viață împreună”, a scris sportivul pe Instagram, unde a publicat imagini cu noua sa parteneră.
Vanessa Trump a fost căsătorită timp de 12 ani cu Donald Trump Jr., cu care are doi copii, iar divorțul a fost finalizat în 2018. Potrivit presei americane, reacția fostului soț a fost una calmă, fără obiecții față de noua relație.
Etichete: golf , tiger woods , accident tiger woods
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Donald Trump a făcut o greşeală de exprimare intenţionată în timp ce se referea la situaţia din...





















