cristianoronaldo
Galerie Foto A povestit ce a făcut Ronaldo la 02:00 dimineața. ”Eram epuizați!”
maria
Galerie Foto E cea mai rapidă din România, dar poate fi și un model de succes. ”Frumusețea contează foarte mult”
FOTBAL:FCSB-FC HERMANNSTADT, SUPERLIGA SUPERBET (12.07.2025)
FCSB și-a găsit golgheter după ce Bîrligea și Alibec s-au accidentat. ”Dau peste 10 goluri”
Digi Sport 1 Live
Acum
Fotbal European

(P) Prevenirea accidentărilor la schi. Dr. Adrian Pojoga: "Pregătirea musculaturii începe cu mult timp înainte de a ajunge pe pârtie"

articol scris de Digi Sport
20.12.2024, 09:00

Sporturile de iarnă, precum schiatul și snowboarding-ul sunt îndrăgite de mulțe persoane datorită adrenalinei și distracției pe care le oferă. Pentru că așteptăm cu nerăbdare timp de multe luni să ne bucurăm de aceste activități, este esențial să fim bine pregătiți și informați înainte de a merge pe pârtie, întrucât sunt sporturi foarte solicitante și pot prezenta riscuri semnificative de accidentare.

Fotografie main_articol RM_DIgi sport
Articol susținut de Regina Maria
  • SuperLiga: Oțelul - Petrolul, duminică, 18:30, DGS 1

  • SuperLiga: CFR - Slobozia, duminică, 21:30, DGS 1

Conform unui studiu realizat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), aproximativ 20% dintre accidentele sportive sunt legate de sporturile de iarnă, iar cel puțin 40% dintre acestea afectează sistemul musculo-scheletic, cele mai frecvente leziuni fiind fracturile și entorsele.

Pe măsură ce entuziasmul legat de sporturile de iarnă crește, este esențial ca sportivii, indiferent de nivelul lor de experiență, să fie conștienți de riscurile implicate și să adopte măsuri corespunzătoare pentru a se proteja.

Dr. Adrian Pojoga, medic primar ortopedie și traumatologie la Ponderas Academic Hospital, ne spune care sunt cele mai frecvente accidentări provocate pe pârtia de schi, cum pot fi prevenite și ce măsuri trebuie luate pentru a ne recupera corect și a ne bucura în continuare de sporturile pe zăpadă.

Cele mai frecvente accidentări în sporturile de iarnă


Cele mai comune accidentări sunt cele la nivelul articulațiilor genunchiului, mai exact „leziunile ligamentare, cum ar fi ruptura ligamentului încrucișat anterior sau a ligamentului colateral medial”, menționează dr. Pojoga. Aceste apar în urma unei mișcări bruște greșite sau a unei căzături pe pârtie.

De asemenea, umărul este o altă zonă predispusă accidentărilor, mai ales din cauza căzăturilor care presupun sprijin pe mână sau pe umăr și care pot cauza luxații sau fracturi.

Pregătirea fizică și echipamentul adecvat

Este esențial ca sportivii să facă o încălzire completă înainte de urca pârtie, însă pentru a preveni accidentările, Dr. Pojoga subliniază importanța obținerii unei condiții fizice bune pe tot parcursul anului: „Astăzi, în multe clinici de recuperare sportivă există programe destinate schiorilor, axate pe tonifierea musculaturii, îmbunătățirea echilibrului și dezvoltarea capacității de a schia în condiții de siguranță. Prin urmare, pregătirea musculaturii începe cu mult timp înainte să practicăm sportul pe pârtie”.

Echipamentul adecvat are și el un rol cheie în practicarea în siguranță a sporturilor din sezonul rece, indiferent de nivelul de experiență al sportivului. Alegerea corectă a echipamentului – de la schiuri și clăpari până la cască și îmbrăcăminte tehnică – nu doar că îmbunătățește confortul și controlul pe pârtie, dar previne accidentările.

„Echipamentul este crucial. Schiorii trebuie să poarte echipamente adecvate și de calitate, inclusiv genunchiere și protecții pentru articulații, care să îi protejeze în cazul unei căzături”, adaugă medicul.

Recomandări pentru începători

Pentru cei care practică sporturi de iarnă pentru prima dată, medicul recomandă o abordare graduală și responsabilă : „Începătorii trebuie să se informeze bine înainte de a ajunge pe pârtie. Este mai mult decât necesar să urmeze un curs de schi cu un instructor și să aleagă pârtii adecvate nivelului lor de pregătire.” De asemenea, este important ca aceștia să se familiarizeze cu echipamentul, să consulte un fizioterapeut pentru evaluarea riscurilor specifice și să nu trateze cu indiferență încălzirea.

Semnele unei accidentări grave: când trebuie să ne prezentăm la medic

Dacă am căzut pe pârtie sau am intrat într-o coliziune cu alți shiori, este important să fim atenți la semnele care ne pot indica o accidentare serioasă. Dr. Pojoga menționează câteva simptome care ne pot semnala o afecțiune gravă la nivelul genunchiului: „Durerea intensă, umflarea articulației, instabilitatea genunchiului sau dificultatea de a susține greutatea corpului sunt semne clare că trebuie să consultați un medic ortoped imediat”.

Imediat după o accidentare, este recomandat să nu forțăm articulația, să limităm cât de mult putem activitatea fizică, să aplicăm gheață local pentru a reduce inflamația, și chiar să utilizăm cârje pentru a ne deplasa, dacă este necesar. Și cel mai important, să nu continuăm să schiem, chiar dacă durerea pare a fi suportabilă, pentru că acela este momentul în care crește cel mai mult riscul de agravare și de complicații ulterioare.

Protejarea copiilor pe pârtie

Copiii sunt mai norocoși când vorbim de riscul de accidentări pe pârtie, datorită elasticității mai mari a articulațiilor și greutății corporale mai reduse.

„Totuși, riscurile nu dispar complet. Copiii trebuie să schieze pe pârtii corespunzătoare vârstei și nivelului lor de pregătire, să fie însoțiți de instructori și să poarte echipament de protecție adecvat”, adaugă Dr. Pojoga.

Cei mici trebuie să invețe regulile de comportament pe pârtie, cum ar fi respectarea traseelor desemnate, evitarea opririlor bruște în mijlocul pârtiei și păstrarea distanței față de alți schiori. Monitorizarea atentă și instruirea adecvată îi vor ajuta pe copii să își dezvolte abilitățile într-un mod sigur și să se bucure de experiența schiatului fără incidente.

Intervenția chirurgicală și recuperarea în cazul accidentărilor grave

În cazurile grave, cum ar fi ruptura ligamentului încrucișat anterior, poate fi necesară apelarea la o intervenție chirurgicală. „După diagnosticarea exactă, există două opțiuni: repararea ligamentului rupt prin reatașare sau reconstrucția acestuia cu grefe proprii sau sintetice”, explică Dr. Pojoga.

Astfel de afecțiuni afectează stabilitatea articulației genunchiului, ceea ce poate duce la pierderea mobilității și la imposibilitatea de a continua activitatea sportivă. Însă, cu ajutorul tehnicilor chirurgicale moderne, tratarea acestor traumatisme și recuperarea sportivului au devenit mult mai ușoare și nedureroase.

„Recuperarea după intervenții asupra ligamentului încrucișat anterior poate dura între 6 luni și un an. Reluarea sporturilor de iarnă este recomandată după aproximativ un an, pentru a permite refacerea completă a ligamentului și a funcției acestuia. De asemenea, este important ca pacienții să urmeze un protocol de recuperare detaliat și să consulte un medic ortoped specializat în traumatisme sportive”, încheie Dr. Pojoga.

Sporturile de iarnă oferă o experiență deosebită, dar vine cu riscuri specifice. Pregătirea fizică corespunzătoare, alegerea unui echipament de calitate și respectarea măsurilor de siguranță pot preveni majoritatea accidentărilor. În cazul unei accidentări, recunoașterea semnelor ce indică o afecțiune serioasă și consultarea cât mai rapidă a unui medic ortoped sunt esențiale.

Etichete: schi , regina maria , adrian pojoga , articol sustinut de regina maria


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Dunărea scade periculos. Imagini spectaculoase cu epave germane din Al Doilea Război Mondial, care ies la suprafață pe cursul fluviului
Dunărea scade periculos. Imagini spectaculoase cu epave germane din Al Doilea Război Mondial, care ies la suprafață pe cursul fluviului

Este alertă pe Dunăre. Din cauza debitului fluviului care a scăzut dramatic, mai multe nave...

Descarcă aplicația Digi24

Ultima oră

Vezi ultimele ştiri

Sondajul zilei

Top articole
MERCATO 2025
MERCATO 2025 | Toate transferurile verii sunt aici. Tottenham a ”spart banca” și s-a întărit în atac!

Vara lui 2025 se anunță a fi una "electrizantă" pe piața transferurilor, iar digisport.ro te ține...

După rușinea fără precedent în ultimii 114 ani, a ajuns față în față cu Kate Middleton la Wimbledon. Ce a urmat
Day Thirteen: The Championships - Wimbledon 2025
S-a aflat echipa care a pus banii pe masă pentru transferul lui Louis Munteanu! Suma, fără precedent în istoria SuperLigii
louis-munteanu
Învins clar de Sinner, Djokovic a intrat în sala de conferințe și a făcut marele anunț
nole
Ce lovitură pentru Vinicius! Real Madrid l-a pus pe lista de transferuri și i-a setat prețul
vini
Recomandările redacției
FOTBAL:FCSB-FC HERMANNSTADT, SUPERLIGA SUPERBET (12.07.2025)
FCSB și-a găsit golgheter după ce Bîrligea și Alibec s-au accidentat. ”Dau peste 10 goluri”

Foto Prima apariție a lui Lamine Yamal, după ce a scos din buzunare 400.000 de euro
yamaaaaaaaal
Sancțiuni și amenzi după FCSB - Hermannstadt: o persoană, interzisă pe stadion șase luni
FOTBAL:FCSB-FC HERMANNSTADT, SUPERLIGA SUPERBET (12.07.2025)
Zeljko Kopic a anunțat noul căpitan al lui Dinamo: ”Pentru mine e un exemplu”
zeljko-kopic-conferinta

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media