S-a terminat! Instanța a dat verdictul definitiv, după ce fosta soție i-a cerut 480.000 de euro/lună
articol scris de Digi Sport27.07.2026, 18:40
Mauro Icardi (33 de ani), atacant rămas liber de contract în această vară după despărțirea de Galatasaray, se află în proces de divorț cu fosta sa soție Wanda Nara (39 de ani).
Special UCL: Universitatea Craiova - Levski Sofia, miercuri, 20:30, DGS 1
UECL: CFR Cluj - Alashkert, joi, 21:30, DGS 1
Cei doi se căsătoriseră în 2014, dar din 2024 au început procesul de divorț. Cu foarte multe cazuri de despărțire în urma acuzațiilor de infidelitate și apoi nenumărate împăcări, au format unul dintre cele mai controversate cupluri din fotbalul mondial.
Icardi are în CV echipele Sampdoria, Inter, PSG și Galasaray, iar cele mai multe meciuri (219) și goluri (124) le-a avut la formația din Milano. Trofee a cucerit, însă, în Franța (două titluri) și în Turcia (patru titluri).
Mauro Icardi a câștigat procesul cu Wanda Nara! Fosta soție îi ceruse o sumă uriașă, de 480.000 de euro pe lună!
Galerie Foto
Wanda Nara i-a cerut nu mai puțin de 480.000 de euro pe lună lui Mauro Icardi, o sumă uriașă pentru oricine, justificată astfel: 100.000 de euro drept compensație pentru divorț, 250.000 de euro pensie de întreținere pentru ea și 65.000 de euro pensie alimentară pentru fiecare dintre cele două fiice ale lor.
După ce solicitarea Wandei a fost respinsă și la apel, Mauro Icardi s-a declarat inspirat de faptul că a decis să meargă în instanță în Italia. Într-un mesaj postat pe contul de Instagram după ce a aflat verdictul definitiv la apel, Icardi a declarat următoarele:
”Există o nouă decizie. După ce mi s-au cerut la divorț sumele de 250.000€ lunar pentru fosta mea soție, 65.000€ pentru fiecare dintre fiicele mele și 100.000€ lunar pentru divorț, judecătoarea a respins această nebunie pe 1 iunie 2026.
Neconformându-se cu decizia și din dorința de a continua să-mi fure banii, au contestat această hotărâre. Astăzi, 27 iulie 2026, decizia justiției italiene a fost cât se poate de clară: au declarat-o inadmisibilă, închizând astfel orice tip de reclamații și cereri.
Mai rămâne ultimul pas pentru sentința definitivă de divorț. Ce bine că justiția italiană funcționează. Dar prin 2024 mă făceau nebun pentru că am depus totul în Italia”
Icardi este dorit de mai multe formații din Serie A și La Liga. Conform jurnaliștilor turci, Fiorentina, Atalanta, Napoli, Roma, Real Sociedad, Girona și Villarreal se numără printre echipele care încearcă să-l convingă să revină în top 5 campionate din Europa.
4 milioane de euro este cota de piață a lui Mauro Icardi, potrivit Transfermarkt. În 2018, era evaluat la 100 de milioane.
Icardi, după despărțirea de Wanda Nara, și-a refăcut viața și a cerut-o în căsătorie pe China Suarez
Galerie Foto
Etichete: proces , instanta , wanda nara , pensie alimentara , icard , proces de divorg , pensie de intretinere
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Ambasadorul rus la București, Vladimir Lipaev, consideră convocarea la Ministerul de Externe al...






















































































































