Exclusiv Alexander Zverev și momentul de neuitat de la ATP Madrid: ”E un lucru mai puțin obișnuit”
articol scris de Digi Sport23.04.2026, 12:39
Tenis SuperLiga: Universitatea Craiova - Farul, duminică, 21:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - CFR Cluj, duminică, 18:15, DGS 1
Învins în semifinalele turneului de casă, cel de la Munchen, de Flavio Cobolli, Alex Zverev caută revanșa la Madrid.
- Turneul ATP Masters 1.000 de la Madrid are loc în perioada 22 aprilie - 3 mai și va putea fi urmărit în direct la Digi Sport, dar și în format LIVE VIDEO pe site-ul digisport.ro, cât și din aplicația Digi Sport, exclusiv de către abonații DIGI România, aflați pe teritoriul țării.
Alexander Zverev: ”Mă bucur că sunt aici, în locul în care am avut succese”
Dublu câștigător la Caja Mágica, în 2018 și 2021, germanul e al doilea favorit al competiției, în contextul retragerii numărului 2 mondial, Carlos Alcaraz.
Într-un interviu oferit în exclusivitate jurnalistului DigiSport Mario Soare, Alexander Zverev a vorbit despre experiențele pe care le-a avut la turneul de la Madrid.
”Mă bucur că sunt aici, în locul în care am avut succese. Sper să le pot repeta.
Victoria din 2018 a fost specială, nu mi-am pierdut niciodată serviciul. E un lucru mai puțin obișnuit, mai ales pe zgură.
În 2021, a fost incredibil pentru că am reușit să elimin nume mari. I-am învins pe Nishikori, pe Nadal, pe Dominic Thiem, pe Berrettini”, a declarat Alexander Zverev.
Cu primul tur liber, neamțul are timp și de fotbal. Devenit viral după ce a sărbătorit calificarea lui Bayern în semifinalele UEFA Champions League, în tricoul lui Olise, Zverev a dezvăluit pentru Digi Sport că nu mai are nimic pregătit, chiar dacă bavarezii trec de PSG.
VIDEO cu declarațiile date de Alexander Zverev
Carlos Alcaraz nu va participa la turneul ATP de la Madrid
"Sunt nişte veşti care sunt foarte greu de anunţat. Madridul este casa mea, este unul dintre cele mai speciale locuri din calendar pentru mine şi de aceea mă doare atât de tare să nu pot juca aici pentru al doilea an consecutiv", a scris spaniolul pe reţelele de socializare.
După ce a pierdut în finala turneului ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo şi a fost detronat de pe primul loc în clasamentul mondial de italianul Jannik Sinner, Alcaraz a participat săptămâna aceasta la turneul ATP 500 de la Barcelona.
Însă, în timpul victoriei sale din primul tur, marţi, împotriva finlandezului Otto Virtanen, el a apelat la un fizioterapeut, înainte de a anunţa a doua zi că se retrage de la turneul catalan din cauza unei dureri la încheietura mâinii drepte, notează Agerpres.
"Este o accidentare mai gravă decât ne aşteptam şi trebuie să-mi ascult corpul. Cu mare tristeţe trebuie să mă întorc acasă, să fiu în cea mai bună formă fizică cât mai repede posibil", a explicat atunci jucătorul în vârstă de 22 de ani.
Durata indisponibilităţii sale nu este cunoscută, dar această accidentare survine cu ceva mai mult de o lună înainte de principalul eveniment al sezonului pe zgură, de la Roland Garros, unde spaniolul urmează să-şi apere titlul la un an după memorabila victorie din finală împotriva lui Sinner.
Etichete: madrid , tenis , atp , spania , atp madrid , alexander zverez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un pasionat de ciuperci din Polonia a pus mâna pe ceea ce el numește „premiul suprem” din Himalaya...