Câți bani a încasat Sorana Cîrstea la Wimbledon
articol scris de Digi Sport04.07.2026, 20:16
Sorana Cîrstea (36 de ani, 18 WTA) a fost eliminată în turul al treilea de la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului.
Tenis Media: Digi Sport Special, duminică, 19:30, DGS 1
Media: Fotbal European, duminică, 21:30, DGS 1
Sportiva din România a cedat în fața jucătoarei din Cehia Linda Noskova (21 de ani, 12 WTA), favorita numărul 9 a competiției, scor 6-2, 3-6, 6(9)-7(11).
- Partida poate fi urmărită în format LIVE TEXT pe site-ul digisport.ro, dar și din aplicația Digi Sport, disponibilă în Google Play și App Store.
Sorana Cîstea a câștigat 185.000 de lire sterline în urma participării la Wimbledon
Galerie Foto
Partida dintre Sorana Cîrstea și Linda Noskova a durat două ore și 18 minute, iar finalul a fost unul dramatic.
În urma participării la turneul de la Wimbledon, Sorana Cîrstea a câștigat un cec de 185.000 de lire sterline, dar și 130 de puncte în clasamentul WTA.
Sorana Cîrstea declarase înaintea partidei că voia cu orice preț să evite disputa cu Linda Noskova. Anterior, la precedentele patru dueluri directe din acest an, Sorana Cîrstea s-a impus la Dubai și la Roma, iar Linda Noskova a câștigat la Indian Wells și la Miami. Cele două s-au mai înfruntat în 2024, la Brisbane, unde cehoaica s-a impus.
Sorana Cîrstea era singura sportivă din România rămasă în competiție la Wimbledon, la simplu, după ce Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse și Irina Begu au fost eliminate încă din turul inaugural al turneului de la Londra.
Moment de nervozitate al Soranei Cîrstea în partida cu Linda Noskova de la Wimbledon! Sportiva din România nu s-a abținut
În ultimul game al setului doi, la 5-3 pentru Linda Noskova, tensiunea și-a spus cuvântul și Sorana Cîrstea a avut un moment de răbufnire. Condusă cu 30-0 de cehoaică, Sorana Cîrstea s-a întors către cei din loja sa și a strigat: ”Lăsați-mă în pace! Toți sunteți inutili”.
Momentul a fost surprins pe transmisiunea partidei de la Wimbledon. După răbufnire, Sorana Cîrstea a cedat game-ul și s-a trecut în decisiv. Setul al treilea a fost extrem de echilibrat și Sorana Cîrstea a pierdut dramatic, 9-11 în tiebreak.
Etichete: wimbledon , sorana cirstea , linda noskova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
La vârsta de 96 de ani, Lillian Droniak, cunoscută mai ales pe reţelele sociale drept „Bunica...








































































































