"Dacă pierdeam, aș fi spus că nu mai vin la Wimbledon!" Declarația zilei, după scenele fără precedent de pe teren
articol scris de Digi Sport07.07.2025, 10:35
Arbitrul de scaun "trebuie să aibă un plan clar" în caz defectare a sistemului electronic sau să recurgă la imagini în reluare "la fel ca în fotbal", a declarat Anastasia Pavlyuchenkova, după un incident survenit la Wimbledon.
Tenis Cupa României: FC Argeș - Gloria Bistrița, miercuri, 17:30, DGS 1
Cupa României: Univ. Craiova - CFR Cluj, miercuri, 20:30, DGS 1
Jucătoarea rusă, aflată pe locul 50 mondial, s-a impus cu 7-6 (3), 6-4 în faţa britanicei Sonay Kartal (51 WTA) în optimile de finală ale turneului londonez, în ciuda unei controverse legate de o pană a sistemului de arbitraj automatizat, adoptat în premieră la Wimbledon.
Anastasia Pavlyuchenkova, după momentul fără precedent: "Dacă pierdeam, aș fi spus că nu mai vin la Wimbledon!"
La 4-4 în primul set, Kartal a trimis mingea dincolo de linia de fund, ceea ce ar fi trebuit să-i permită adversarei sale să câştige game-ul.
Dar o pană electronică a avut loc şi niciun anunţ nu a fost făcut, un moment fără precedent la All England Club.
Arbitrul a oprit faza, a sesizat greşeala computerului şi a decis să repete punctul, provocând furia lui Anastasiei Pavlyuchenkova, care a sfârşit şi prin a pierde game-ul.
"A fost un moment crucial al meciului. Mă aşteptam la o altă decizie. Eu cred că arbitrul de scaun putea lua iniţiativa, de aceea este acolo", a comentat rusoaica.
"În caz contrar, eu cred că în curând vom juca fără ei şi totul va fi automat. Eu cred că pierdem un pic din farmecul jocului. Ca şi la Covid, când nu am avut copii de mingi. Începe să devină un pic bizar, ca şi cum roboţii ar conduce", a mai spus ea.
"În orice caz, arbitrul de scaun trebuie să aibă un plan clar dacă acest lucru se produce. Eu cred că ei sunt pierduţi. Ei nu ştiu ce să facă", a adăugat aceasta.
Anastasia Pavlyuchenkova a spus că nu poartă ranchiună, mai ales pentru că a câştigat. "Dar în caz de înfrângere, aş fi spus că detest Wimbledonul şi că nu voi mai reveni", a conchis ea.
Jucătoarea din Rusia o va avea adversară în sferturi pe americanca Amanda Anisimova.
Scene cum rar se văd, la Wimbledon: enervată la culme, a recurs la un ”gest extrem” după ce arbitrul s-a dus direct la ea
Galerie Foto
Jelena Ostapenko (28 de ani, 21 WTA) a fost protagonista unui moment bizar la Wimbledon, înaintea meciului din turul doi al probei de dublu, unde participă alături de Su-Wei Hsieh.
Imediat după ce a ieșit pe teren pentru confruntarea cu perechea formată din Marta Kostyuk și Gabriela Ruse, Jelena Ostapenko a fost chestionată de arbitrul de scaun, Jamie Crowson, în legătură cu echipamentul său.
Scurtul dialog dintre Jelena Ostapenko și Jamie Crowson nu s-a auzit pe transmisiunea meciului, dar, la un moment dat, jucătoarea letonă s-a enervat și și-a ridicat fusta, după cum se poate vedea în galeria FOTO de mai sus.
Regulile stricte de la Wimbledon în privința echipamentului, care trebuie să fie neapărat alb, sunt cunoscute, dar începând cu anul 2023 jucătoarelor le este permis să aibă pantalonii scurți de sub fustă și de altă culoare, astfel că Jelena Ostapenko nu a încălcat regulamentul.
”Enervată, o jucătoare de la Wimbledon a fost forțată să recurgă la un gest extrem, într-un dialog în contradictoriu bizar cu arbitrul”, a notat Talk Sport.
Jelena Ostapenko și Su-Wei Hsieh au câștigat în trei seturi meciul cu Marta Kostyuk și Gabriela Ruse, 5-7, 6-2, 6-2.
Etichete: wimbledon , anastasia pavlyuchenkova , sonay kartal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Ministrul de Externe, Oana Țoiu, a declarat, marți, că Franța a invitat România la discuții despre ...
















