profimedia-0868337027
Iga Swiatek nu a avut nicio emoție cu Sorana Cîrstea și a dat verdictul. ”Ăsta a fost singurul gând”
Tennis: US OPEN
Decizie finală! Simona Halep nu a primit wild-card la turneul unde spera să joace
mm-stoica
”E cel mai bun atacant român”. Mihai Stoica nu s-a ferit de cuvinte, după titlul câștigat de FCSB
Digi Sport 1 Live
Acum
Etapa 7 Superliga: Politehnica Iasi-UTA Arad
Play-out

Halep a obținut cinci victorii în acest an împotriva sportivelor din Top 10 WTA. În 2014, a stat mai bine

30.10.2015, 15:34

Simona Halep (24 de ani) a încheiat sezonul 2015 cu două eșecuri consecutive, ambele înregistrate la Turneul Campioanelor. Deși înfrângerile au fost în fața a două colege din Top 10 mondial, sportiva noastră a încheiat anul 2015 pe locul doi WTA.

simona halep 3
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

În ciuda unor rezultate mai degrabă modeste (titlul la Indian Wells şi semifinala la US Open au fost bornele anului), Halep s-a descurcat destul de bine și anul acesta în fața sportivelor aflate în Top 10 WTA; asta deși a pierdut în turul doi de la Roland Garros, precum și în primul tur de la Wimbledon. Sportiva originară din Constanța s-a întâlnit de două ori cu numărul 1 mondial, Serena Williams, dar americanca s-a impus de fiecare dată. Destinul a făcut ca primele două jucătoare de tenis din lume să se întâlnească și la Indian Wells, dar acolo Williams a abandonat din cauza unor probleme medicale.

În total, Halep a bifat cinci victorii cu jucătoare din Top 10 și a înregistrat cinci eșecuri.

Anul trecut, Simona Halep a disputat mai multe partide cu cele mai bune jucătoare din lume, înregistrând șapte victorii și șase înfrângeri.

Rezultatele Simonei Halep în 2015 cu jucătoare din Top 10 WTA

Turneul Campioanelor

  • Agnieszka Radwanska - Simona Halep 7-6, 6-1
  • Maria Sharapova - Simona Halep 6-4, 6-4
  • Simona Halep - Flavia Pennetta 6-0, 6-3

New York

  • Flavia Pennetta - Simona Halep 6-1, 6-3

Cincinnati

  • Serena Williams - Simona Halep 6-3, 7-6

Totonto

  • Simona Halep - Agnieszka Radwanska 0-6, 6-3, 6-1
  • Simona Halep - Angelique Kerber 6-3, 5-7, 6-4

Stuttgart

  • Simona Halep - Garbine Muguruza 3-6, 6-1, 6-3

Miami

  • Serena Williams - Simona Halep 6-2, 4-6, 7-5
  • Simona Halep - Flavia Pennetta 6-3, 7-5

Indian Wells

  • Simona Halep - Serena Williams nu s-a prezentat americanca
Simona Halep a părăsit Turneul Campioanelor, dar competiţia continuă în direct la Digi Sport 2. Sâmbătă, de la ora 09:00 sunt programate semifinalele: Muguruza - Radwanska, urmată de partida Sharapova - Kvitova. 

Etichete: halep , halep 2015 , halep turneul campionilor


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Sunt extratereștrii pe K2-18b? Telescopul James Webb a fost îndreptat spre planeta pe care au fost detectate semne de viață
Sunt extratereștrii pe K2-18b? Telescopul James Webb a fost îndreptat spre planeta pe care au fost detectate semne de viață

Semne de viață extraterestră au fost observate pe o planetă îndepărtată. Potrivit astronomilor, ei...

Descarcă aplicația Digi24

Sondajul zilei

Top articole
ilie3
Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

S-a aflat de ce Parma l-a exclus din lot pe Dennis Man! Anunțul făcut în Italia
man
Mihai Stoica, umplut de sânge la Arena Națională, după ce FCSB a câștigat titlul!
mm-stoica2
Promovare! Vor juca din nou în prima ligă, la 8 ani de când au marcat întreaga lume a fotbalului
promovare
Semnează cu FCSB! Gigi Becali a dat ordinul la pauza meciului cu Farul: ”I-am dat telefon lui Meme. E cel mai bun”
Screenshot 2024-04-27 at 23.03.18
Recomandările redacției
mm-stoica
”E cel mai bun atacant român”. Mihai Stoica nu s-a ferit de cuvinte, după titlul câștigat de FCSB

Bogdan Lobonț s-a enervat la conferința de presă: ”Nu puteți să-mi spuneți asta!”
Screenshot 2024-04-22 170617
Live Video&Text Poli Iași - UTA 0-0, LIVE VIDEO, ACUM, pe DGS 1. Iacob, eroul arădenilor în prima repriză
FOTBAL: ACSM POLITEHNICA IASI - AFC UTA ARAD, SUPERLIGA SUPERBET (08.12.2023)
Replica surprinzătoare a lui Ioan Varga pentru Gigi Becali, după ce FCSB a câștigat titlul
varga-becali
Citește și
Live Video Jaqueline Cristian - Danielle Collins, ACUM, Digi Sport 4. Românca, în turul 3 al turneului de la Madrid
Jaqueline Cristian of Romania celebrates a point against McCartney Kessler of USA during the Mutua Madrid Open 2024, ATP Masters 1000 and WTA 1000, tennis tournament on April 22, 2024 at Caja Magica in Madrid, Spain
”Ne-am gândit și la sabotaj”. Avocatul Simonei Halep, dezvăluiri despre procesul jucătoarei
Miami Open Presented by Itau, Hard Rock Stadium, Miami Gardens, Florida, USA - 19 Mar 2024
Amal Clooney, într-o rochie mini de peste 20.000 de dolari. Avocata și-a arătat picioarele perfecte la o cină în New York
Amal Clooney, într-o rochie mini de peste 20.000 de dolari. Avocata și-a arătat picioarele perfecte la o cină în New York
Omul care a vorbit cu Gigi Becali la 12 noaptea după titlul luat de FCSB: "Coman pleacă 99 la sută!"
Omul care a vorbit cu Gigi Becali la 12 noaptea după titlul luat de FCSB: "Coman pleacă 99 la sută!"
Gigi Becali a dezvăluit ce mesaj a primit de la Dan Șucu și ce a făcut Cristi Borcea, după ce FCSB a luat titlul!
Gigi Becali a dezvăluit ce mesaj a primit de la Dan Șucu și ce a făcut Cristi Borcea, după ce FCSB a luat titlul!
Cum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și decoltată, la 57 de ani, actrița pare că a făcut un pact cu timpul
Cum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și decoltată, la 57 de ani, actrița pare că a făcut un pact cu timpul
Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori
Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori
De la Smart la Simple: ”Telefonul plictisitor" un nou trend printre tineri. Video
De la Smart la Simple: ”Telefonul plictisitor" un nou trend printre tineri. Video
Cum sunt păcăliți șoferii să plătească amenzi care nu le-au fost date de poliție? Cine sunt escrocii
Cum sunt păcăliți șoferii să plătească amenzi care nu le-au fost date de poliție? Cine sunt escrocii
Omul de la care vine expresia "Să moară Cibilan!". Ultimul haiduc al Bucureștilor, de la întors banii cu lopata la o baracă în sărăcie lucie
Omul de la care vine expresia "Să moară Cibilan!". Ultimul haiduc al Bucureștilor, de la întors banii cu lopata la o baracă în sărăcie lucie
FCSB e campioana României după 9 ani! Meciul decisiv, contra lui Gică Hagi
FCSB e campioana României după 9 ani! Meciul decisiv, contra lui Gică Hagi
Jaqueline Cristian a reușit o victorie uriașă la Madrid și a spus cui îi dedică succesul: ”A venit cu tot norocul”

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ProFm
Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori
Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori
Digi World
O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină
O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină
Digi Animal World
Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”
Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”