Jaqueline Cristian și-a caracterizat adversara din finală într-un singur cuvânt! Câți bani a câștigat după primul său titlu WTA
articol scris de Digi Sport31.03.2025, 09:48
Jaqueline Cristian (26 ani, 72 WTA) a câştigat turneul WTA 125 de la Puerto Vallarta (Mexic), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari, duminică, după ce a învins-o în finală pe cehoaica Linda Fruhvirtova, 7-5, 6-4.
Tenis SuperLiga: Dinamo - Farul, duminică, 20:30, DGS 1
La Liga: Atletico Madrid - Real Madrid, duminică, 17:15, DGS 1
Jaqueline Cristian, principala favorită, s-a impus după două ore şi 13 minute, la primul său duel cu Fruhvirtova (19 ani, 215 WTA). Românca a încheiat ambele seturi cu break, într-un meci în care adversara sa a comis 9 duble greşeli.
- Cristian a fost premiată cu un cec de 15.500 de dolari şi 125 de puncte WTA, iar Fruhvirtova s-a ales cu 8.400 de dolari şi 81 de puncte WTA.
Galerie Foto
Jaqueline Cristian, despre Linda Fruhvirtova, după finala de la Puerto Vallarta: ”E o luptătoare”
La conferința de presă de după partidă, Cristian a caracterizat-o pe Linda Fruhvirtova într-un singur cuvânt: luptătoare.
”E o luptătoare, își împinge adversarele la limită în fiecare meci. Mă așteptam la schimburi lungi. Pentru mine e un început, munca mea alături de echipă începe să se vadă. Acest turneu e un mic pas spre obiectivul nostru. Sunt din ce în ce mai aproape de modul în care-mi doresc să joc. Sunt foarte bucuroasă”, a declarat sportiva din România.
Pentru Cristian a fost primul titlu WTA din carieră, după alte trei finale WTA 250 jucate, la Linz (simplu) în 2021, la Bucureşti (dublu) în 2019 şi Cluj-Napoca (dublu) în 2025.
- Românca şi-a egalat luni cel mai bun loc al carierei (57), pe care l-a ocupat prima oară în iulie 2024.
Galerie Foto
Etichete: jaqueline cristian , linda fruhvirtova , puerto vallarta , wta mexic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Includerea unei statui a personajului Domnul Goe din opera lui Ion Luca Caragiale într-un proiect...









































