Ultimele stiri

Video Germania - Spania 1-0. Cu un gol superb, Weiser a adus titlul european pentru nemți

Germania Euro U21

Germania și Spania se întâlnesc în această seară, de la ora 21:45, ÎN DIRECT la Digi Sport 1, în finala Campionatului European Under 21.

Exclusiv Grecu, marea surpriză din cantonamentul FCSB. Man e favorit să fie titular, dar alţi doi tineri ţin aproape

man-2

FCSB a ratat transferul lui Dragos Nedelcu, fotbalist care ar fi rezolvat din start

Halep va juca în primul tur de la Wimbledon contra unei jucătoare cu zece victorii pe iarbă în 2017

halep tragere

Simona Halep și-a aflat adversara din primul tur de la Wimbledon, după ce tablourile principale au fost completate după încheierea meciurilor din calificări.

Mesaj emoționant al lui Eric, la despărțirea de Liga 1. ”Îmi cer scuze că n-am reușit să câștig măcar un trofeu!”

gaz metan medias - voluntari 01

Eric de Oliveira (31 de ani) se desparte, pentru a doua oară, de fotbalul românesc

Tecău așteaptă un succes al Simonei la Wimbledon și dă propriul exemplu: "Și eu am ajuns atât de aproape"

Halep Bertens

Simona Halep este a doua favorită de la Wimbledon, Grand Slam care va începe pe 3 iulie. Aflată pe aceeaşi parte de tablou cu Elina Svitolina, Petra Kvitova şi Jelena Ostapenko, Halep va întâlni în primul tur o jucătoare venită din calificări, iar Horia Tecău îi ține pumnii Simonei și dă chiar exemplul lui.

Baghdatis, răpus de căldura din Antalya. Sugita și Mannarino au ajuns în finală

baghdatis antalya

Japonezul Yuichi Sugita și francezul Adrian Mannarino s-au calificat în finala turneului ATP din Antalya, care se joacă sâmbătă, în direct la Digi Sport 2, de la 17:30.

Exclusiv Astra negociază cu fostul stelist Nikolic și cu un fost atacant al lui Liverpool

nikolic

Astra este foarte aproape să-l readucă în România pe fostul atacant al Stelei și Timișoarei, Stefan Nikolic. În plus, fosta campioană a României negociază și cu Anthony Le Tallec, un fost jucător al lui Liverpool.

Exclusiv Anunț de ultimă oră al lui Becali: ”Vine și un fundaș, e aproape rezolvat!”

steaua mingi10

FCSB se află în al doilea cantonament, a disputat deja un amical

Video Veşti bune pentru Dică. Jucătorii eligibili pentru regula U21 au impresionat la primul amical

copii steaua

FCSB a început seria amicalelor din această vară cu dreptul. Vicecampioana a câştigat cu 7-0 în faţa lui Team Regio, o echipă formată din jucători fără contract, însă vestea cu adevărat bună pentru Nicolae Dică o reprezintă prestaţiile jucătorilor eligibili pentru regula U21.

Exclusiv Dinamo nu l-a mai vrut, dar Cerniauskas a dat lovitura! Are un salariu mult mai bun, la o echipă cu un super palmares

Cerniauskas 2

Portarul Vytautas Cerniauskas a fost din nou dat afară de la Dinamo, dar și-a găsit rapid o echipă. La CSKA Sofia va câștiga mai bine decât la București și se va lupta la titlu în Bulgaria.

Video Raliul Deltei, la majorat! Ediția a 18-a promite spectacol și este transmisă de Digi 24 Constanța

Delta Rally

Ediţia cu numărul 18 a Danube Delta Rally aliniază la start 43 de echipaje şi este transmisă de Digi 24 Constanţa.

Exclusiv 12 transferuri nu sunt de ajuns la CFR. ”Mai vin doi jucători!”. Strategia lui Petrescu la derby-urile cu FCSB și Dinamo

petrescu muresan

CFR Cluj este echipa din Liga 1 care a transferat cei mai mulți jucători în acest mercato.

TAS îi poate da planurile peste cap lui Guardiola. City riscă să primească interdicție la transferuri

pep guardiola

Manchester City ar putea fi sancționată cu interdicție la transferuri timp de două ferestre de mercato, după ce a fost reclamată la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne de argentinienii de la Velez Sarsfield.

FCSB se teme doar de CFR în lupta la titlu: "Petrescu e șmecher și valoros!"

petrescu-2

FCSB nu mai concepe să rateze titlul și în sezonul viitor, după ce în ultimii doi ani Viitorul și Astra Giurgiu au luat campionatul.

”Vă implor, susțineți echipa și antrenorul ei!” Mesajul disperat al președintelui unui club din Premier League

gazidis wenger

Directorul clubului Arsenal Londra, Ivan Gazidis, i-a ''implorat'' vineri pe suporteri să-l susţină pe Arsene Wenger

Exclusiv Gata cu glumele de când a venit Dică! Becali a explicat motivul pentru care s-a schimbat atmosfera la FCSB

steaua mingi15

FCSB a câștigat, fără emoții, primul amical al verii, cu Team Regio Arnhem (selecționata jucătorilor fără contract din Olanda), scor 7-0,

Exclusiv Becali l-a pus la punct pe Rădoi: ”Niște tâmpenii. Te pufnește râsul când îl auzi”. De ce nu a venit Nedelcu

becali radoi

Relația dintre Mirel Rădoi și patronul stelist Gigi Becali s-a deteriorat serios în ultimii ai, după ce fostul mijlocaș al naționalei a fost demis în toamna lui 2015 de pe banca roș-albaștrilor.

Deulofeu a revenit la Barcelona! Cum a ajuns să se întoarcă pe Camp Nou

Deulofeu

La 23 de ani, Gerard Deulofeu primește o nouă șansă din partea Barcelonei! Catalanii au activat clauza prin care l-au răscumpărat pe Deulofeu (12 milioane de euro), care va fi, astfel, jucătorul celor de la Barcelona până pe 30 iunie 2019.

Se destramă Astra. Ultimul plecat, pe urmele lui Maldini: "Ne apucăm de alte sporturi". Ultimul "stâlp" din Giurgiu

astra ionita

Se destramă echipa Astrei care a câștigat titlul în Liga 1, Supercupa României și a ajuns în primăvara Europa League. După Budescu, Teixeira și Lung, Săpunaru este și el aproape de un transfer în Turcia, la Kayserispor, iar ultimul plecat este Daniel Niculae.

Xavi încearcă să-l convingă pe Iniesta să i se alăture în Qatar

xavi iniesta

La doi ani după ce a ajuns în Qatar, la Al Sadd, Xavi încearcă să-l convingă și pe Andres Iniesta, omului căruia i-a predat banderola de căpitan pe Camp Nou, să-l urmeze la Doha.

Rămâne Mbappe la Monaco? Vedeta campioanei Franței a prezentat tricourile pentru sezonul viitor

Mbappe buc

Kylian Mbappe este dorit mai ales de Real Madrid, care pare pregătită să sacrifice tridentul Bale-Benzema-Ronaldo, însă Monaco "ține cu dinții" de starul ei.

Emoții pentru giuleșteni! Dan Tudorache nu se lasă: ”Înființez comisia prin dispoziție de primar. Vreau un singur Rapid!”

rapid galerie

La inițiativa primarului Sectorului 1, Dan Tudorache, Consiliul Local al primăriei dezbate,

Gică Popescu le-a explicat jurnaliștilor de la ”Sport” experiența din închisoare. ”Au fost incorecți cu mine!”

pope

Gică Popescu (49 de ani) continuă să reprezinte un personaj respectat în Spania

Video Simona Halep a vorbit despre amintirile sale preferate de la Wimbledon

halep amintiri wimbledon

Simona Halep revine la Wimbledon, turneu la care a fost semifinalistă în 2014 şi sfertfinalistă anul trecut, dar şi un loc din care păstrează amintiri plăcute.

Mai încearcă o dată! După Bokila, Contra a mai ofertat un jucător pe care l-a avut și la Petrolul

cosmin contra

Cosmin Contra (41 de ani) mai încearcă o dată

Clubul din Liga 1 care e pregătit să se lupte de la egal la egal cu CFR şi FCSB! Se anticipează că va avea un buget enorm

fotbal acs poli asa tg muresTS0191

Timişoara ar putea deveni din nou, în scurt timp, un pol al fotbalului românesc. Clubul din Banat ar urma să beneficieze de unul dintre cele mai mari bugete din Liga 1.

Video Caroline Wozniacki şi Karolina Pliskova vor juca finala turneului de la Eastbourne

wozniacki eastbourne

Caroline Wozniacki, favorită numărul 6, s-a calificat în finala turneului WTA de la Eastbourne, în care o va întâlni pe Karolina Pliskova (Cehia), cap de serie numărul 3.

Alexis Sanchez nu mai are niciun dubiu: "M-am decis unde voi juca în sezonul următor"

alexis sanchez-1

Alexis Sanchez a recunoscut că a luat deja o decizie în privința viitorului său. M-am decis unde voi juca in sezonul viitor a declarat sud-americanul

Despărțirea de Formula 1, afacere pentru Ron Dennis. Cu ce sumă se alege ex-președintele McLaren

ron dennis fericit

Ron Dennis, preşedintele companiei de automobile de sport McLaren şi al echipei de Formula 1

Bournemouth a făcut cel mai scump transfer din istoria sa: a luat un jucător de la Chelsea

ake

Nathan Ake (22 de ani) a semnat un contract "de lungă durată" cu formaţia AFC Bournemouth, a anunţat, vineri, gruparea britanică, pe site-ul oficial.

  • 06:15 Digi Gol
  • 07:00 Stirile Digi Sport
  • 07:20 Stirile Digi Sport
  • 07:40 Stirile Digi Sport
  • 08:00 Stirile Digi Sport
  • 08:20 Stirile Digi Sport
  • 08:40 Stirile Digi Sport
  • 09:00 Stirile Digi Sport
  • Vezi tot programul
  • Porsche Tennis Grand Prix 2024 in Stuttgart, 16.04.2024 Sorana Cirstea (ROU) Porsche Tennis Grand Prix 2024 *** Porsche

    TENIS: Sorana Cirstea - Magda Linette, 11:30, ÎN DIRECT pe Digi Sport 2

  • liga-digisport-1

    MEDIA: Liga Digi Sport, 17:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1

  • Digi-Sport-Special

    MEDIA: Digi Sport Special, 19:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1

  • Turin, Italy. 12th May, 2024. 13/05/2024 Serie A, 35 day, Torino, Allianz Stadium, in the photo: team Salernitana during Juventus FC vs US Salernitana, Italian soccer Serie A match in Turin, Italy, May 12 2024 Credit: Independent Photo Agency/Alamy Live N

    FOTBAL: Salernitana - Verona, 19:30, ÎN DIRECT pe Digi Sport 2

  • FOTBAL:DINAMO BUCURESTI-OTELUL GALATI, SUPERLIGA SUPERBET (18.02.2024)

    FOTBAL: Dinamo - Csikszereda, 20:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1

  • Torino Vs Juventus - Serie A Tim 2023/2024, Italy, Turin - 13 Apr 2024

    FOTBAL: Bologna - Juventus, 21:45, ÎN DIRECT pe Digi Sport 2

  • Vezi tot programul

Vezi mai mult