(P) Gică Craioveanu o vede pe Sociedad în revenire, iar pe Real în suferință. “Grande” rememorează bătăliile sale cu colosul Spaniei!

01.03.2021, 12:02
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Este cunoscută eterna luptă a bascilor cu restul Spaniei, iar Gică Craioveanu a fost deseori implicat în ea, din postura de jucător al lui Real Sociedad. Trupa din San Sebastian, pornită ca din pușcă, dar sufocată pe parcurs, joacă azi la Madrid, iar actualul ambasador Superbet ne prefațează duelul prin prisma războaielor sale mai vechi. “Grande” își aduce aminte de unicul său gol marcat în poarta madrilenilor, de victoria mare de pe Anoeta, dar ne și spune cum vede partida din etapa cu numărul 25. Pariază aici pe Real Madrid – Real Sociedad!

Ce amintiri îți răsar în minte din duelurile tale cu Real Madrid?

Am amintiri foarte plăcute, mai ales pe Anoeta, acolo unde în cei trei ani ai mei n-au câștigat niciodată. Am amintirea golului cu Villareal, chiar pe Bernabeu, într-o primă etapă de sezon, dar și o victorie cu 2-1, obținută din tricoul lui Getafe. Sunt multe lucruri bune care îmi vin în minte de la meciurile cu Real Madrid.

Care e cea mai frumoasă și care e cea mai urâtă?

Cea mai frumoasă este un Real Sociedad – Real Madrid, scor 4-2, o victorie mare obținută pe Anoeta. Cea mai urâtă este cea de la meciul cu Villareal, în care am marcat în minutul 3, dar meciul s-a terminat rău. Eu am ieșit foarte repede accidentat, iar Realul ne-a cam ciupit rău cu arbitrii.

Cum ai marcat în poarta madrilenilor?

A fost un gol cu capul, pe bara a doua, un procedeu care nu era deloc punctul meu forte. Am avut noroc de o centrare foarte bună și de faptul că i-am câștigat spatele lui Sanchis, fostul căpitan al Realului. A fost o bucurie enormă pentru mine.

Știai că Real Madrid e echipa împotriva căreia ai jucat cele mai multe meciuri în Spania?

Chiar nu știam această statistică, dar sunt foarte fericit s-o aud. Orice jucător își dorește să joace cât mai des cu echipele mari, Real, Barcelona, Sevilla, Atletico. Sunt plăcut surprins! Vezi ce Pariuri Speciale ți-am pregătit la Real – Sociedad!

Cum vezi meciul din această rundă?

Real Madrid are foarte mari probleme de lot, iar Sociedad joacă bine în deplasare, în ultima vreme chiar mai bine decât acasă, nu știu de ce. Nu cred că Zidane va recupera prea mulți jucători față de duelul de la Atalanta, din Liga Campionilor și cred că bascii au șanse mari să plece neînvinși de la Madrid.

Ce s-a întâmplat la Sociedad de a picat atât de rău, după un start furibund?

Cred că cele mai mari probleme au fost create de accidentările aproape simultane ale lui David Silva și Oyarzabal. Fără cei doi, Sociedad a suferit enorm și a fost nevoită să depindă prea mult de Merino și de Isak, doi jucători sub valoarea titularilor. Din acest motiv rezultatele bune s-au frânt. Cei doi sunt însă refăcuți 100% și Sociedad va schimba puțin dinamica de joc, o să vedeți! După ce a ieșit și din Liga Europa, va avea acum posibilitatea să se dedice doar campionatului. 

Crezi că va rezista Atletico în frunte sau o vor prinde Realul sau Barcelona?

Eu cred că va fi foarte greu pentru oricine s-o mai prindă pe Atletico Madrid, chiar dacă nu traversează o formă de invidiat și au mai călcat strâmb și băieții lui Simeone. Atletico este echipa cea mai compactă, iar un astfel de angrenaj e cel mai greu de bătut. Orice echipă are o lună mai slabă într-un an, Atletico o are poate acum, dar cred că va ieși campioană în 2021.

Ce vei paria pe SuperSocial la Real - Sociedad, ca să se inspire și jucătorii din aplicație de la un profesionist?

GG3+, pariu care îmi place mult la Superbet. Ambele echipe vor marca și se vor înscrie minimum 3 goluri în meci. Așa văd eu tranșat acest Real Madrid – Real Sociedad!

Intră pe SuperSocial și copiază biletele celor mai buni pariori!

Intră în universul SuperSocial și bucură-te de noua dimensiune a experienței Superbet! După ce îți instalezi aplicația de pariuri sportive, setează-ți și profilul pe SuperSocial, rețeaua de socializare a celor care iubesc pariurile sportive. Poți vedea cine sunt cei mai experimentați, cine sunt cei mai inspirați, poți vedea și plasa și tu biletele lor, poți distribui și biletele tale, îți poți face noi prieteni și te poți afirma în cea mai tânără comunitate de pariori din România! Mai mult, îi poți întâlni pe ambasadorii Superbet, Ilie Dumitrescu și Gică Craioveanu, dar poți descoperi și persoane necunoscute, ca tine, dar care te pot inspira maxim prin biletele plasate și modul original în care le gândesc!

#PariemPeBine     #ÎmpreunăSuntemSuper

Etichete: gica craioveanu , real madrid real sociedad , superbet , advertorial superbet , cote la liga


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Prinţul Paul al României a fost prins de poliţişti într-un resort din Malta. România va cere extrădarea acestuia

Prinţul Paul Phillipe al României, unul dintre fugarii celebri de la noi în țară, a fost prins în Malta. Potrivit surselor, era într-un resort, în vacanță, de unde ar fi fost ridicat de polițiști. Era fugit de aproape patru ani din România, unde este condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

Promovare! Vor juca din nou în prima ligă, la 8 ani de când au marcat întreaga lume a fotbalului

Foto Mihai Stoica, umplut de sânge la Arena Națională, după ce FCSB a câștigat titlul!

Exclusiv Semnează cu FCSB! Gigi Becali a dat ordinul la pauza meciului cu Farul: ”I-am dat telefon lui Meme. E cel mai bun”

Cum a numit-o Gică Hagi pe FCSB, după ce a câștigat titlul chiar după victoria cu Farul

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Live Video&Text CFR Cluj - Sepsi 1-1, ACUM, pe Digi Sport 1. Covăsnenii au încasat două cartonașe roșii!

Dramatic: PAOK a reușit remontada împotriva liderului și a aprins lupta pentru titlu!

Denis Alibec, drum liber către FCSB: a marcat, dar echipa sa a terminat ultima în Qatar și a retrogradat

Gigi Becali a spus că îl vrea la FCSB, iar agentul jucătorului a făcut anunțul

Citeşte şi

(P) Un punct până la glorie: FCSB pregătește fiesta la meciul cu Farul!

(P) El Clasico pentru titlu! Real Madrid – Barcelona decide campioana din LaLiga

PEROZAmal Clooney, într-o rochie mini de peste 20.000 de dolari. Avocata și-a arătat picioarele perfecte la o cină în New York

FILM NOWCum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și decoltată, la 57 de ani, actrița pare că a făcut un pact cu timpul

Gigi Becali a dezvăluit ce mesaj a primit de la Dan Șucu și ce a făcut Cristi Borcea, după ce FCSB a luat titlul! citeşte ştirea pe Prosport.ro

FCSB e campioana României după 9 ani! Meciul decisiv, contra lui Gică Hagi citeşte ştirea pe ziare.com

Omul de la care vine expresia "Să moară Cibilan!". Ultimul haiduc al Bucureștilor, de la întors banii cu lopata la o baracă în sărăcie lucie citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”