(P) Pandemia scade valoarea jucătorilor. Câte milioane au pierdut cei mai valoroși români?

28.04.2020, 12:57
  • Liga 2: CS Mioveni - Csikszereda, joi, 17:00, DGS 1

  • Premier League: Chelsea - Tottenham, joi, 21:30, DGS 1

Autor: Alex Molico, Superbet

E o certitudine că fotbalul e dintre cele mai afectate “domenii de activitate” în plină pandemie de COVID-19. Site-ul transfermarkt a evaluat scăderea globală a cotei de piață a jucătorilor și suma cumulată a ajuns la aproximativ 9 miliarde euro! Și fotbaliștii români au “contribuit” la această sumă. Cei mai valoroși 11 jucători români din acest moment au pierdut 29.6 milioane euro din valoarea de piață. Ei evoluează (mai bine zis evoluau) în Serie A (3), Eredivisie (2), campionatul României (3), Championship (1), Scoția (1), MLS/SUA (1). Deschide cont la Superbet.ro și menține-ți valoarea de jucător cu SuperPariurile pe care le pui!

RĂZVAN MARIN ÎN SITUAȚIA CEA MAI DELICATĂ

Premierul Olandei a anunțat ieri că până la 1 septembrie 2020 sunt interzise evenimentele sportive în regatul Țărilor de Jos, motiv pentru care sezonul 2019-2020 din campionatul Olandei ar putea să fie declarat încheiat după doar 25 de etape jucate. Ajax e lider, dar unul aflat la egalitate de puncte cu ocupanta locului 2, AZ Alkmaar. Un eventual titlu dat lăncierilor ar fi cu siguranță extrem de controversat. Răzvan Marin nu ar putea profita foarte mult, întrucât a fost utilizat în numai 10 etape, în doar 3 dintre ele fiind integralist! Cu un așa sezon e greu să mai rămână la Ajax și pare o minune că mai e încă evaluat la 8 milioane euro. Probabil vârsta și experiența acumulată până la această vârstă precum și faptul că a fost ferit de accidentări grave îl ajută să nu coboare mai mult. Vezi sporturile și esports pentru care Superbet îți oferă zilnic oferta cea mai bogată de pe piață!

IONUȚ RADU ÎNTR-UN MOMENT DE CUMPĂNĂ

Între cei mai valoroși 11 jucători români în acest moment (incluzând scăderea cauzată de noul coronavirus care “a intrat prin alunecare” și-a provocat suspendarea campionatelor puternice) se află 7 dintre tricolorii U21 semifinaliști ai Europeanului din Italia, din 2019. Căpitanul acelei Generații unice, Ionuț Radu rămâne cel mai bine cotat fotbalist român, dar pandemia l-a făcut să piardă 4.5 milioane de euro din cota de piață. Doar Răzvan Marin îl depășește, cu 5.5 milioane euro în minus. Radu - ajuns la Parma- are nevoie de meciuri în care să se mențină în formă și în atenția echipelor mari la care visează să joace. O eventuală titularizare în barajul cu Islanda și câștigarea postului de titular în naționala României par modalitățile prin care poate reveni în atenție. La Parma… pare a treia opțiune pentru postul de portar, după Luigi Sepe și Simone Colombi.

IANIS HAGI - SINGURUL PE CARE SE PLĂTESC BANI ACUM?

Valoarea fiulului Regelui a scăzut cu 1.2 milioane euro în săptămânile de “lockdown”, de la 6 milioane euro la 4.8 milioane euro. Dar cele mai recente informații dinspre Glasgow anunță că Stevie G vrea să-l transfere definitiv de la Genk și pune 5 milioane euro pe masă.  Vom afla împreună dacă se materializează această intenție. Până atunci, Ianis e în țară unde probabil Hagi îl consiliază și face tot posibilul ca băiatul lui să evite în a doua lui aventură europeană ce a pățit în perioada Fiorentina când nu a reușit să se impună. Genk pare că n-a fost o mutare inspirată, dar “Ibrox Baby” are un potential uriaș, iar legendarul căpitan al lui Liverpool, Steven Gerrard simte că merită să parieze pe Ianis pe termen lung. Vezi și tu oferta de pariuri speciale de tip antepost, care-ți pot aduce câștiguri frumoase!

ȘTEFAN RADU - “VETERANUL” CARE COLECȚIONEAZĂ RECORDURI

Deși cel mai recent record despre care s-a vorbit e unul mai degrabă negativ (Șt. Radu e jucătorul din istoria lui Lazio cu cele mai multe galbene primite, 90), fundașul român a ajuns cel mai vechi jucător din lot (evoluează de 12 ani la biancocelești) este și jucătorul străin cu cele mai multe meciuri pentru Lazio în Serie A (fix 300) și este și fundașul cu cele mai multe pase de gol din istoria lui Lazio (18 în 13 sezoane). Cu siguranță el vrea să ajungă echipierul lui Lazio cu cele mai multe meciuri disputate atât în campionat cât și în toate competițiile. Pentru asta, mai are nevoie de cel puțin 20 de meciuri în Serie A și de cel puțin 30 în toate competițiile. Cu un Lazio care e SuperSurpriza ediției de campionat, eventuala reluare la 31 mai a Serie A l-ar apropia pe Ștefan Radu de aceste recorduri. Cota lui de piață a ajuns acum 4 milioane euro, în scădere cu 1,5 milioane euro.

CEI MAI VALOROȘI ROMÂNI SE VĂD LA SUPERBET.RO

Da! Campionatele Italiei (Ionuț Radu/Parma, Vlad Chiricheș / Sassuolo, Ștefan Radu / Lazio, Scoției (Ianis Hagi), Olandei (Răzvan Marin / Ajax, Tudor Băluță / Den Haag) și S.U.A (Mitriță / New York City) fac parte din oferta de streaming a Superbet.ro și pot fi văzute integral pe site și direct din aplicația de pariuri sportive instalată și folosită de peste 1.000.000 de pariori.  Instalează și tu gratuit cea mai completă aplicație de pariuri sportive din România!

CAMPIONATUL ROMÂNIEI TRIMITE 3 JUCĂTORI ÎN TOP!

Chiar dacă au pierdut 500.000 euro (Dennis Man), 600.000 euro (Florinel Coman) și un milion și jumătate de euro (Cicâldău), cei trei se mențin în Top 11 cei mai valoroși jucători români la 6 săptămâni de la oprirea campionatelor interne și competițiilor UEFA (Liga Campionilor și Europa League). Totuși… e greu de crezut că în perioada imediat următoare, cluburi din campionatele puternice i-ar cumpăra la valoarea lor din acest moment: Coman 5,4 milioane euro, Man 5 milioane euro, Cicâldău 4 milioane euro. Posibil ca formațiile din campionatele bogate  să-și facă un calcul cinic și să aștepte să le scadă și mai mult valoarea înainte de a intra la negocieri.

MITRIȚĂ ȘI PUȘCAȘ, DOUĂ CAZURI APROAPE IDENTICE

Mitrigol a câștigat sezonul regulat în Conferința de Est din MLS, dar a fost eliminat în play off în chiar prima rundă. Breaking Newsul care îl impactează pe Mitriță vine de pe Coasta de Vest unde primarul din Los Angeles a declarat că toate evenimentele (muzicale, sportive și de orice altă natură) sunt interzise până la finalul anului), o decizie care afectează și fotbalul (pardon, soccerul din America). Valoarea lui în cele 6 săptămâni de izolare a scăzut de la 8 milioane euro la 6 milioane euro. Dar când a fost vândut de Universitatea Craiova, a fost vândut pe 8 milioane euro, deși era evaluat la 2.5 milioane. Pușcaș e la Reading în Championship. După 37 de etape ocupă locul 14, cu șanse aproape nule de accedere în barajul pentru promovare. Dar e golgheterul echipei, cu 9 goluri și o pasă de gol. A fost cumpărat cu 8 milioane de euro (când era evaluat la 3.8), dar acum valoarea lui e undeva la 4.8 milioane euro, în scădere de la 6 milioane înainte de suspendarea competițiilor în care joacă.

Joacă mereu informat și responsabil la Superbet.ro doar dacă ai peste 18 ani!

#PARIEMPEBINE #ÎMPREUNĂSUNTEMSUPER

Etichete: advertorial , superbet


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Doi soți români au fost arestați pentru viol în grup în Italia. Ce au descoperit polițiștii în telefonul femeii

Doi soți români au fost arestați în Catania, Italia, fiind acuzați de viol în grup și vătămare corporală, victima lor fiind o tânără din Republica Moldova. Bărbatul de 41 de ani și soția lui de 37 au fost reținuți după ce polițiștii au descoperit în telefonul femeii filmări cu agresiunile sexuale la care a fost supusă tânăra moldoveancă.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Exclusiv ”A semnat”. Dan Șucu și Victor Angelescu au rezolvat prima ”mutare” pentru sezonul următor

Carlo Ancelotti a spus lucrurilor pe nume, după Bayern Munchen - Real Madrid 2-2

Lovitura primită de Petrolul Ploiești

Vestea primită de Horațiu Moldovan! Decizia luată de Atletico Madrid

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Ce a titrat L'Equipe, după înfrângerea PSG-ului cu Borussia Dortmund din semifinalele Champions League

Reacția lui Gianluigi Buffon, după ce Man și Mihăilă au promovat cu Parma în Serie A

Daniel Niculae, prima reacție după comunicatul lui Dan Șucu. Ce mesaj a postat

Video Cristiano Ronaldo, reușită candidată la golul anului. Comentatorii au fost în delir. ”Dublă” a lui CR7

Citeşte şi

(P) Bayern - Real Madrid și Borussia Dortmund - PSG sunt partidele săptămânii în Champions League

(P) Exclusiv pe Superbet: SuperCote de până la 15.00 pentru jucătorii care prind lotul pentru Europeanul din Germania!

PEROZElizabeth Hurley, irezistibilă într-o rochie minusculă din dantelă și latex. "Nu ieși așa în public pentru că o să provoci accidente"

FILM NOWPierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile surprinse pe platourile de la „Giant”

Ultrașii lui Dinamo, mesaj la ceas de seară, în fața stadionului, pentru Andrei Nicolescu: „Cu torțe ne mobilizează...” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Ronnie O'Sullivan, eliminat! Surprize mari la Campionatul Mondial de snooker, n-a mai rămas niciun jucător din Top 10 citeşte ştirea pe ziare.com

Toți șoferii care au asta în mașină iau amendă 2.900 lei și permisul suspendat. Se confiscă pe loc citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Oana Radu susține că două luni a dormit pe unde a apucat, după divorț, din cauza fostului soț. "Mi-au dispărut lucruri personale"

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Oana Radu susține că două luni a dormit pe unde a apucat, după divorț, din cauza fostului soț. "Mi-au dispărut lucruri personale"

Digi World

Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care trebuie să o încerci

Digi Animal World

Un motan degerat, lihnit de foame, a bătut la o fereastră. Ce s-a întâmplat apoi a uimit o lume întreagă