Mariano Diaz a marcat ultimul gol al lui Real Madrid în victoria cu AS Roma, 3-0, din prima etapă a Champions League. Foto: Getty Images

A marcat un super-gol cu Roma şi acum se cere la naţională! Mariano, noul star al Realului

20.09.2018, 17:44
  • Liga 2: CS Mioveni - Csikszereda, joi, 17:00, DGS 1

  • Premier League: Chelsea - Tottenham, joi, 21:30, DGS 1

Mariano Diaz a marcat unul dintre cele mai frumoase goluri ale primei etape din UEFA Champions League, în victoria lui Real Madrid cu AS Roma, 3-0, iar acum visează cu ochii deschiși. Atacantul de 25 de ani vrea nici mai mult, nici mai puțin decât să joace pentru naționala Spaniei.

"Mi-ar plăcea să fiu chemat de Luis Enrique, sper să pot fi în echipa națională", a spus Mariano.

Mariano a revenit la Real Madrid în această vară, de la Olympique Lyon, și a preluat chiar tricoul lăsat liber de Cristiano Ronaldo după plecarea la Juventus. În La Liga, Mariano nu a jucat niciun meci, însă a debutat exact când trebuia, în jocul cu AS Roma, în care a reușit acel gol de poveste, din finalul partidei.

Mariano mai are o singură selecție la nivel internațional, însă pentru Republica Dominicană, în care a și marcat un gol, în martie 2013, în amicalul cu Haiti (3-1).

În decembrie anul trecut, Julen Lopetegui, care era atunci selecționer al Spaniei, spunea că îl monitorizează în vederea unei selecții. Acum însă Lopetegui e antrenorul lui Mariano la Real Madrid. Din iulie, naționala Spaniei e antrenată de Luis Enrique.

Etichete: luis enrique , mariano diaz , real madrid as roma 3-0 , mariano diaz gol , mariano spania


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat venit din Cehia la o terasă în România unde i s-au pus pe masă cârnați și mici

Turiștii care au ajuns în vestul țării, la Băile Felix, s-au bucurat de o baie în piscină, dar și de petrecerea cu spumă. Nu a lipsit nici mâncarea tradițională, gazdele au pregătit un adevărat festin pentru turiștii veniți din toate colțurile țării și chiar de peste hotare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Vestea primită de Horațiu Moldovan! Decizia luată de Atletico Madrid

Reacția lui Gianluigi Buffon, după ce Man și Mihăilă au promovat cu Parma în Serie A

Daniel Niculae, prima reacție după comunicatul lui Dan Șucu. Ce mesaj a postat

Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Dan Petrescu, criticat dur după ce a revenit la CFR: ”Nu mi-a plăcut niciodată”

Exclusiv Fiica lui George Copos, performanță de excepție la Linz, în Austria. ” E un fenomen”

Video Cristina Neagu sună adunarea înainte de duelul cu Metz din sferturile Ligii Campionilor: ”Să fim realiști!”

Cinci locuri în Champions League pentru Germania, pentru sezonul 2024/2025

Citeşte şi

Luis Enrique, întrebat direct de ce l-a lăsat pe bancă pe cel mai în formă atacant al PSG-ului. Antrenorul a răspuns pe loc

După ce PSG a fost învinsă de Dortmund, Luis Enrique a mai venit cu o veste proastă: ”Nu pare foarte bine”

PEROZ"Toată lumea săruta un bărbat de 80 de ani". Văduva lui Hugh Hefner, despre partea întunecată a traiului cu milionarul

FILM NOWPierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile surprinse pe platourile de la „Giant”

Cât costă atacantul sud-african pe care îl vrea Gigi Becali la FCSB! A dat două goluri și a fost desemnat omul meciului citeşte ştirea pe Prosport.ro

Ronnie O'Sullivan, eliminat! Surprize mari la Campionatul Mondial de snooker, n-a mai rămas niciun jucător din Top 10 citeşte ştirea pe ziare.com

Fotbalistului considerat mai talentat decât Hagi și care nu s-a înțeles niciodată cu Dobrin. 32 de ani de la tragica moarte a lui Bogdan Bănuță citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care trebuie să o încerci

Digi Animal World

Momentul emoționant când un bivol salvează o broască țestoasă răsturnată: „Am plâns”