Sursa: Getty Images

Germania - Mexic 0-1. Primul mare șoc de la Campionatul Mondial din Rusia

17.06.2018, 19:22
  • SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, duminică, 21:30, DGS 1

  • SuperLiga: Petrolul - Oțelul, duminică, 15:30, DGS 1

Campioana mondială en titre, Germania, a fost învinsă surprinzător de selecţionata Mexicului cu scorul de 1-0 (1-0), duminică, pe Stadionul Lujniki din Moscova, în Grupa F a Cupei Mondiale de fotbal din Rusia.  ''El Tri'' a produs prima mare surpriză a acestei ediţii a competiţiei, prin golul marcat de Hirving Lozano (35). 

Germania a părut o maşină greoaie, care a măcinat în gol, fiind departe de prestaţia de acum patru ani şi de aşteptările specialiştilor. Mexicanii au început în viteză şi Lozano (2) a fost blocat in extremis de Boteng, iar apoi Neuer a prins cu emoţii în careul mic. Germania a replicat imediat şi Werner (3) a expediat un şut din unghi, dar pe lângă poartă. 

Germania a avut posesia, iar mexicanii s-au mulţumit să se apere grupat şi să aibă raiduri incisive. Hummels (7) a reluat slabă din marginea careului, fără emoţii pentru Ochoa. Neuer a fost la post la şutul lui Guardado (10) şi la mingea trimisă cu capul de Moreno (14). 

Dominarea campioanei mondiale a produs mai multe jumătăţi de ocazie la poarta lui Ochoa, dar Khedira (15) a ratat mingea la centrarea lui Kimmich, Draxler (16) a tras de la distanţă, Werner (20) a şutat din întoarcere, şi Kroos (22) a testat vigilenţa goalkeeper-ului mexican. Layun a avut două şanse notabile (29, 34), după care mexicanii au reuşit să marcheze prin Lozano (35), pe contraatac, extrema echipei olandeze PSV Eindhoven fiind lansată de Hernandez, l-a driblat pe Kimmich şi a şutat la colţul scurt. 

''Die Mannschaft'' a avut imediat şansa egalării, Kroos a executat bine o lovitură liberă, însă Ochoa a respins în transversală (39). Prima repriză s-a încheiat cu o ocazie a lui Vela (45). La reluare, Germania a continuat să preseze, dar a fost lipsită de viteză şi inspiraţie, atacurile germane oprindu-se de cele mai multe ori la 20-25 de metri. 

Draxler (55) a şutat, dar balonul a fost deviat în corner de Salcedo. Apoi, mexicanii au irosit o mare şansă în min. 57, când Chicharito şi Vela au scăpat singuri, dar primul a greşit pasa decisivă.  Kimmich (66) a reluat din foarfecă peste poartă, Werner (68) a trimis peste poartă din 6 metri, Reus (71) nu a nimerit nici el ţinta, Kroos (76) a şutat fără preluare din 18 metri, pe lângă buturile mexicane, iar Draxler (77) a fost blocat în careu de Alvarez.  Pe contre, Layun (78, 82) a semănat panică în defensiva germană, dar de fiecare dată a ratat ţinta.  Ochoa (84) a prins în doi timp şutul lui Kroos, Gomez (87) a reluat cu capul pe lângă poarta mexicană, ultima ocazie fiind şutul lui Brandt (89), care a şters bara. 

Germania venea după o evoluţie perfectă în preliminarii, cu zece victorii în tot atâtea meciuri, şi după ce anul trecut şi-a trecut în palmares şi Cupa Confederaţiilor, tot în Rusia. La turneul fin 2017, echipa lui Loew, fără mulţi titulari, a zdrobit Mexicul cu 4-1. Mexicanii au atins optimile de finală la fiecare din ultimele şase Mondiale, însă cea mai bună performanţă, sferturile de finală, datează din 1986, când au fost stopaţi de Germania federală. Germania pierduse doar o dată în 11 meciuri cu Mexicul, câştigând toate cele trei confruntări de la Cupa Mondială. Ultimul succes mexican contra Germaniei data de acum 33 de ani. 

Nationalmannschaft a pierdut în premieră primul său meci la Cupa Mondială în calitate de campioană, după 3-1 cu Argentina (1958), 0-0 cu Polonia (1978) şi 1-0 cu Bolivia (1994). 

Germania este a treia campioană mondială consecutivă care pierde primul său meci la ediţia următoare, după Italia (0-1 cu Paraguay în 2010) şi Spania (1-5 cu Olanda, în 2014). 

Mexicanul Rafael Marquez a devenit al treilea fotbalist care a evoluat la cinci Cupe Mondiale, după compatriotul său Antonio Carbajal şi germanul Lothar Matthaeus. Italianul Gigi Buffon a fost la cinci ediţii ale Cupei Mondiale, dar nu a jucat niciun minut în Franţa 1998.  Celălalt meci al Grupei F are loc luni, Suedia - Coreea de Sud, la Nijnîi Novgorod (stadionul Nijnîi Novgorod). 

Germania - Mexic 0-1 (0-1) 
A marcat: Hirving Lozano (35). 
Moscova, Stadionul Lujniki: 78.011 spectatori 
Cupa Mondială FIFA 2018, Grupa F 

AU EVOLUAT ECHIPELE

Germania: 1. Manuel Neuer (căpitan) - 18. Joshua Kimmich, 17. Jerome Boateng, 5. Mats Hummels, 2. Marvin Plattenhardt (23. Mario Gomez, 79) - 8. Toni Kroos, 6. Sami Khedira (11. Marco Reus, 60) - 13. Thomas Muller, 10. Mesut Ozil, 7. Julian Draxler - 9. Timo Werner (20. Julian Brandt, 86). Selecţioner: Joachim Loew. 
Rezerve neutilizate: 12. Kevin Trapp, 22. Marc-Andre ter Stegen - 3. Jonas Hector, 4. Matthias Ginter, 15. Niklas Suele, 16. Antonio Ruediger, 14. Leon Goretzka, 19. Sebastian Rudy, 21. Ilkay Gundogan. 

Mexic: 13. Guillermo Ochoa - 3. Carlos Salcedo, 2. Hugo Ayala, 15. Hector Moreno, 23. Jesus Gallardo - 16. Hector Herrera, 18. Andres Guardado (căpitan; 4. Rafael Marquez, 74) - 7. Miguel Layun, 11. Carlos Vela (21. Edson Alvarez, 58), 22. Hirving Lozano (9. Raul Jimenez, 66) - 14. Javier Hernandez. Selecţioner: Juan Carlos Osorio. 
Rezerve neutilizate: 1. Jose Corona, 12. Alfredo Talavera - 5. Diego Reyes, 6. Jonathan Dos Santos, 10. Giovani Dos Santos, 17. Jesus Corona, 20. Javier Aquino, 8. Marco Fabian, 19. Oribe Peralta. 

Arbitru: Alireza Faghani; arbitri asistenţi: Reza Sokhandan, Mohammadreza Mansouri (toţi din Iran); arbitru de rezervă: Mohammed Abdulla Hassan (Emiratele Arabe Unite), arbitru asistent de rezervă: Mohamed Alhammadi (EAU) 

Arbitru video: Massimiliano Irrati (Italia); arbitri asistenţi video: Carlos Astroza (Chile), Wilton Sampaio (Brazilia), Mark Geiger (SUA) 
Cartonaşe galbene: Moreno (40), Muller (83), Hummels (84), Herrera (90). 

UPDATE: Mexicul a produs primul mare șoc al Campionatului Mondial după ce a învins campioana mondială en-titre, Germania, scor 1-0. 

UPDATE MINUTUL 92: Germania atacă în valuri, Manuel Neuer a urcat și el în atac. 

UPDATE MINUTUL 89: Ocazie imensă a nemților. Mario Gomez trimite cu călcâiul, Ochoa respinge, mingea ajunge la Brandt care trage din prima, dar mingea șterge bara.

UPDATE MINUTUL 86: Schimbare la Germania. A ieșit Werner, a intrat Julian Brandt.

UPDATE MINUTUL 84: Toni Kross trage din nou, Ochoa reține în doi timpi. 

UPDATE MINUTUL 79: Încă o schimbare la Germania. A intrat Mario Gomez, a ieșit Plattenhardt.

UPDATE MINUTUL 77: Campioana mondială presează, însă Draxler este din nou blocat. 

UPDATE MINUTUL 73: Schimbare istorică la Mexic. Intră Rafa Marquez, iese Guardado. Marquez (39 de ani) joacă la a 5-a Cupă Mondială. 

UPDATE MINUTUL 70: Ocazie pentru Germania, Marco Reus trage peste poartă din interiorul careului. 

UPDATE MINUTUL 69: Contraatac al Mexicului, Chicharito cade în careu după un duel cu Mats Hummels. 

UPDATE MINUTUL 67: Ocazie mare pentru nemți. Werner trimite peste poartă din 6 metri.

UPDATE MINUTUL 64: Ocazie pentru Germania. Kimmich încearcă o foarfecă, mingea trece peste poarta apărată de Ochoa.

UPDATE MINUTUL 60: Prima schimbare la Germania. Intră Reus, iese Khedira. Joachim Low forțează atacul.

UPDATE: Lozano a înscris la primul șut pe care l-a tras pe poartă la un Campionat Mondial. 

UPDATE MINUTUL 55: Șutul lui Draxler este blocat de un fundaș al mexicanilor. 

UPDATE MINUTUL 52: Germania nu găsește soluții pentru a desface apărarea organizată a Mexicului. Kimmich trage peste poarta lui Ochoa de la 25 de metri.

UPDATE MINUTUL 46:  A început repriza a doua. 

UPDATE: Mexic conduce la pauză cu 1-0, prin golul marcat de Lozano. 

UPDATE MINUTUL 45: Vela trage de la marginea careului puțin pe lângă poarta lui Neuer. 

UPDATE MINUTUL 42: Contraatacurile mexicanilor continuă să creeze panică în defensiva campioanei mondiale. Germania se clatină în primul meci de la Campionatul Mondial din Rusia.

UPDATE MINUTUL 38: Ocazie uriașă a Germaniei. Toni Kross execută o lovitură liberă, Ochoa respinge în transversală.

UPDATE MINUTUL 35: Lozano a deschis scorul după un contraatac școală al Mexicului. Vârful naționalei Mexicului l-a învins pe Neuer cu un șut la colțul scurt. 

UPDATE MINUTUL 32:  Germania a câștigat primul meci jucat de la ultimele 7 Cupe Mondiale la care a participat. 

UPDATE MINUTUL 26: Contraatac al celor de la Mexic, șutul lui Layun  trece peste poarta lui Manuel Neuer. 

UPDATE MINUTUL 22: Germania începe să pună presiune, dar șutu lui Toni Kross este parat de Ochoa.

UPDATE MINUTUL 20: Cea mai mare ocazie a Germaniei. Werner a tras din interiorul careului, Ochoa a reușit să rețină. 

UPDATE MINUTUL 15: Fazele se succed cu repeziciune de la o poartă la alta. Carlos Salcedo este aproape de a da al treilea autogol de la acest mondial, Neuer e nevoit să iasă în afara careului pentru e respinge o minge din fața atacanților Mexicului. 

UPDATE MINUTUL 13: Henț al lui Toni Kross. Hector Moreno reia cu capul din 6 metri, Neuer intervine sigur. Campioana mondială en-titre are probleme în acest început de meci. 

UPDATE MINUTUL 9: Layun trimite din lovitură liberă peste poarta lui Neuer. 

UPDATE MINUTUL 7: Mats Hummels trimite primul șut al nemților pe poarta mexicanilor. 

UPDATE MINUTUL 3: Campioana mondială a avut o replică fulger, însă șutul lui Werner din interiorul careului a ocolit poarta lui Ochoa. 

UPDATE MINUTUL 2: Mexicanii au avut primele ocazii ale meciului, Neuer a intervenit decisiv.

UPDATE 18:00: Start în Germania - Mexic. Nemții sunt în căutarea celui de-al 5-lea titlu mondial. 

UPDATE 17.09: Echipele de start: 
Germania: 1. Manuel Neuer (căpitan) - 18. Joshua Kimmich, 17. Jerome Boateng, 5. Mats Hummels, 2. Marvin Plattenhardt - 8. Toni Kroos, 6. Sami Khedira - 13. Thomas Muller, 10. Mesut Ozil, 7. Julian Draxler - 9. Timo Werner.
Selecţioner: Joachim Low. 
Rezerve: 12. Kevin Trapp, 22. Marc-Andre ter Stegen - 3. Jonas Hector, 4. Matthias Ginter, 15. Niklas Suele, 16. Antonio Ruediger, 14. Leon Goretzka, 19. Sebastian Rudy, 20. Julian Brandt, 21. Ilkay Gundogan, 11. Marco Reus, 23. Mario Gomez. 
Mexic: 13. Guillermo Ochoa - 3. Carlos Salcedo, 2. Hugo Ayala, 15. Hector Moreno, 23. Jesus Gallardo - 16. Hector Herrera, 18. Andres Guardado (căpitan) - 7. Miguel Layun, 11. Carlos Vela, 22. Hirving Lozano - 14. Javier Hernandez. Selecţioner: Juan Carlos Osorio. 
Rezerve: 1. Jose Corona, 12. Alfredo Talavera - 4. Rafael Marquez, 5. Diego Reyes, 21. Edson Alvarez, 6. Jonathan Dos Santos, 10. Giovani Dos Santos, 17. Jesus Corona, 20. Javier Aquino, 8. Marco Fabian, 9. Raul Jimenez, 19. Oribe Peralta. 

În grupa F a Mondialului din Rusia, Germania debutează împotriva Mexicului, pe Luzhniki Arena, din Moscova. Mexicanii speră să-și ia revanșa împotriva nemților, după înfrângerea din semifinalele Cupei Confederațiilor din urmă cu un an (1-4), suferită tot pe pământ rusesc, la Sochi.

De la ultimul mondial, echipa Germaniei s-a schimbat complet, după retragerea unor jucători experimentați, iar Mario Gotze, marcatorul acelui gol de poveste de pe Maracana, nu a prins lotul de 23. Un singur aspect mai are în comun Germania de acum cu cea din urmă cu 4 ani, selecționerul Joachim Low, care tocmai și-a prelungit contractul până în 2020.

Nemții au defilat în preliminarii, câștigând toate cele 10 meciuri, marcând 43 de goluri și primind doar patru. De cealaltă parte, mexicanii au cunoscut un reviriment din 2015, de când sunt sub bagheta lui Juan Carlos Osorio. Columbianul i-a condus pe mexicani în preliminarii, acolo unde au obținut 16 victorii și au pierdut o singură dată, însă acea înfrângere a venit după ce deja obținuseră calificarea.

Nemții sunt obișnuiți cu starturile în forță la turneele finale. La mondialul trecut, cvadrupla campioană a spulberat Portugalia cu 4-0 în meciul de debut. De altfel, nemții au câștigat prima partidă la ultimele 7 Mondiale, având o medie de 3,5 goluri în meciurile de debut în ultimii 36 de ani, ultima dată pierzând cu Algeria.

Naționalei "azteca" i-a luat 56 de ani pentru a obține o victorie într-un un meci de debut la un turneu final. S-a întâmplat în 1986, când a și găzduit competiția. Și mexicanii stau bine la capitolul meciuri de debut, fiind neînvinși în ultimele cinci. Pe de altă parte, ei se află la a șaptea calificare consecutivă a unui turneu final mondial, însă au fost eliminați în optimi la ultimele șase ediții.

Germania a câștigat grupa la fiecare Mondial începând cu 1990 și a ajuns cel puțin în semifinale la ultimele patru ediții. Dacă va reuși să se impună la Mondialul din Rusia și va câștiga competiția, Germania va deveni prima echipă după 56 de ani care își păstrează trofeul.

"Avem nevoie de foame, de foc. Trebuie să luptăm pentru fiecare centimetru de teren", a spus, motivat, Jerome Boateng, care s-a refăcut după o accidentare la mușchii inghinali.

Cele două selecționate s-au întâlnit de 11 ori, germanii câștigând de cinci ori și remizând în alte cinci jocuri. Dintre aceste 11 întâlniri, 4 au fost la Cupa Mondială, unde nemții s-au impus de două ori, au remizat o dată și au pierdut un meci.

Echipe probabile:

Germania: Manuel Neuer - Joshua Kimmich, Jerome Boateng, Mats Hummels, Jonas Hector - Sami Khedira, Toni Kroos - Thomas Müller, Mesut Ozil, Julian Draxler - Timo Werner​
Selecționer: Joachim Low

Mexic: Guillermo Ochoa - Carlos Salcedo, Hugo Ayala, Hector Moreno, Miguel Layun - Hector Herrera, Andres Guardado - Carlos Vela - Jesus Corona, Javier Hernandez, Hirving Lozano
Selecționer: Juan Carlos Osorio

Etichete: germania , cupa mondiala , low , mexic , selectioner germania , germania mondial , germania mexic , mexic mondial


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea a provocat stupoare

La aproape 60 după comiterea unei crime brutale, poliția l-a găsit și arestat pe autor datorită tehnicilor criminalistice de ultimă generație.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Foto După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea copil, iar soția al patrulea. Pe cine ia cu el

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Exclusiv ”Daniel Niculae, OUT de la Rapid - Șumudică, antrenor”. Mutări spectaculoase în Giulești. Cine va fi președinte

NE-BU-NI-E! O echipă din liga secundă a marcat în minutul 90+9, a câștigat Cupa și va juca în Europa League

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv ”Dacă-l luați pe Prunea, v-am distrus!”. Răsturnare de situație! ”Petrescu m-a vrut și înaintea lui Balaj”

Foto Ce s-a întâmplat în capitala Spaniei, după ce Real Madrid a câștigat titlul în La Liga. Cum au procedat ”Galacticii”

Ioan Ovidiu Sabău a spus lucrurilor pe nume, după ”U” Cluj - Dinamo

Săptămâna și scandalul la Dinamo! Ce le-au strigat suporterii jucătorilor lui Kopic, după remiza cu ”U” Cluj

Citeşte şi

Cinci locuri în Champions League pentru Germania, pentru sezonul 2024/2025

”O parodie”. Bayern Munchen și-a găsit antrenor. Se poate întoarce după 16 luni

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOWMike Myers, greu de recunoscut la 60 de ani. Interpretul lui Austin Powers a renunțat să-și mai vopsească părul

Patronul din Superligă care se umple de bani de pe urma transferului uriaș pe care-l va face Gigi Becali! „Iau milioane” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Adele, elegantă, pe tocuri, la un meci din NBA, alături de partenerul ei de viață. „Cât de frumoasă ești!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Adele, elegantă, pe tocuri, la un meci din NBA, alături de partenerul ei de viață. „Cât de frumoasă ești!”

Digi World

O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”