Exclusiv online Evenimente
Jan Vertonghen a marcat pentru Anderlecht, în meciul cu FCSB / Foto: Profimedia

Anderlecht - FCSB 2-2. "Roș-albaștrii", care au egalat de două ori, sunt eliminați în faza grupelor

FCSB avea nevoie de victorie pe terenul lui Anderlecht, însă nu a reușit "minunea" și a fost eliminată în faza grupelor Conference League, după ce a făcut 2-2.

Anderlecht - FCSB 2-2. Compagno a egalat la 1 și Dawa, la 2

"Roș-albaștrii" au început curajos și Edjouma a irosit prima situație bună de gol după 10 minute. Belgienii au dat replica peste câteva secunde, prin Refaelov și Veschaeren, dar Târnovanu a fost pe fază.

A urmat o fază la care Olaru a scăpat singur spre poartă, dar portarul a intervenit în ultimul moment și l-a atins pe mijlocașul de la FCSB, care a cerut și penalty. Oaidă și-a încercat norocul cu un șut de la mijlocul terenului, dar portarul a fost din nou atent.

Cea mai mare ocazie din prima repriză i-a aparținut lui Octavian Popescu, care a luat o acțiune pe cont propriu, însă portarul a reținut în doi timpi. Anderlecht a deschis scorul în minutul 38, prin Verschaeren, care a mai ratat apoi o ocazie.

Anderlecht - FCSB 2-2. "Roș-albaștrii" au doar două puncte în grupă și sunt eliminați

Ultimele oportunități ale primei reprize le-au aparținut echipei lui Dică, din lovitura liberă a lui Radunovic și apoi la șutul lui Dumiter. FCSB a egalat în minutul 60, prin Compagno, care intrase la pauză.

Anderlecht a avut apoi o ocazie la șutul lui Amuzu, însă belgienii au preluat din nou conducerea în minutul 75, prin veteranul Vertonghen, care i-a luat fața lui Dawa.

Doar 7 minute a durat avantajul gazdelor, pentru că Dawa a egalat norocos, cu abdomenul. În prelungiri, Anderlecht a mai avut o șansă, iar apoi a rămas fără Murillo, care a primit al doilea cartonaș galben.

Anderlecht - FCSB s-a terminat 2-2, iar roș-albaștrii, cu două puncte acumulate, ratează calificarea în primăvara europeană, cu o etapă înainte de finalul fazei grupelor.

Conference League, clasament grupa B după etapa a cincea / Foto: Digi Sport

LIVE TEXT Anderlecht - FCSB 2-2. Elevii lui Nicolae Dică sunt eliminați în faza grupelor Conference League

Galerie Foto

Min. 90+4: Murillo (Anderlecht) primește al doilea cartonaș galben și este eliminat.

Min. 90+2: Schimbare FCSB. Ianis Stoica intră în locul lui Miculescu.

Min. 90+1: Ocazie Anderlecht. Stroeykens șutează din marginea careului, dar cam slab, iar portarul reține.

Min. 89: Miculescu (FCSB) primește cartonaș galben.

Min. 89: Schimbare FCSB. Dulca intră în locul lui Edjouma.

Min. 88: Hoedt (Anderlecht) primește cartonaș galben.

Min. 87: Coman (FCSB) primește cartonaș galben.

Min. 82: Gol FCSB. După o centrare din corner, Oaidă deviză cu capul, portarul încearcă să respingă, iar Dawa e pe feză și egalează cu abdomenul, din apropierea porții.

Min. 76: Schimbare la Anderlecht. Duranville intră în locul lui Amuzu.

Min. 75. Gol Anderlecht. După o centrare din corner, Vertonghen înscrie cu capul, din fața lui Dawa.

Min. 74: Ocazie Anderlecht. Verschaeren îi pasează lui Amuzu, care șutează tare, dar Târnovanu are o intervenție excelentă.

Min. 67: Compagno (FCSB) primește cartonaș galben.

Min. 64: Schimbare la FCSB: Florinel Coman intră în locul lui Octavian Popescu.

Min. 61: Două schimbări la Anderlecht: Ashimeru intră în locul lui Diawara și Stroeykens îl înlocuiește pe Refaelov.

Min. 60: Gol FCSB. Compagno egalează cu o lovitură de cap, din centrarea perfectă a lui Radunovic.

Min. 46: Două schimbări la FCSB: Radaslavescu intră în locul lui Olaru și Compagno îl înlocuiește pe Dumiter.

Min. 46: Începe repriza secundă.

Galerie Foto

Min. 45+2: La pauză, Anderlecht - FCSB 1-0.

Min. 45+2: Ocazie FCSB. Dumiter șutează razant cu bara, din poziție foarte bună.

Min. 45+1: Ocazie FCSB. Radunovic șutează direct pe poartă, din lovitură liberă, portarul scapă mingea în față, de unde Olaru nu reușește să înscrie, din cădere, incomodat de un adversar.

Min. 44: Murillo (Anderlecht) primește cartonaș galben.

Min. 43: Ocazie Anderlecht. După o centrare în careu, Verschaeren reia de lângă Dawa, dar Târnovan e la post.

Min. 38: Gol Anderlecht. Murillo centrează în careu, iar Verschaeren deschide scorul.

Min. 37: Ocazie FCSB. Popescu ia o acțiune pe cont propriu, pivotează în careu și șutează, dar portarul reține greu, în poi timpi.

Min. 36: Ocazie FCSB. Oaidă șutează de la mijlocul terenului, dar portarul reține.

Min. 15: Ocazie FCSB. Belgienii pasează greșit înapoi, Olaru profită și rămâne singur cu portarul, dar acesta din urmă ajunge primul la minge și degajează. La această fază, "roș-albaștrii" au cerut penalty.

Min. 10: Ocazie Anderlecht. Refaelov pătrunde în careu și centrează pe jos, dar Radunovic degajează din fața porții goale, înainte ca mingea să ajungă la Silva și degajează până la Veschaeren, care șutează, dar Târnovanu respinge.

Min. 10: Ocazie FCSB. După o centrare din corner, Edjouma trimite cu capul, din poziție excelentă, dar mingea trece puțin peste poartă.

Min. 1: Începe meciul.

Echipele de start:

Anderlecht: Van Crombrugge, Murillo, Vertonghen, Hoedt, Ndiaye – Diawara, Arnstad – Refaelov, Veschaeren, Amuzu – Fabio Silva
Rezerve: Verbruggen, Coosemans (GK), Ashimeru, Ishaq, Sadiki, Stroeykens, Ait El Hadj, Lissens, Duranville, Esposito, Leoni, Stassin
Antrenor: Robin Veldman

FCSB: Târnovanu - Crețu, Dawa, Tamm, Radunovic - Oaidă, Edjouma, Olaru - Miculescu, Dumiter, Oct. Popescu
Rezerve: Vlad - Haruț, Coman, Stoica, Dulca, Boboc, Pantea, Bouhenna, Radaslavescu, Rusu, Compagno
Antrenor: Nicolae Dică


Știrea inițială:

Înaintea acestei partide, FCSB este pe ultimul loc în grupă, cu un singur punct acumulat. De cealaltă parte, Anderlecht ocupă poziția a 3-a, cu patru puncte, în timp ce West Ham e lider (12 puncte), urmată de Silkeborg (6 puncte). Astfel, cu un succes în Belgia, formația lui Nicolae Dică poate intra, matematic, în cursa pentru calificarea în primăvara europeană.

  • În tur, FCSB și Anderlecht au remizat la București, scor 0-0

FCSB are un moral bun în momentul de față. Bucureștenii au patru victorii la rând în Liga 1 și au reușit să se apropie de primele locuri.

De cealaltă parte, Anderlecht traversează o perioadă grea, iar gruparea din Bruxelles este pe poziția a 12-a în competiția internă, după 14 meciuri. Belgienii au trei eșecuri la rând în campionat și au rămas fără antrenor principal zilele trecute, după demiterea lui Felice Mazzu.

În locul acestuia, pe banca lui Anderlecht va sta interimarul Robin Veldman (36 de ani).

FCSB odihnește din nou titularii în Conference League

Antrenorul vicecampioanei a anunțat că, la fel cum s-a întâmplat și la precedentele trei jocuri din Conference League, va odihni fotbaliștii pe care se bazează în campionat și care au jucat luni, cu Sepsi, 1-0.

”Pe ce echipă ne bazăm? Dacă noi am jucat luni seară la Sfântu Gheorghe și ne-am întors noaptea, la 04:00, la bază, marți am făcut doar refacere, iar azi am plecat pe drum atâtea ore, credeți că nu ar trebui să schimb niște jucători din echipă?

Am văzut și în campionatul României, s-au jucat intermediare și echipele au schimbat jucătorii.

Este normal să schimbăm. Asta nu înseamnă că nu ne interesează acestă competiție. Trebuie să ne gândim cum vom folosi acești jucători. Noi ne antrenăm azi practic, iar jucătorii care au jucat luni seară fac un antrenament de reactivare.

Ați văzut și voi diferența care a fost când am jucat cu foarte mulți jucători tineri și care au evoluat mai puțin. Sunt tineri, fără meciuri internaționale, dar vor prinde și ei experiență și vor ajunge la un nivel bun. Important e că am ajuns aici, dar important e și cum vom termina ultimele două partide.

Dacă vom folosi jucători care au jucat mai puțin în campionat nu înseamnă că nu ne interesează această competiție. Încercăm pe mai multe fronturi, trebuie să dăm șanse și alte jucători să evolueze”, a spus Nicolae Dică.

Cum arată stadionul pe care se va juca partida Anderlecht - FCSB

La Bruxelles, FCSB va juca pe un stadion cu o capacitate de 21.500 de locuri. Arena denumită "Lotto Park" a fost renovată ultima dată în anul 1991 și este doar a șasea ca mărime din fotbalul belgian.

Galerie Foto

DIGI24 Cum ar putea influența Congresul democrat războaiele din Iran și Ucraina
Top articole
Unul dintre cei mai speriați oameni după alegerile din SUA. Legăturile cu Donald Trump ar putea...
E gata! S-a semnat transferul lui Andrei Cordea! Ce salariu va câștiga, după plecarea de la CFR Cluj
Ianis Hagi a primit lovitura
A venit verdictul medicilor, după accidentarea suferită de Rodri în meciul Barcelona - Aston Villa
Antrenorul a fost dat afară după ultimul eșec, iar soția portarului este în culmea fericirii...
Recomandările redacției
Oficial De nicăieri! Rafael Nadal a intrat în conducerea lui Real Madrid
Exclusiv Au bătut palma, după suspendarea de doi ani dictată în SuperLigă!
Decizia luată de Tenerife, la o zi după ce Jesus de Miguel a murit
Bruno Fernandes a înjurat în direct, după Manchester United - AS Roma! Cum a reacționat...
”Rodri de la FCSB”: Gigi Becali s-a convins deja de el și îi face propunerea
Citește și
Șeful lui Inter l-a descris pe Cristi Chivu în doar DOUĂ cuvinte, după 3-0 cu Feyenoord în Liga...
Raphinha semnează, după ce a oferit ”interviul anului”
Universitatea Craiova - Egnatia, LIVE VIDEO, joi, 22:00, Digi Sport 1, în Conference League. Primul...
Pe Roz „Mi-e foame, vă rog să mă ajutaţi!” Martha Stewart îşi cere scuze pentru...
Film Now Pierce Brosnan, despre actorul cu cele mai mari șanse să fie noul James Bond...
Culisele unui scandal violent la Dinamo! Portarul a sărit ”să bată rău, să lase...
Citește mai mult pe prosport.ro
Gigi Becali a rostit numele ”celui mai loial om de pe fața pământului": ”Știe...
Citește mai mult pe fanatik.ro
Sondajul zilei
Cine joacă mai bine în acest moment în SuperLiga României?
Eroare! Te rugăm să mai încerci.
Recomandări TV
MEDIA: Liga Digi Sport, 15:00, în direct pe Digi Sport 1
MEDIA: Fotbal Club, 17:00, în direct pe Digi Sport 1
FOTBAL: AEK Atena - Real Madrid, 19:45, în direct pe Digi Sport 1
FOTBAL: Fenerbahce - Liverpool, 19:45, în direct pe Digi Sport 2
FOTBAL: Leipzig - Manchester City, 22:00, în direct pe Digi Sport 1
Comentarii

Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții.

Incarca mai multe comentarii...