Mircea Lucescu la Dinamo Kiev / Foto: Profimedia

Mircea Lucescu surprinde după patru înfrângeri consecutive în Europa League: ”Vreau să îmi felicit echipa”

articol scris de Digi Sport
14.10.2022, 11:25
  • Finala Champions League: PSG - Inter, sâmbătă, 22:00, DGS 1

  • Baraj Liga 2: Olimpia Satu Mare - Poli Timișoara, sâmbătă, 16:30, DGS 1

Dinamo Kiev, echipa lui Mircea Lucescu (77 de ani), a pierdut meciul cu Rennes din Europa League, scor 0-1, și a rămas fără niciun punct în grupa de calificare.

Mircea Lucescu, după a patra înfrângere în Europa League cu Dinamo Kiev: ”Vreau să îmi felicit echipa”

În ciuda rezultatelor nefavorabile ale echipei sale în Europa League, Mircea Lucescu se declară mulțumit de formația sa, despre care spune în contiuare că are un program încărcat.

Vreau să spun că am jucat împotriva unei echipe foarte puternice care a făcut o treabă bună pe piața transferurilor. Au 15 jucători de aproximativ același nivel, cu valoare de 20-25 de milioane și își merită banii. Sunt aproape sigur că în acest sezon vor termina campionatul pe locul doi în spatele PSG.

Nu pot decât să felicit echipa noastră, trebuie să ținem cont de toate problemele cu care ne-am confruntat, precum și de un număr mare de mutări. Ne-a lipsit nu numai claritatea, ci și prospețimea, concentrarea, ceea ce a dus la erori.

Cedăm după un out, apoi după un corner. Pierdem 0:1, 1:2. Acum avem un astfel de program încât nu ne putem concentra în mod corespunzător pe antrenament, ci trebuie să ne mișcăm constant.

Sper că după meciul de duminică cu Șahtiorul, de luni să ne întoarcem la Kiev, pentru ca jucătorii să petreacă ceva timp alături de familiile lor.

Repet, vreau să-mi felicit echipa, pentru că, în ciuda tuturor greutăților, cred că am jucat foarte bine”, a spus Mircea Lucescu, potrivit sport.ua.

Dinamo Kiev - Rennes 0-1. Trupa lui Mircea Lucescu are eșecuri pe linie în grupele Europa League

După 1-2 în partida tur, Dinamo Kiev a sperat că își va lua revanșa în fața lui Rennes, însă fără succes. După 0-0 la pauză, francezii au reușit să înscrie imediat după startul actului secund, atunci când Wooh a marcat în minutul 48. 

  • Duelul a avut loc în Polonia, la Cracovia, iar la meci au asistat aproxativ 5.500 de spectatori

Formația lui Mircea Lucescu e ultima în clasament, cu zero puncte după primele patru meciuri.

Pe prima poziție în clasament este Fenerbahce (10 puncte), urmată de Rennes (10 puncte) și de AEK Larnaca (3 puncte). Următorul duel al celor de la Dinamo Kiev din Europa League este programat pe 27 octombrie, pe terenul ciprioților de la Larnaca.

Mircea Lucescu nu a fost însă singurul român implicat în meciurile din grupele Europa League și Conference League. Astfel, în afară de "Il Luce", Ștefan Radu a fost rezervă la Lazio în partida cu Sturm Graz, la fel ca Rareș Ilie la Nice, în duelul cu Slovasko.

Etichete: mircea lucescu , dinamo kiev , dinamo kiev europa league , mircea lucescu dinamo kiev , declaratii mircea lucescu


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cu ce se droga Elon Musk când îl consilia pe Donald Trump

Elon Musk a consumat droguri pe scară largă în timp ce era unul dintre cei mai apropiați consilieri ai lui Donald Trump, luând ketamină atât de des încât îi provoca probleme cu vezica urinară și călătorind cu o rezervă zilnică de aproximativ 20 de pastile, potrivit unor afirmații făcute publicației New York Times.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Primul jucător care pleacă de la FCSB după transferul lui Alibec. Șanse aproape de ZERO să rămână

Lucescu a rămas ”mască” atunci când a aflat: "Serios, chiar e adevărat că a semnat?! E incredibil, nu-mi vine să cred!"

Are părinți miliardari, dar merge cu metroul: "Nimeni nu m-a recunoscut. Nimănui nu i-a păsat!"

Video Exclusiv Au rămas efectiv fără cuvinte când au auzit cine este antrenorul favorit să preia Rapidul: ”Tăcere”

Exclusiv După ce l-a transferat pe Denis Alibec, Gigi Becali încearcă "imposibilul": a pronunțat încă DOUĂ nume

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Lovitura verii: Cristiano Ronaldo + 4 transferuri. Au bătut palma și urmează anunțul oficial

Exclusiv După ce Universitatea Craiova a făcut 5 transferuri, Sorin Cârțu a reacționat: ”Pentru mine e un șoc”

Luis Enrique e sigur! Cum poate câștiga PSG primul trofeu Champions League din istoria clubului

Marian Iancu a auzit numele antrenorului favorit să preia Rapidul și a reacționat: ”Nu are puterea să facă asta”

Citeşte şi

Exclusiv Răzvan Lucescu a numit persoana care pune presiune mai mare ca Savvidis: ”Nu vă puteți imagina ce mesaje îmi dă”

Exclusiv ”Ce s-ar întâmpla dacă Mircea Lucescu va rata calificarea la Mondial?” Răzvan Lucescu a răspuns în doar 4 cuvinte

PEROZGigi Hadid, împreună cu fiica lui Bradley Cooper, pe străzile din NYC. „O tratează pe Lea ca și cum ar fi a ei. Se înțeleg excelent”

FILM NOWArnold Schwarzenegger, despre scena pe care ar șterge-o definitiv din carieră: „Era ridicolă, dar a fost un film foarte ieftin”

Cum a ajuns să arate vila de milioane de euro a lui Gigi Becali, de la mare! Ce s-a întâmplat pentru că e locuită doar vara citeşte ştirea pe Prosport.ro

Reacția unui antrenor mare din Europa, după ce Alibec a semnat cu FCSB: „Viața se termină într-un an-doi” citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum reacționează Gina Pistol când Smiley e curtat de alte femei: „Nu mai încerc să schimb pe nimeni”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum reacționează Gina Pistol când Smiley e curtat de alte femei: „Nu mai încerc să schimb pe nimeni”

Digi World

Ce a arătat un studiu făcut pe 200.000 de femei despre sănătatea mintală a mamelor. În cazul taților, lucrurile sunt semnificativ diferite

Digi Animal World

Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin surprindere