Reacție dură a lui Jose Mourinho, după cel mai drastic eșec din carieră, 1-6 cu Bodo Glimt: "Am doar 13 jucători!"
articol scris de Digi Sport21.10.2021, 22:54
Liga 2: Steaua - Corvinul, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - CFR Cluj, vineri, 21:00, DGS 1
AS Roma, echipa lui Jose Mourinho, a suferit un eșec rușinos contra formației norvegiene Bodo/Glimt, scor 1-6, în grupa C din UEFA Conference League.
Reacție dură a lui Jose Mourinho, după cel mai drastic eșec din carieră, 1-6 cu Bodo Glimt: "Am doar 13 jucători!"
Cu Rui Patricio, Stephan El Shaarawy și Borja Mayoral printre titulari, Jose Mourinho a încasat pentru prima dată, la meciul 1008 din carieră, șase goluri într-un singur meci.
La finalul partidei, "The Special One" s-a plâns de subțirimea lotului, spunând că are doar 13 jucători pentru prima echipă, ceilalți fiind mult mai slabi. La partida din Norvegia au fost titularizați în premieră Borja Mayoral și Bryan Reynolds.
"Eu am decis să joc cu această echipă, așa că e responsabilitatea mea. Mi-am dorit să le ofer o șansă și celor care se antrenează bine și să apelez la sistemul de rotație pe acest teren sintetic, unde a fost foarte frig. Am pierdut contra unei echipe care a arătat mai multă calitate în această seară. Este foarte simplu.
Dacă aș putea juca mereu cu același prim 11, aș face-o. E riscant deoarece există o mare diferență de calitate între cele două grupuri de jucători. Știu limitele acestui lot, nu e ceva nou pentru mine, dar tot mă așteptam la un răspuns mai bun din partea lor. Așa cum am spus, a fost alegerea mea să folosesc această echipă, așa că e responsabilitatea mea.
Orice înfrângere te afectează. Am vorbit cu jucătorii și am fost sincer. Cu ei am putut, cu voi nu o să fiu. Nu am ascuns niciodată faptul că avem un lot limitat. Avem 13 jucători pentru prima echipă, ceilalți sunt la alt nivel.
Partea bună e că, de acum încolo, nimeni n-o să mă mai întrebe de ce folosesc mereu aceiași jucători", a spus Mourinho, potrivit Football Italia.
După trei runde din grupa C a UEFA Conference League, AS Roma a pierdut poziția de lider, coborând pe locul secund, cu șase puncte. Bodo/Glimt este acum pe prima poziție, cu 7 puncte.
- Echipa lui AS Roma la meciul cu Bodo/Glimt: Patricio - Reynolds, Ibanez, Kumbulla, Calafiori - Diawara (60' Pellegrini), Villar (46' Mkhitaryan), Darboe (46' Cristante) - Perez, Mayoral (46' Shomurodov), El Shaarawy (60' Abraham)
Mourinho și AS Roma umiliți în Norvegia, 6-1, de Bodo Glimt
Recunoscută ca una dintre formațiile nordice care joacă cel mai frumos fotbal, Bodo Glimt a primit vizita celor de la AS Roma în ceea ce se anunța un meci spectacol.
A și fost, însă un spectacol negativ pentru Mourinho și elevii săi din păcate pentru portughez.
Conduși la pauză cu 2-1, italienii au pierdut în final cu 6-1, un eșec care cu siguranța urmează să rămână ca o pată neagră în istoria carierei lui Mourinho.
E prima dată în 1008 meciuri în care o echipă antrenată de Mourinho a primit 6 goluri.
Tehnicianul portughez a mai avut eșecuri usturătoare de-a lungul carierei, iar unul dintre cele mai dureroase a fost la primul El Clasico.
Mourinho și Real Madrid au fost bătuți de o Barcelona strălucitoare condusă de Pep Guardiola, 5-0, meci rămas celebru pentru gestul cu 5 degete ridicate pe care catalanii l-au denumit "manita".
Etichete: jose mourinho , as roma , conference league , bodo/glimt
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții