FRF speră să numească repede un nou selecţioner/FOTO: Sport Pictures

Exclusiv FRF anunţă cât va fi salariul noului selecţioner

20.11.2019, 19:13
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Federaţia română de fotbal trebuie să angajeze un nou selecţioner după plecarea lui Cosmin Contra, iar alegerea acestuia va fi un proces care nu presupune doar priceperea sa ca antrenor şi performanţele obţinute în carieră.

Cel care va prelua echipa naţională trebuie să aibă şi pretenţii financiare care să poate fi îndeplinite de conducerea federaţiei. De aceea, nume precum Cosmin Olăroiu sau Ladislau Boloni ar putea fi inabordabile pentru cei de la Casa Fotbalului.

Selecţionerul naţionalei va avea un salariu decent

Mihai Stoichiţă a explicat cum vor fi negocierile pentru salariul de antrenor al echipei naţionale.

"În niciun caz salariul selecţionerului nu va fi unul mic. Corespunde însă cu nivelul societăţii, nu va fi nici un milion de euro, nici 500 de mii, în niciun caz. Oricum, nimeni nu garantează nici la un milion vreo calificare.

Bonusurile sunt altceva. Dau asigurări că va fi un salariu decent pentru România. Contra a avut mai puţin de 30 de mii de euro, Contra a înţeles foarte bine situaţia, chiar el a zis: mai întâi performanţa, apoi banii," a spus Mihai Stoichiţă la emisiunea Fotbal Club.

Cristoph Daum ar fi fost renumerat cu 500 de mii de euro pe an, iar după plecarea germanului Dan Petrescu ar fi urmat să preia naţionala, dar FRF a considerat exagerate pretenţiile sale. Petrescu ar fi cerut atunci acelaşi salariu ca Daum şi un bonus de 500 de mii pentru calificare, în timp ce Răzvan Burleanu era dispus să plătească un salariu de 300 de mii de euro. În cele din urmă, Cosmin Contra a fost numit selecţioner. 

Toate speranțele tricolorilor se îndreaptă spre barajul Ligii Națiunilor

Chiar dacă România a ratat calificarea la Euro 2020 prin preliminarii, tricolorii mai au o șansă: sunt prezenți în barajul Ligii Națiunilor, ce se va disputa în primăvara anului viitor.

Programul barajelor va fi stabilit vineri, de la ora 13:00, la Nyon. România va juca semifinala, în deplasare, împotriva Islandei sau Scoţiei. Mai exact, tricolorii vor face parte din play-off-ul Diviziei A sau C.

Directorul Comisiei Tehnice de la FRF a dezvăluit că nu vor fi probleme financiare din cauza faptului că naţionala a ratat calificarea directă la Euro 2020.  

"Ne îmbogăţeam dacă ne calificam acum, poate ne vom îmbogăţi în primăvară, se mai amână momentul. Supravieţuim şi fără acei bani pentru că politica administraţiei este extrem de productivă," a precizat Stoichiţă.

România a ratat calificarea directă la EURO 2020 după înfrângerea cu Suedia, 0-2, ceea ce înseamnă o gaură mare în buget. Pe lângă dezamăgirea enormă că România ar putea să nu fie parte la meciurile de la turneul final programate la Bucureşti, s-ar pierde cel puţin 9,25 milioane de euro doar din partea UEFA.

Etichete: cosmin contra , mihai stoichita , salariu selectioner romania , frf buget


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
O profesoară a aflat că iubitul o înșală și a pus la punct un plan sinistru de răzbunare. S-a dat de gol povestind totul în jurnal

O profesoară de școală primară din Marea Britanie a pledat vinovată la mijlocul procesului în care era judecată pentru uciderea iubitului ei și a recunoscut că l-a atras în dormitor cu o partidă de sex, l-a legat de pat și l-a înjunghiat în gât, după care i-a îngropat cadavrul în grădina din spatele casei.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

Exclusiv Gata! Dan Petrescu s-a răzgândit

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Gigi Becali: ”Vine!”. A doua mutare a verii confirmată la FCSB

Video&Foto Un fotbalist de la CFR a intrat pe internet și l-a înjurat pe David Miculescu! Cei de la FCSB s-au răzbunat în autocar

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Fanii lui Tottenham au răbufnit după eșecul cu Arsenal! Îl cer pe Drăgușin în primul 11: ”E cel mai bun”

Antrenorul lui Trabzonspor a făcut anunțul despre tranferul lui Denis Drăguș

Exclusiv Gigi Becali pune piciorul în prag la FCSB. Mesaj pentru ”Haralamb”, Pintilii și MM Stoica

S-a autopropus la Barcelona și i-a anunțat pe catalani cât trebuie să plătească pentru transferul său: ”De atât e nevoie”

Citeşte şi

Alertă cu Luca Mihai, jucătorul băgat în spital de Homawoo. ”Este foarte, foarte grav, traversează niște momente...”

Reacție dură, după Rapid - Sepsi 0-1: ”Jucătorii sunt de campionat?”. Cum e văzută situația lui Cristiano Bergodi

PEROZAmal Clooney, într-o rochie mini de peste 20.000 de dolari. Avocata și-a arătat picioarele perfecte la o cină în New York

FILM NOWSofia Vergara, selfie-uri doar în body-uri mulate, în oglinda din baie. "Cineva să-mi ridice fața de pe podea", i-a scris Nicole Scherzinger

Horațiu Moldovan dă din lac în puț! Atletico îl vinde pe Oblak, dar Simeone a luat decizia transferului unui alt gigant citeşte ştirea pe Prosport.ro

Neluțu Varga face anunțul mult așteptat: ”Petrescu se va ocupa de mâine ” citeşte ştirea pe ziare.com

Tunelurile și catacombele secrete de sub România: Există peste 500 de astfel de structuri, iar Ceaușescu voia să circule cu mașina pe sub București citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Christina Aguilera, mai slabă ca oricând. Artista a făcut spectacol în Las Vegas într-un body nude și cizme lungi

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Christina Aguilera, mai slabă ca oricând. Artista a făcut spectacol în Las Vegas într-un body nude și cizme lungi

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui elefant când este spălat cu furtunul. Cascadoriile animalului au devenit virale: „E adorabil!”