"Un egal cât o victorie! Tot respectul". Felicitări pentru România, de la omul care a făcut furori în atacul naționalei

14.10.2018, 18:29
  • SuperLiga: CFR - Farul, sâmbătă, 21:00, DGS 1

  • SuperLiga: Universitatea Craiova - Sepsi, sâmbătă, 21:00, DGS 2

România - Serbia 0-0 Liga Națiunilor | România a rămas neînvinsă în UEFA Nations League, iar egalul de pe teren propriu cu Serbia ne păstrează în cărți chiar pentru o câștigare a Grupei 4 din Seria C a celei mai noi competiții pentru echipele naționale, în funcție de rezultatele din ultimele două etape. Viorel Moldovan a spus că punctul obținut după mai mult de o repriză în inferioritate numerică se simte ca o victorie și că "ne ține în viață".

Fost atacant al României (25 de goluri în 70 de selecții) și secund în ultimul mandat al lui Anghel Iordănescu, Moldovan a vorbit și despre lipsa de eficiență a vârfurilor naționalei în meciul de pe Arena Națională.

"Un egal cât o victorie. Ținând cont de contextul în care a fost obținut acest egal, în inferioritate numerică timp de mai mult de o repriză, putem spune că suntem mulțumiți. Nu am văzut prima repriză, doar finalul ei, nu știu desfășurarea până la momentul eliminării. Nici în egalitate numerică nu ne era ușor în fața Serbiei. E un punct, ne menține în viață, suntem acolo și trebuie să sperăm în continuare. Dacă aveam punctele din partida cu Muntenegru, era mai interesantă situația acum. Să vedem ce va urma", a spus Viorel Moldovan, în cadrul emisiunii "Digi Sport Special".

"Cosmin Contra și înainte de joc a spus că un rezultat de egalitate ar fi bun. El știe cum își calculează punctele și cum gândește. Oricum, e un rezultat pozitiv, nu a fost ușor și echipa merită tot respectul pentru atitudinea avută în inferioritate numerică", a mai spus fostul atacant și secund al echipei naționale a României.

Întrebat dacă Țucudean, apoi Keșeru, ar fi putut face mai mult în condițiile în care au fost izolați în atac, Viorel Moldovan a răspuns: "Țucudean a muncit foarte mult pentru echipă și nu putea obține mai mult. Nu puteam emite mai multe pretenții pe faza ofensivă, după eliminare".

Etichete: viorel moldovan romania , romania serbia 0-0 , romania - serbia uefa nations league


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea mașini scumpe, să fie răpit, bătut și arestat

Aiden Pleterski a fost răpit din centrul orașului Toronto în mijlocul nopții în decembrie 2022. Răpitorii l-au eliberat pe cel poreclit „Regele Cripto” după trei zile, dar cu o condiție: trebuia să facă rost de bani cât mai repede. Nu era ultima dată – și nici prima – când tânărul canadian, care se dădea drept un geniu al afacerilor cu criptomonede și promitea „investiții inteligente”, avea să intre în încurcătură, relatează BBC.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Tottenham a primit oferta pentru Radu Drăgușin și a dat răspunsul pe loc

Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an

Foto Adrian Mutu s-a întâlnit cu ”my friend” Cristiano Ronaldo! Cadoul primit de la portughez

Acord! Luka Modric urmează să semneze ultimul contract din carieră! Salariu cu 50% mai mic

Exclusiv 36 de milioane €! Marius Lăcătuș e convins: ce urmează în ”războiul” FCSB - CSA Steaua, după verdictul în cazul palmaresului

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Ce au cerut englezii, după ce l-au văzut pe Radu Drăgușin contra lui Manchester City

Exclusiv Titular în premieră în 2024. Pe cine se va baza Kopic la ”finala” Dinamo - Csikszereda

Foto Gestul lui Ronald Gavril față de Anamaria Prodan, după ce a câștigat centura WBC Latino

Exclusiv ”Uitați-vă la Ancelotti!” Marcel Pușcaș știe ce problemă va întâmpina Neil Lennon la Rapid

Citeşte şi

Adio, Qatar! România, în preliminariile CM 2022: tricolorii au terminat pe locul 3 în Grupa J și ratează barajul

News Alert Decizia luată de UEFA după incidentele de la România - Kosovo

PEROZCe poreclă a primit Meghan Markle după vizita în Nigeria: „A fost greu să nu faci această comparație”

FILM NOWTom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani

Anturajul lui Mateiu vuiește, după ce Simona Halep și-a luat apartament în Dubai chiar lângă el: „A contribuit și el!” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Răzvan Lucescu, dorit pe banca unei echipe mari! Duminică joacă "finala" pentru titlu în Grecia citeşte ştirea pe ziare.com

Cosmonautul rus uitat și abandonat în spațiu: Povestea neverosimilă a ultimului cetățean al URSS citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Într-o ținută îndrăzneață și acoperită de nisip, Lidia Buble a pozat în cele mai senzuale ipostaze: „Ai curaj să postezi asta”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Într-o ținută îndrăzneață și acoperită de nisip, Lidia Buble a pozat în cele mai senzuale ipostaze: „Ai curaj să postezi asta”

Digi World

Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent

Digi Animal World

Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această felină