Mirel Radoi a fost foarte sincer la Digi Sport

Exclusiv Mirel Rădoi a avut ofertă clară de 1,5 milioane de euro. Federalii s-au temut de despărţire

26.06.2019, 16:17
  • SuperLiga: Farul - Sepsi, vineri, 20:00, DGS 1

  • Liga 2, play-off: Șelimbăr - Gloria Buzău, vineri, 17:00, DGS 1

Mirel Rădoi, selecţionerul României U21, putea să antreneze acum pe Al Hilal şi să nu obţină alături de jucătorii săi două performanţe aplaudate: calificarea în semifinalele turneului EURO 2019 şi câştigarea dreptului de a merge la Olimpiada de la Tokyo 2020. Dacă voia, Mirel Rădoi făcea transferurile pentru sezonul viitor la Al Hihal, în Arabia Saudită, însă asta ar fi însemnat să-şi calce cuvântul.

Arabii i-au trimis şi contractul, în primăvară, 1,5 milioane de euro şi erau gata să rezolve şi eventualul conflict cu FRF.

"Nu ştiu dacă Mirel a avut această ofertă, dar la Hilal este privit ca un zeu. Este un idol acolo, iar visul tuturor este să-l aibă antrenor. Sută la sută la un moment dat Rădoi va fi antrenorul lui Al Hilal pentru că-i vor satisface toate dorinţele ca să-i antreneze", a declarat pentru Digi Sport Marius Şumudică, cel care anul trecut a fost ales al treilea cel mai bun antrenor din Arabia Saudită.

Mirel Rădoi a declarat că nu va pleca de la România U21, indiferent ce propunere ar avea

Pentru a-l convinge că-l vor imediat, arabii de la Al Hilal i-au trimis şi contractul lui Mirel Rădoi, iar suma era considerată astronomică . După refuzul lui Rădoi, conducerea s-a reorientat către Pericles Shamoussa, de la Al Faysaly.

Schimbarea lui Zoran Mamic a fost târzie, cu trei etape înainte de final, iar noul antrenor nu avea ce că mai schimbe. Al Hilal a terminat campionatul cu 69 de puncte, iar Al Nasr a luat titlul cu 70 de puncte.

Promisiunea lui Mirel Rădoi

"Nu există să plec, indiferent de orice echipă aveţi acolo, pe listă. Şi dacă acest Campionat European îl vom câştiga, tot nu voi pleca. În acel moment, după Campionatul European nu voi pleca. Indiferent, până în septembrie 2020 nu voi pleca. Poate doar dacă Federaţia va dori un alt antrenor", declara Rădoi, la DigiSport, la emisiunea Fotbal Club, în luna decembrie 2018.

Cei de la federaţie s-au temut la un moment dat că ar putea avea o nouă problemă, dar nu a fost cazul.

Cu Mirel Rădoi în locul lui Daniel Isăilă, România Under 21 a arătat la fel de bine şi în continuarea preliminariilor pentru EURO 2019. Iar acum face istorie alături de jucătorii săi la turneul final după trei meciuri de vis în Grupa C

În semifinalele competiţiei se vor desfăşura meciurile România-Germania, joi, de la ora 19:00, şi Spania-Italia, tot joi, de la ora 22:00. Finala se va disputa pe 30 iunie, de la 21:45

Etichete: romania u21 , romania - germania , mirel radoi , romania anglia , euro 2019


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai joace un bilet și a avut o surpriză neașteptată

O femeie care a câștigat 1 milion de dolari la loterie s-a decis după câteva săptămâni să își mai încerce încă o dată norocul și a mai jucat un bilet. A avut parte de o surpriză de proporții.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

La o lună și jumătate de la moartea fostului ei iubit, Aryna Sabalenka ar avea o nouă relație. Milionarul ar fi căsătorit

A cerut-o în căsătorie, apoi, în decurs de doar o săptămână, a fost surprins cu alte trei femei: ”Viața e frumoasă”

Foto Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Nemaiîntâlnit în SuperLigă: 1.000.000 € dacă merge cu FCSB în Champions League! Anunțul lui Gigi Becali

Pensia lui Rică Răducanu: nu s-a ferit să spună suma pe care o încasează lunar

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv ”A fost scandal, s-au luat la bătaie”. De ce i-a aruncat Iacob ghetele la gunoi lui Rrahmani

Motivul pentru care Dan Petrescu a revenit la CFR Cluj: ”Aș fi vrut o pauză mai lungă”

Zeljko Kopic i-a mobilizat pe jucători înainte de meciul cu ”U” Cluj: ”Eu dau tot ce am mai bun pentru Dinamo!”

NE-BU-NI-E! O echipă din liga secundă a marcat în minutul 90+9, a câștigat Cupa și va juca în Europa League

Citeşte şi

Foto Cum a fost surprins Mirel Rădoi la meciul cu CFR Cluj, după ce i-a spus ”NU” Universității Craiova

Lovitură în Bănie: Mirel Rădoi a spus "nu"! Cine e noul antrenor favorit să preia Universitatea Craiova

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOW"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de la "Red One"

Adrian Șut, poate fi primul transfer de milioane pe care Gigi Becali îl face! Clubul de tradiție din Spania vrea să-l cumpere citeşte ştirea pe Prosport.ro

Mihai Mărgineanu a rămas șocat de ce a văzut în Vama Veche: "Bă, voi știți ce mai fac copiii voștri?" citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă

Digi Animal World

Acest câine a trecut testul suprem. Imaginile cu patrupedul care refuză să mănânce o friptură suculentă au devenit virale