Cele patru meciuri de la Bucureşti de la EURO 2020 se vor juca pe Arena Naţională

Exclusiv EURO 2020 la Bucureşti. Cum arată stadiul proiectului şi care sunt cele mai importante obiective care trebuie realizate

26.11.2019, 10:05
  • Liga 2: Corvinul - Csikszereda, miercuri, 17:30, DGS 1

  • Champions League: Real Madrid - Bayern, miercuri, 22:00, DGS 1

România este parte la organizarea celei mai importante competiţii fotbalistice, EURO 2020. Vom avea patru meciuri la Bucureşti, trei din Grupa C şi o optime de finală. Această alocare reprezintă de departe vârful competiţiilor pe care UEFA ni le-a acordat pentru organizare. Alături, desigur, de finala Europa League 2012, Atletico Madrid - Atlethic Bilbao, scor 3-0, doar că acum am putea fi si noi pe teren!

Atunci când a fost depus dosarul pentru alocarea meciurilor şi la Bucureşti, Guvernul României şi-a asumat îndeplinirea mai multor obiective, însă prea puţine dintre proiectele mari vor fi finalizate. Spre exemplu, dintre cele patru stadioane promise pentru antrenamente de la Bucureşti, şanse reale sunt cu unul singur, Steaua!

Cu toate acestea, FRF este convinsă acum, cu şapte luni înainte de startul EURO, că tot ce şi-a asumat fotbalul românesc va fi pus la punct şi că din punct de vedere organizatoric, cel puţin, va fi un succes. 

UEFA nu a luat în calcul stadioanele promise de Guvernul României

Răzvan Mitroi, managerul de comunicare pentru EURO 2020 de la Bucureşti, a acordat pentru Digi Sport un interviu în care a vorbit, printre altele, despre ce se va întâmpla la Arena Naţională, de ce UEFA nu s-a bazat pe stadioanele pe care am zis că le construim, dar şi care este percepţia bucureştenilor despre organizarea la Bucureşti a celor patru meciuri.

Cum arată graficul pregătirilor pentru EURO 2020 la FRF? Opinia publică ia ca puncte de reper stadioanele neconstruite şi consideră că România riscă să se facă de râs.

Sper că lumea înţelege că nu stadioanele sunt cele cu adevărat importante. Deşi este evident că dacă ar fi fost gata măcar cele trei la care se lucrează ne-ar fi ajutat din punct de vedere al imaginii. Organizarea unui turneul final reprezintă un proiect complex. 

Se lucrează pe dosare, aşa cum a fost la admiterea în Uniunea Europeană, ca să fac o comparaţie. Pentru  acest turneul final al EURO 2020 sunt 65 de dosare care trebuie rezolvate: transport, acces stadion, securitate, fan zone, ceremonii, acreditari, drepturi comerciale, voluntari etc. 41  dintre ele sunt gestionate de managerii UEFA, 16 de către UEFA şi FRF. Iar ultimele 8 sunt exclusiv în  administrarea federaţiei române. Mă refer la FRF pentru  că vorbesc de meciurile de la Bucureşti, dar la fel e la  toate federaţiile organizatoare.

La un moment dat, UEFA va prelua controlul pe anumite segmente?

Da. De exemplu, managerul de stadion este deja la Bucureşti. E olandez,  venit de la 1 octombrie  în Capitală, iar pe 1 mai va prelua cheile Arenei  Naţionale. Până atunci  monitorizează, vede cum merg lucrurile. Este o persoană cu  experienţă, a mai trecut prin asta şi la Mondialul din  Rusia.

Cum e până la urmă cu stadioanele pe care le construim?  Trebuie să fie gata până la EURO 2020?

Da, este o discuţie pe care s-a bătut multă  monedă, s-a discutat foarte mult. Realitatea este că UEFA  ține cont  doar de facilităţile existente. Pe acestea s-a bazat atunci  când au fost alese oraşele gazde.

Dar la Bruxelles nu a fost aşa! Oraşul a fost ales cu  condiţia să se construiască un stadion. Care nu s-a  făcut.

Corect. A fost singura concesie făcută şi s-a dovedit o  greşeală. Apoi meciurile de acolo au fost redistribuite,  nu s-a ales un nou oraş.

Primăria Capitalei lucrează la "Ultimul kilometru" pentru EURO 2020

Dar nu ne facem de ruşine să promitem stadioane şi să nu  le facem? Să punem la dosar metrou şi să nu-l avem nici  pe ăla? Promitem finalizarea autostrăzii şi nici aia n-o  facem ...

Eu explicam că UEFA ia în calcul doar obiectivele finalizate, pe care ştie că se poate baza. Normal că ar  fi fost ideal să fie terminate, dar nu sunt. Există deja un plan de mobilitate aprobat, se fac simulări care nu includ linia de tren, ci doar flota de autobuze ale  Primăriei.

Unul dintre proiectele pe care se lucrează  este denumit "Ultimul Kilometru" şi se referă la căile de  acces spre stadion. Primăria lucrează la el şi în  unele locuri deja se vede. Pe Bulevardul Basarabiei, pe  Maior Coravu, Vatra Luminoasă.

Meciurile de la EURO 2020 vor fi comentate şi pentru nevăzătorii prezenţi la Arena Naţională

S-a vorbit despre modificări la Arena Naţională. În ce  constau ele?

Modificările nu sunt de structură a construcţiei, ci de  upgradare la nivelul anului 2020. Refacerea sistemului  electric, dublarea numărului de locuri la masa presei,  remobilarea ei, facilităţi mai multe pentru persoanele cu  dizabilităţi, instalaţia de sonorizare. Apropos de presă, la fiecare meci vor fi în jur de 500-600 de jurnalişti acreditaţi.

Una dintre noutăţile solicitate este comentarea la căşti pentru persoanele nevăzătoare. Inclusiv cu ambianţa de pe stadion pentru a crea o atmosferă cât mai reală. Iar în România s-au făcut deja repetiţii la Supercupa de la Craiova, în 2018, şi la finala Cupei României de la Ploieşti, în 2019. Echipamentul este al celor de la UEFA.

UEFA a fost încântată de Romexpo, unde va avea loc tragerea la sorţi a grupelor de la EURO 2020

Pentru tragerea la sorţi a grupelor, programată pe 30 noiembrie, la Bucureşti, totul e gata? 

Organizarea este în totalitate a UEFA. Ieri am fost la Romexpo și pregătirile sunt în grafic. Arată incredibil. Pot să vă spun că atunci când reprezentanţii lor au venit la Bucureşti şi au văzut Romexpo au fost încântaţi. Chiar au reacţionat că spaţiul este extraordinar pentru organizarea unei trageri la sorţi speciale. Până la urmă şi formatul acestui turneu final este unic, aşa că se leagă perfect.

Faptul că această tragere la sorţi va fi în România cred că este un motiv de mândrie. Este şi pentru federaţie o recunoaştere şi o recompensă pentru modul în care conlucrează cu UEFA, dar în primul rând contează numele României.

Ce facem dacă nu ne calificăm nici după baraj?

Mai bine nu luăm în calcul aşa ceva! Oricum meciurile se vor disputa la Bucureşti şi vor fi adevărate sărbători. Iar susţinerea românilor pentru organizarea unui asemenea eveniment este impresionantă. S-au făcut trei sondaje de opinie, în primăvară, în vară şi în toamnă.

Sprijinul este, cum spuneam, extraordinar – peste 80% dintre români sunt favorabili. Indiferent de rezultatele avute de echipa naţională, susţinerea a fost mai mare în toamnă faţă de primăvară la toţi cei trei parametri măsuraţi: atitudinea faţă de organizarea meciurilor la Bucureşti, mândria de a avea aceste meciuri în capitala României şi entuziasmul stârnit de cele patru meciuri.

Biletele scoase la vânzare până acum s-au epuizat rapid. În topul cumpărătorilor sunt suporteri din Bucureşti, Braşov, Constanța, Pitești, Ploieşti, Timişoara şi Iaşi. Surprinzător, dar din Craiova și Cluj au fost ceva mai puţini doritori.

4.500 de englezi şi-au luat o vacanţă de 10 zile la Bucureşti

Ce număr de turişti sunt aşteptaţi la Bucureşti?

E greu de estimat, dar știm că, spre exemplu, sunt 4.500 de englezi care şi-au plătit o vacanţă de 10 zile la Bucureşti pentru a urmări meciurile din grupa C de pe Arena Națională. Cu suporterii Ucrainei și ai încă unei mari puteri a fotbalului – o să vedem sâmbătă – vom avea sigur un București foarte animat în iunie anul viitor.

Care sunt dosarele la care mai e de lucru?

Există un stres al timpului la Arena Naţională, desigur. Acolo unde pe lângă upgrade-ul de care vorbeam mai devreme, vor fi construite şi platforme deschise pentru studiourile TV. Tot pentru a reda o atmosferă cât mai reală de pe stadion. Dar ele vor fi realizate după ce stadionul se va închide în luna aprilie. Cum spuneam, de la 1 mai, cheile vor fi preluate de Managerul de Stadion de la UEFA.

Apoi, Aeroportul Băneasa urmează să sufere mai multe tranformări. E un obiectiv foarte important pentru că este parte a Planului de Mobilitate şi avem asigurări că nu vor exista probleme. La Băneasa vor ateriza charterele delegaţiilor. 

Răzvan Mitroi este managerul de comunicare al EURO 2020 de la Bucureşti

Etichete: organizare euro 2020 , razvan mitroi , meciuri euro 2020 , tragere la sorti euro 2020 , manager de comunicare euro 2020


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un judecător i-a spus că în căsătorie e permis orice

Un judecător din India i-a respins plângerea unei femei care a spus că soțul ei a forțat-o să aibă relații intime „nenaturale”, întrucât, potrivit legii indiene, nu este ilegal ca un soț să-și oblige soția să întrețină acte sexuale.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Împușcată mortal în plină stradă, la 21 de ani, alături de iubit! Autoritățile au făcut o descoperire care schimbă totul

News Alert Primele declarații date de Mircea Lucescu la ieșirea de la întâlnirea cu Șucu și Copos

Dan Șucu a început negocierile! Lovitura pregătită în secret la Rapid: peste 300 de meciuri în Premier League!

Au venit primele oferte: Radu Drăgușin poate pleca de la Tottenham după șase luni! Urmează întâlnirea decisivă

Veste proastă pentru Radu Drăgușin: Tottenham a decis să înceapă negocierile!

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Ce a decis Dan Șucu după ce l-a auzit pe Mircea Lucescu, la finalul prânzului luat alături de George Copos

Lovitură pentru Gigi Becali și Dan Șucu. Impresarul lui Louis Munteanu a făcut anunțul

Ce lovitură pregătește Real Madrid! Florentino Perez pune pe masă 45.000.000€ pentru următorul transfer

Oficial Comunicatul dat de Rapid după atacurile la adresa lui Bogdan Lobonț

Citeşte şi

Italia este noua campioană a Europei! Rezultatele complete de la EURO 2020

Galerie Foto Nemții au descoperit ce dispozitiv a purtat Georgina Rodriguez prins de sutien, la meciul Belgia - Portugalia

PEROZShakira, îndrăzneață într-o rochie albă tare decupată, la petrecerea de după Met Gala. A defilat ca pe podiumul de modă

FILM NOWA renunțat la rochia elegantă de la Met Gala pentru o fustă total transparentă, un maiou scurt și pantofi sport. Soția lui Matt Damon, mama a 4 copii, în formă maximă la 47 de ani

Top 5 deziluzii în Superliga din acest sezon! Au venit în România ca niște staruri, dar au dezamăgit crunt citeşte ştirea pe Prosport.ro

Paula Badosa s-a dezlănțuit după ce s-a despărțit de Stefanos Tsitsipas citeşte ştirea pe ziare.com

Singurul lanț de supermarketuri care îți dă un leu în loc de 50 de bani pe sticlele reciclate citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Doja Cat, ca ieșită din duș, direct la Met Gala 2024. A plecat din hotel în prosop, la eveniment a apărut într-un tricou ud

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Doja Cat, ca ieșită din duș, direct la Met Gala 2024. A plecat din hotel în prosop, la eveniment a apărut într-un tricou ud

Digi World

Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și sănătoasă. Până la 40 de ani de abia putea urca scările

Digi Animal World

Momentul când pompierii din Neamţ salvează o căprioară blocată în albia unui râu. Ce s-a întâmplat cu animalul ulterior