Stadion Rapid si Stadion Steaua
Din Stadionul Rapid a mai rămas o bucată din peluza nouă şi un colţ din tribuna I. La Steaua se toarnă în ritm alert fundaţia

Galerie Foto Stadionul Rapid, stadiul demolării. La Stadionul Steaua, construcţia avansează

28.03.2019, 15:12
  • Media: Digi Sport Special, marți, 20:30, DGS 1

  • Media: Liga Digisport, marți, 16:30, DGS 1

Compania Naţională de Investiţii a publicat azi mai multe imagini pe contul de facebook cu stadiul lucrărilor de la Stadionul Rapid şi de la Stadionul Steaua. Cele două arene, alături de Tineretului-Arcul de Triumf ar trebui să găzduiască antrenamente ale echipelor care vor disputa la Bucureşti meciuri la turneul final Euro 2020.

De la Stadionul Rapid, acum două zile, aţi putut vedea pe digisport.ro cât avansaseră buldozerele, iar din imaginile de azi devine evident că până săptămâna viitoare toată construcţia inaugurată acum 79 de ani va fi pusă la pământ.

Stadionul Rapid, detaliile proiectului

  • capacitate de aproximativ 14.000 de locuri (din care peste 250 de locuri pentru persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii lor)
  • 29 milioane de euro
  • nivel de clasificare UEFA, 4
  • suprafaţa totală înierbată va fi de 120X80 m (inclusiv suprafaţa de gardă)
  • complexul va fi prevăzut cu săli de sport pentru diverse discipline sportive precum haltere, box, lupte/judo/karate, tenis/volei/baschet, atletism, precum şi săli de forţă sau recuperare şi pistă de popice
  • spaţii de cazare pentru sportivi
  • spaţii de alimentaţie publică
  • spaţii administrative

Mai jos puteţi urmări mai multe imagini ale CNI cu lucrările de la Stadionul Rapid - "Valentin Stănescu"

Galerie Foto

La Stadionul Steaua lucrurile sunt mai avansate. Arena care va avea mai mult de dublul locurilor din Giuleşti se află în stadiul turnării fundaţiei, iar lucrările avansează şi ele în ritm accelerat. 

Stadion Steaua, detaliile proiectului

  • Capacitate: 31.254 de locuri.
  • Cost 64.5 milioane de euro
  • Suprafața de joc 105m/68m. Gazon natural ranforsat sintetic, dotat cu degivrare, drenaj, sistem de irigație și încălzire pentru sezonul de iarnă
  • Spații de cazare pentru sportivi (24 de camere cu un total de 48 de locuri de cazare)
  • Restaurant
  • Muzeu al Clubului Sportiv al Armatei Steaua
  • Spații VIP (loje și parcare)
  • Sală de forță și de recuperare
  • Punct medical de prim ajutor
  • Zona de presă si sky-box ul în partea superioară a Tribunei 1 pentru a spori vizibilitatea și care respectă standardele UEFA și FIFA
  • Sala de conferință
  • Vestiare pentru sportivi
  • Magazine
  • Spații tehnice și pentru birouri.

Mai jos puteţi urmări mai multe imagini ale CNI cu stadiul lucrărilor de la Stadionul Steaua

Galerie Foto

 

Etichete: euro 2020 , stadion steaua , stadion rapid , cni


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Controverse privind moartea lui Roman Starovoit. Ministrul rus era deja mort când Vladimir Putin a anunțat că l-a demis

Fostul ministru rus al Transporturilor, Roman Starovoit, care s-a sinucis în regiunea Moscovei, ar fi murit în urmă cu mai bine de o zi, relatează Forbes, citând o sursă apropiată autorităților de anchetă.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

"Ești într-o relație cu Carlos Alcaraz?" Întrebată direct, Emma Răducanu a dat răspunsul pe loc

Lovitură de teatru: cu cine negociază agenții lui Ianis Hagi

FCSB s-a decis: mai face un transfer! Două nume sunt pe listă

Aryna Sabalenka, despre Novak Djokovic: "Își bate joc de mine!"

Exclusiv Gata! S-a anunțat echipa la care Radu Drăgușin va juca în sezonul 2025/2026

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Peste 60 de milioane! A spus că recordul de cel mai scump român din istorie va fi "spulberat": "100%!"

Oficial Zece nume! Cine sunt jucătorii pe care FCSB nu i-a trecut pe lista UEFA pentru Champions League

Adrian Mutu a bătut palma cu Fiorentina

Exclusiv Universitatea Craiova a luat decizia în cazul lui Alex Cicâldău, pe final de împrumut de la Galatasaray

Citeşte şi

S-a scumpit Ghencea! Gigi Becali a aflat cât trebuie să achite FCSB doar pentru un singur meci

Dinamo i-a făcut o propunere FCSB-ului, dar a rămas ”pe seen”

PEROZSofia Vergara, zeiță în costum de baie. Actrița din „Modern Family” are 52 de ani, dar arată impecabil

FILM NOWDe pe iaht, pe covorul roșu. Dakota Johnson, șarm și eleganță la Festivalul Karlovy Vary. Publicul a primit-o cu ovații

Gigi Becali, prima reacție după ce a dat afară festivalul manelelor de pe Arena Națională: "E lege!" citeşte ştirea pe Prosport.ro

”Și-a dat pantalonii jos și s-a întors cu fundul spre noi!”. Dezvăluiri șocante despre Marius Șumudică citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Sore, în costum de baie, în ipostaze tandre alături de noul iubit. Fotografiile inedite au făcut deliciul fanilor: „Arătați grozav!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Sore, în costum de baie, în ipostaze tandre alături de noul iubit. Fotografiile inedite au făcut deliciul fanilor: „Arătați grozav!”

Digi World

Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul Vitruvian”

Digi Animal World

Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți să-i retragă din expoziție