Budescu nu simte presiunea

Budescu a ratat marcarea unui gol antologic: "Am luat o decizie prostă". Ce spune de calificare

16.02.2018, 00:35
  • Liga 2: Corvinul - Csikszereda, miercuri, 17:30, DGS 1

  • Champions League: Real Madrid - Bayern, miercuri, 22:00, DGS 1

Constantin Budescu a fost din nou unul dintre cei mai buni jucători de la FCSB, în victoria cu 1-0 obţinută în faţa lui Lazio. Fostul jucător al Astrei Giurgiu a fost la un pas de un gol antologic, în repriza a doua.

"E bine că am câştigat şi că nu am luat gol. Puteam face 2-0, dar, din păcate, am luat o decizie proastă la acea fază. Dar şi ei au avut câteva ocazii, aşa că e un rezultat bun pentru noi", a declarat Budescu, la Pro X.

În minutul 69, mijlocaşul de 28 de ani a pătruns frontal, l-a driblat şi pe portarul italienilor, Thomas Strakosha, dar şi-a prelungit prea mult mingea şi nu a putut trimite spre poartă. A încercat o execuţie dificilă, cu călcâiul, iar formaţia biancocelesta a reuşit să scape cu faţa curată.

"Toţi jucătorii au fost la înălţime, ne-am depăşit limitele, ne-am bucurat de fotbal şi ma făcut unul dintre cele mai bune meciuri de când sunt eu la Steaua.

Şansele sunt tot 50-50. Acolo va fi destul de dificil, vor veni să-i susţină şi pe ei mulţi spectatori. Dar nu e imposibil, putem obţine calificarea", a mai spus Budescu.

Etichete: europa league , lazio , constantin budescu , fcsb , budescu fcsb , fcsb lazio , fcsz lazio europa league


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un judecător i-a spus că în căsătorie e permis orice

Un judecător din India i-a respins plângerea unei femei care a spus că soțul ei a forțat-o să aibă relații intime „nenaturale”, întrucât, potrivit legii indiene, nu este ilegal ca un soț să-și oblige soția să întrețină acte sexuale.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Împușcată mortal în plină stradă, la 21 de ani, alături de iubit! Autoritățile au făcut o descoperire care schimbă totul

Foto E gata, FCSB l-a ratat! Camerele l-au surprins chiar înainte să plece la noua echipă

Marius Șumudică a reacționat, după ce Dan Șucu l-a ales pe Mircea Lucescu

Radu Drăgușin, OUT de la Tottenham? Ce a apărut în presa britanică, după al 6-lea meci uitat pe bancă

Mădălina Ghenea a făcut anunțul, după ce a fost văzută de mai multe ori în compania aceluiași bărbat

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Nici măcar Le Parisien n-a avut milă! Ziarul de casă al PSG-ului a descris echipa într-un singur cuvânt

Dan Șucu a început negocierile! Lovitura pregătită în secret la Rapid: peste 300 de meciuri în Premier League!

Mbappe, luat în colimator! Reacția celor de la L'Equipe, după ce PSG a ratat șansa de a juca finala UCL

Pep Guardiola își freacă palmele! Manchester City a transferat ”cel mai bun jucător”

Citeşte şi

Video Victor Pițurcă a râs de FCSB, în ziua în care se împlinesc 38 de ani de când Steaua a câștigat CCE

Andrea Compagno, atac la adresa lui MM Stoica: ”Nu știu cine este acest personaj. Mi-a părut puțin ciudat”

PEROZO fostă concurentă la Miss Ecuador, amanta unui baron al drogurilor, ucisă la comandă. Cine se află în spatele asasinatului

FILM NOWSuri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise și a lui Katie Holmes urmează să plece la facultate în toamnă

Transformarea radicală a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani. Cum a ajuns să arate după viața grea dusă după Revoluție citeşte ştirea pe Prosport.ro

Victorie splendidă pentru Ana Bogdan la Roma: a învins o finalistă de Grand Slam citeşte ştirea pe ziare.com

Creatura nemaivăzută descoperită într-o peșteră: Are colți ascuțiți ca lamele și solzi puternic crestați pe burtă citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Jessica Biel, răvășitoare la MET Gala, într-o rochie cu un decolteu amplu. Ce a făcut soția lui Justin Timberlake înainte de eveniment

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Jessica Biel, răvășitoare la MET Gala, într-o rochie cu un decolteu amplu. Ce a făcut soția lui Justin Timberlake înainte de eveniment

Digi World

Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și sănătoasă. Până la 40 de ani de abia putea urca scările

Digi Animal World

O pisică a reușit să inunde o casă întreagă din curiozitate: „Totul a început când a învățat să deschidă robinetul”