Adrian Petre a jucat la Esbjerg înaijnte de a ajunge a FCSB

Video "Internaţionalul" de tineret care face spectacol în Danemarca. A ajuns la patru goluri în noul sezon

29.10.2018, 10:03
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Adrian Petre a marcat din nou pentru Esbjerg, care a învins-o pe Randers FC cu 2-0, în deplasare, în etapa a 14-a din Danemarca.

Matthias Kristensen (16) a deschis scorul, iar Adrian Petre (24) a marcat al doilea gol al oaspeţilor, cu capul, din centrarea lui Emmanuel Oti.

VIDEO REZUMATUL PARTIDEI (golul lui Adrian Petre de la 1:06)

"Internaţionalul" român de tineret, care a jucat 65 de minute, are patru goluri marcate în acest campionat, în 14 partide.

Esbjerg a jucat încă din minutul 28 în zece oameni, georgianul Laşa Parunaşvili fiind eliminat pentru două cartonaşe galbene.

Adrian Petre a contribuit din plin şi la promovarea lui Esbjerg

Pe primul loc se află FC Copenhaga, cu 31 de puncte, urmată de FC Midtjylland, 28 de puncte, în timp ce Esbjerg e pe locul 3, cu 24 de puncte.

Adrian Petre se află de anul trecut la Esbjerg, unde a ajuns de la UTA, şi a contribuit sezonul trecut la promovarea noii sale echipe în prima ligă daneză, cu 13 goluri marcate în 24 de partide din liga secundă.

Etichete: esbjerg , adrian petre , adrian petre gol danemarca , randers esbjerg


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Prinţul Paul al României a fost prins de poliţişti într-un resort din Malta. România va cere extrădarea acestuia

Prinţul Paul Phillipe al României, unul dintre fugarii celebri de la noi în țară, a fost prins în Malta. Potrivit surselor, era într-un resort, în vacanță, de unde ar fi fost ridicat de polițiști. Era fugit de aproape patru ani din România, unde este condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

Foto Mihai Stoica, umplut de sânge la Arena Națională, după ce FCSB a câștigat titlul!

Exclusiv Semnează cu FCSB! Gigi Becali a dat ordinul la pauza meciului cu Farul: ”I-am dat telefon lui Meme. E cel mai bun”

Cum a numit-o Gică Hagi pe FCSB, după ce a câștigat titlul chiar după victoria cu Farul

Gabi Tamaș, gata să dea afară șase fotbaliști: ”Salariu mare și nu faci nimic”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Au luat titlul cu FCSB și acum urmează să semneze contractele + Cine va pleca de la campioană

Exclusiv ”Dacă vine Gigi Becali cu un milion?”. Laszlo Dioszegi a dat răspunsul și și-a anunțat decizia finală

Transferul lui Florinel Coman e ”99% gata”

Exclusiv Helmut Duckadam s-a convins: capitolul la care a excelat FCSB, noua campioană a României

Citeşte şi

Video ”S-a rupt blestemul!”. Adrian Petre a marcat după un an și 8 luni de ”secetă”

MERCATO 2022 | Toate transferurile verii sunt AICI!

PEROZAmal Clooney, într-o rochie mini de peste 20.000 de dolari. Avocata și-a arătat picioarele perfecte la o cină în New York

FILM NOWCum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și decoltată, la 57 de ani, actrița pare că a făcut un pact cu timpul

Gigi Becali a anunțat primul transfer al verii pentru Champions League! Semnează cu FCSB: ”Am vorbit cu el” citeşte ştirea pe Prosport.ro

FCSB e campioana României după 9 ani! Meciul decisiv, contra lui Gică Hagi citeşte ştirea pe ziare.com

Omul de la care vine expresia "Să moară Cibilan!". Ultimul haiduc al Bucureștilor, de la întors banii cu lopata la o baracă în sărăcie lucie citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”