Mbappe / Foto: Profimedia

Decizia luată de Real Madrid, după ce arabii au anunțat că vor să-l transfere pe Mbappe

articol scris de Digi Sport
17.12.2023, 16:42
  • Fotbal Feminin: România - Bulgaria, vineri, 19:00, DGS 1

  • Media: Fotbal European, vineri, 21:30, DGS 1

Viitorul lui Kylian Mbappe (24 de ani) continuă să fie unul incert, iar destinația starului francez din sezonul viitor este greu de preconizat în momentul de față. 

Real Madrid, gata să abandoneze pista Mbappe

Aflat la final de contract cu PSG, Mbappe poate negocia cu orice club începând din această iarnă. Una dintre formațiile interesate de aducerea starului francez este Real Madrid, însă arabii urmăresc și ei situația fotbalistului și plănuiesc să obțină semnătura sa. 

Potrivit spaniolilor, Real Madrid consideră că interesul arabilor nu ar fi unul real, iar oficialii "Galacticilor" sunt de părere că totul se întâmplă pentru a pune și mai multă presiune pe Florentino Perez, pentru a face o ofertă cât mai rapidă.

Cu toate acestea, în cazul în care propunerea din Arabia Saudită pentru Mbappe ar fi una concretă, Realul este gata să renunțe la fotbalist și să se concentreze pe aducerea lui Haaland, opțiunea a doua pentru oficialii de pe Santiago Bernabeu.

Michael Emenalo a spus că Mbappe este așteptat în Saudi Pro League

Michael Emenalo (58 de ani), director sportiv pentru campionatul Arabiei Saudite, a declarat că discuțiile cu Kylian Mbappe sunt deschise, dar încă nu știe ce decizie are de gând să ia atacantul. Totuși, Emenalo a dat de înțeles că Mbappe poate să vină oricând în Saudi Pro League.

”Cu Mbappe, discuțiile sunt deschise, dar nu știm ce vrea să facă. Poziția noastră este foarte clară. Toți jucătorii mari știu unde suntem.”, a declarat Emenalo, potrivit Sport.es.

Etichete: real madrid , mbappe , transfer mbappe


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Donald Trump este primul fost președinte american condamnat. Juriul l-a găsit vinovat în procesul Stormy Daniels

Juriul din cadrul procesului Stormy Daniels al fostului președinte al SUA, Donald Trump, a ajuns la un verdict, joi noapte, după două zile de deliberări. Juriul new-yorkez a deliberat vreme de 11 ore pe parcursul a două zile. În urma acestui verdict, judecătorul de proces, Juan Merchan, urmează să stabilească pedeapsa pe care va trebui să o ispășească Donald Trump. Fostul președinte american e pasibil de închisoare sau de amendă. Donald Trump a fost găsit vinovat pentru toate cele 34 capete de acuzare. Juriul a ajuns la acest verdict cu unanimitate, așa cum prevăd regulile procesului. Judecătorul Juan Merchan a stabilit că sentința va fi anunțată în data de 11 iulie.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

”Figo nu a venit! Ronaldinho cerea 150.000€”. Gică Popescu a vorbit despre absenții de la meciul Generației de Aur

”Lupta rușinii” a fost dusă la un nivel extrem, la București! Momente și imagini neverosimile, în Sala Polivalentă

Exclusiv Fiorentina l-a informat pe Gigi Becali despre Louis Munteanu: ”Mi-au zis”

Foto Cum a reacționat Will Smith când s-a întâlnit cu cea mai frumoasă atletă din lume. Ce i-a cerut aceasta

Răzvan Lucescu, la negocieri! Clubul care vrea să-l ia de la PAOK și suma pentru care s-ar face mutarea

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv ”Subiect închis!”. Răzvan Lucescu a anunțat în direct la TV unde nu ar antrena niciodată și Gabi Balint a intervenit

Video Exclusiv Dragoș Grigore a primit o întrebare și au urmat hohote de râs în direct

Exclusiv Răzvan Lucescu a spus care este fotbalistul ”fabulos” pe care Edi Iordănescu nu l-a convocat pentru EURO

Fotbalistul cu un meci pentru naționala României, la un pas de transferul carierei. Prețul: 7.500.000€

Citeşte şi

Foto Nu se mai ascunde? Gestul făcut de Kylian Mbappe față de un suporter al lui Real Madrid

Borussia Dortmund - Real Madrid LIVE VIDEO, sâmbătă (22:00), DGS1. Tot ce trebuie să știi despre finala Champions League

PEROZIrina Shayk, în cei mai scurți pantaloni, a defilat pe stradă ca pe podium. Picioarele lungi s-au văzut în toată splendoarea

FILM NOWEva Mendes, frumusețe atemporală. Fanii, uimiți de cum arată partenera lui Ryan Gosling la 50 de ani

Dinamo și Farul lui Hagi, la un pas să rateze unul dintre cei mai valoroși jucători din Superliga! Culisele negocierilor citeşte ştirea pe Prosport.ro

Simona Halep va juca la turneul din România! A primit deja wild-cardul citeşte ştirea pe ziare.com

Transformarea extraordinară a lui Radu Mazăre, în închisoare. Cum a ajuns să arate fostul edil al Constanței citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Roxana Nemeș, în costum de baie roz, de Barbie, la piscina de acasă. Și-a creat o adevărată oază de relaxare la ea în curte

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Roxana Nemeș, în costum de baie roz, de Barbie, la piscina de acasă. Și-a creat o adevărată oază de relaxare la ea în curte

Digi World

5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă

Digi Animal World

Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”