Eduardo Camavinga, într-un meci Rennes - PSG / Foto: Getty Images

El e puștiul care se felicită că nu a mers la Real Madrid. Cele 80 de milioane de euro nu au fost suficiente

14.09.2020, 10:14
  • SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, duminică, 21:30, DGS 1

  • SuperLiga: Universitatea Craiova - FCSB, luni, 21:00, DGS 1

Eduardo Camavinga (17 ani), mijlocașul lui Rennes, este considerat drept unul dintre cei mai talentați fotbaliști aflați pe piață, iar Real Madrid a intenționat să îl transfere pe tânărul francez, care a debutat deja la naționala de seniori.

Presa internațională a scris în această vară că formația din capitala Spaniei ar fi fost hotărâtă să facă o ofertă de 80 de milioane de euro pentru Camavinga, însă oficialii lui Rennes au transmis că nu îl vor lăsa pe mijlocaș să plece pentru această sumă.

Eduardo Camavinga se felicită că nu a mers la Real Madrid: "Suntem fericiți cu această decizie"

În plus, nici jucătorul nu pare să aibă o problemă cu faptul că nu a mai ajuns sub comanda lui Zinedine Zidane, cel puțin pentru moment.

"E frumos când un club mare e interesat de tine, cu siguranță, dar nu mă las dus de val. Împreună cu familia am luat decizia de a rămâne la Rennes, iar acum suntem fericiți pentru această hotărâre.

Trebuie să mă concentrez doar asupra fotbalului și să nu mă gândesc prea mult la alte lucruri. Viața e frumoasă acum", a spus Camavinga, când a fost întrebat despre interesul lui Real Madrid, citat de Goal.

Rennes a refuzat o ofertă de 80 de milioane de euro pentru Camavinga, de la Real Madrid

"Plecarea lui Camavinga nu a fost discutată", declara Florian Maurice, directorul sportiv al lui Rennes, în această vară.

"De la venirea mea aici a fost clar că vom construi un proiect in care e şi Camavinga. Dacă Real oferă 80 de milioane de euro? Răspunsul este nu! Noi vrem să continuăm împreună cu el, aşa că va continua să joace pentru Rennes", a spus ex-oficialul lui Lyon, conform AS.

Camavinga a jucat titular la Rennes împotriva CFR-ului, în partida tur din Europa League, scor 0-1, dar a fost eliminat la începutul reprizei secunde după un fault din spate la Billel Omrani.

Camavinga a fost inclus în echipa sezonului în Ligue 1

Evoluțiile lui Camavinga de la Rennes l-au propulsat în echipa anului în Ligue 1. Mijlocașul mai are contract cu roș-negrii până în 2022 și era momentul perfect să facă pasul spre un club important al Europei.

Deși conducătorii lui Rennes au dat asigurări că Eduardo Camavinga nu va părăsi echipa la sfârșitul acestui sezon nici pentru 80 de milioane de euro, situația financiară a clubului francez nu este roz, iar transferul mijlocașului de 17 ani, ar fi o gură de aer.

În plus, Rennes nu ar vrea să facă aceeași greșeală pe care a comis-o la transferul lui Dembele. Atacantul francez a fost cedat la Dortmund pentru 20 de milioane de euro, iar un an mai târziu, Borussia a încasat 140 de milioane în schimbul său, de la Barcelona.

În noul sezon din Ligue 1, Camavinga a reușit un assist în meciul cu Lille (1-1) și un gol decisiv în partida cu Montpellier (2-1).

  • 37,5 milioane de euro este cota de piață a lui Camavinga, potrivit transfermarkt.com.
  • 46 de meciuri, două goluri și trei pase decisive a strâns Camavinga la Rennes.

Etichete: real madrid , ligue 1 , la liga , rennes , eduardo camavinga


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
O regină a frumuseții din Ecuador a fost găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe Instagram unde se află și nu a mai scăpat cu viață

O fostă concurentă la Miss Ecuador, Landy Parraga Goyburo a fost împușcată mortal în restaurantul unde lua masa, după o postare în care anunța unde era. Numele ei fusese legat de un traficant de droguri care fusese ucis în închisoare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea copil, iar soția al patrulea. Pe cine ia cu el

O actriță celebră din SUA a văzut un român și a izbucnit imediat în râs. Ce a urmat

A văzut cum a apărut în public la Miami și a întrebat-o direct: ”Ești bolnavă?”. Răspunsul dat imediat de model

OUT de la FCSB, după șapte ani! ”Roș-albaștrii” îi caută deja înlocuitor

Foto Dan Petrescu a reînceput treaba la CFR Cluj, soția, Adriana, a plecat la mii de kilometri. Cine a însoțit-o

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Live Video&Text CFR Cluj - Rapid 1-1, ACUM, în direct la Digi Sport 1. Ardelenii au egalat prin Bîrligea

Banner-ul afișat de suporterii Rapidului la meciul cu CFR, după ce au refuzat să facă deplasarea la Cluj

Foto Radu Drăgușin nu se mai ferește! Cum a fost surprins pe bancă, în timp ce Tottenham pierdea cu Liverpool

Bayer Neverlosen! ”Farmaciștii” au uitat să piardă și au egalat un record vechi de 59 de ani

Citeşte şi

Real Madrid a pierdut locul 1! Liverpool, noua favorită la transferul așteptat pe Bernabeu

La 23 de ani, Vinicius Jr. l-a depășit pe Cristiano Ronaldo, idolul său

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOWAnne Hathaway, superbă în roșu, într-o rochie fără bretele, cu crăpătură lungă pe picior. E trecută de 40 de ani, dar e neschimbată de două decenii

Fotbalistul dorit de Gică Hagi într-un transfer cu schimb de jucători între el și Gigi Becali a luat decizia! citeşte ştirea pe Prosport.ro

Milionarul Arpad Paszkany, cadou de Paște de peste 100.000 de euro pentru noua iubită: ”A venit iepurașul” FOTO citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Cher, adevăratul motiv pentru care se întâlnește cu bărbați tineri: „Cei de vârsta mea sunt toți morți!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cher, adevăratul motiv pentru care se întâlnește cu bărbați tineri: „Cei de vârsta mea sunt toți morți!”

Digi World

O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”