Betis - Real Madrid 1-2. Cifre dezastroase pentru madrileni

Real Madrid, rușine istorică, deși a câștigat. Aspectul la care până și portarul advers a fost peste Benzema sau Modric

14.01.2019, 09:18
  • SuperLiga: Farul - Sepsi, vineri, 20:00, DGS 1

  • Liga 2, play-off: Șelimbăr - Gloria Buzău, vineri, 17:00, DGS 1

VIDEO Betis - Real Madrid 1-2 | Real Madrid s-a impus greu pe terenul celor de la Betis, cu 2-1, însă posesia madrilenilor a fost una dezastruoasă. 26 la sută au avut mingea elevii lui Santiago Solari, ceea ce nu s-a mai întâmplat de 8 ani, potrivit statisticilor. În 2011, la un El Clasico jucat în Champions League, Barcelona i-a zdrobit pe madrileni, care au avut atunci o posesie de doar 23 la sută.

Portarul lui Betis a avut mai multe pase decât Balonul de Aur, Luka Modric

În plus, Betis a avut aproape de trei ori mai multe pase decât Real, 713 față de 254. Până și portarul Pau Lopez a avut 29 de pase, cu una peste "Balonul de Aur" Luka Modric.

Santiago Solari și-a pus elevii să joace într-un sistem surprinzător și o abordare neobișnuită pentru o echipă ca Real Madrid, așa cum a remarcat și presa din Spania, dar și antrenorul adversarilor, Quique Setien. 

"Ne-am dislocat dispozitivul pentru că au avut 5 fundași, în final s-au retras mult și noi nu ne-am așteptat la asta", a spus Quique Setien.

Betis - Real Madrid 1-2. Madrilenii au ajuns să joace cu 5 oameni pe linia de fund

Totuși, Real rămâne cu rezultatul final, însă în ceea ce privește posesia, dominarea teritorială și ocaziile, madrilenii nu s-au remarcat. Acest joc se poate explica eventual și prin lăsarea lui Marcelo și Isco pe banca de rezerve, dar și prin faptul că mijlocașii defensivi Casemiro și Valverde au coborât deseori. Cu toate acestea, deși Betis este o echipă de posesie, Real nu are nicio scuză pentru jocul ultradefensiv și lipsit de inițiativă pe faza de atac.

Modric a deschis scorul în minutul 13, iar Betis a egalat în minutul 67, prin Canales, iar scorul final a fost stabilit de Ceballos, abia în minutul 88. După această victorie, Real este pe locul 4, la 10 puncte în spatele liderului Barcelona.

Etichete: video betis - real madrid 1-2 , statistici betis - real madrid 1-2 , posesie betis - real madrid 1-2


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat venit din Cehia la o terasă în România unde i s-au pus pe masă cârnați și mici

Turiștii care au ajuns în vestul țării, la Băile Felix, s-au bucurat de o baie în piscină, dar și de petrecerea cu spumă. Nu a lipsit nici mâncarea tradițională, gazdele au pregătit un adevărat festin pentru turiștii veniți din toate colțurile țării și chiar de peste hotare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

La o lună și jumătate de la moartea fostului ei iubit, Aryna Sabalenka ar avea o nouă relație. Milionarul ar fi căsătorit

Reacția lui Gianluigi Buffon, după ce Man și Mihăilă au promovat cu Parma în Serie A

Vestea primită de Horațiu Moldovan! Decizia luată de Atletico Madrid

Daniel Niculae, prima reacție după comunicatul lui Dan Șucu. Ce mesaj a postat

A cerut-o în căsătorie, apoi, în decurs de doar o săptămână, a fost surprins cu alte trei femei: ”Viața e frumoasă”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Fotbaliștii de la FCSB, dezvăluiri neașteptate la un an după ce Farul a luat titlul. ”Nu meritau un comportament civilizat”

Ange Postecoglou, reacție sinceră după ce Tottenham a ajuns la trei înfrângeri consecutive: ”Este corect să spun”

Exclusiv Gigi Becali, sfătuit să îl transfere urgent pe Denis Alibec. ”Singurul jucător care poate face asta”

Oficial A pariat de 50 de ori și acum a primit o nouă suspendare. Ce a transmis Federația

Citeşte şi

Ianis Hagi a primit mingea în fața porții și ce a urmat i-a făcut pe spanioli să exclame: ”Am rămas fără cuvinte”

Ce a spus Jan Oblak, după primul meci la care Horațiu Moldovan a fost pe foaia de joc la Atletico Madrid

PEROZ"Toată lumea săruta un bărbat de 80 de ani". Văduva lui Hugh Hefner, despre partea întunecată a traiului cu milionarul

FILM NOWPierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile surprinse pe platourile de la „Giant”

Cât costă atacantul sud-african pe care îl vrea Gigi Becali la FCSB! A dat două goluri și a fost desemnat omul meciului citeşte ştirea pe Prosport.ro

Revenire fantastică în a doua semifinală de la Madrid Open. Ce jucătoare se vor întâlni în ultimul act citeşte ştirea pe ziare.com

Fotbalistului considerat mai talentat decât Hagi și care nu s-a înțeles niciodată cu Dobrin. 32 de ani de la tragica moarte a lui Bogdan Bănuță citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care trebuie să o încerci

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”