Sergio Ramos ar fi fost depistat pozitiv în 2017 și 2018

Tensiunea de la Real Madrid se resimte şi pe Instagram. Ramos a dat "like" la o postare critică la adresa colegilor

31.10.2018, 12:57
  • Premier League: Aston Villa - Chelsea, sâmbătă, 22:00, DGS 2

  • SuperLiga: FCSB - Farul, sâmbătă, 20:30, DGS 1

Tensiunea din vestiarul celor de la Real Madrid a atins cote înalte după umilinţa din derby-ul cu Barcelona. Catalanii au câştigat cu 5-1 pe Camp Nou, iar primul sacrificat a fost chiar antrenorul madrilenilor, Julen Lopetegui. Până să găsească un înlocuitor cu nume, Florentino Perez l-a ales pe Santiago Solari să se ocupe de pregătirea echipei. Chiar dacă Lopetegui a fost demis, situaţia de la Real e departe de a se detensiona.

Situaţia explozivă de la Real Madrid a fost scoasă în evidenţă şi pe reţelele de socializare. Căpitanul Sergio Ramos a dat like la o postare în cadrul căreia erau criticaţi Thibaut Courtois, Nacho şi Raphael Varane.

Astfel, userul cu numele Sergio_Ramos_Idol i-a luat la ţintă pe cei trei după umilinţa de pe Camp Nou, iar căpitanul Realului a dat "like" acestei postări.

"De ce este Courtois portarul nostru? Adică el ştie că că este portar sau ce? Inutil..." este unul dintre cele mai dure comentarii. "Nacho a avut cea mai slabă prestaţie din istorie, Varane nu ştie ce să mai facă după ce a devenit campion mondial", e un alt mesaj.

Pe de altă parte, singurii jucători lăudaţi după derby-ul cu Barcelona au fost chiar Sergio Ramos şi brazilianul Marcelo.

"Marcelo şi Ramos sunt singurii care au făcut ceva", se mai arată în mesajul apreciat de Sergio Ramos.

Real Madrid l-a demis pe Julen Lopetegui, după umilinţa cu Barcelona. Santiago Solari i-a luat locul

Real Madrid l-a demis pe Julen Lopetegui. Clubul de pe Santiago Bernabeu a făcut anunțul pe site-ul oficial. Santiago Solari a fost numit antrenor interimar și va conduce antrenamentul de marți. Decizia se pare că a venit dupa ce Conte a refuzat propunerea madrilenilor.

”După întâlnirea care a avut loc azi, clubul Real Madrid a luat decizia să încheie contractul lui Julen Lopetegui cu Real Madrid. Decizia e venită pentru a schimba dinamica jocului, atâta timp cât obiectivele echipei mai pot fi atinse. Clubul a stabilit că este o diferență între calitatea echipei, cu 8 jucători propuși la câștigarea Balonului de Aur, și rezultatele obținute. Le mulțumim lui Lopetegui și staffului său pentru efortul depus și le urăm succes în carieră. Lopetegui va fi înlocuit pentru moment de Santiago Solari, care va ține primul antrenament marți”, se arată pe site-ul madrilenilor.

Etichete: real madrid , julen lopetegui , sergio ramos , thibaut courtois , raphael varane


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
„Putin nu a ordonat uciderea lui Navalnîi”. Răsturnare de situație în cazul morții disidentului rus

Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus, Vladimir Putin, probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziţie Alexei Navalnîi într-o tabără de prizonieri din Arctica în februarie, a relatat sâmbătă Wall Street Journal, transmite Reuters.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Dennis Man, OUT din lotul Parmei. Ce se întâmplă cu internaționalul român în Italia

S-a aflat de ce Parma l-a exclus din lot pe Dennis Man! Anunțul făcut în Italia

A renunțat la sportul profesionist și a devenit ”cea mai frumoasă actriță de la Hollywood”

Foto Dinamo ar urma să-și schimbe sigla din sezonul viitor! Cum arată noua emblemă

La 64 de ani, Ioan Andone a dezvăluit cum îl cheamă, de fapt: ”Ce să fac?”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Gabi Tamaș, gata să dea afară șase fotbaliști: ”Salariu mare și nu faci nimic”

Gigi Becali a dat 600.000€ pe un fotbalist la care nici nu s-a uitat: ”L-am luat în 3 secunde”

”Singurul motiv”. De la ce ar fi plecat scandalul dintre Jurgen Klopp și Mohamed Salah + Au apărut imagini dintr-un alt unghi

Live Video&Text FCU Craiova - ”U” Cluj 2-1, ACUM, Digi Sport 1. Baeten a reușit ”dubla” și îi duce pe olteni în avantaj

Citeşte şi

A rupt tăcerea și a spus adevărul despre conacul de 6.000.000€ al familiei

Video Magie! Arda Guler a primit mingea și a arătat de ce e supranumit "Messi al Turciei"

PEROZAvea tot viitorul în față, dar a paralizat de la o supă. În 24 de ore, viața unei tinere de 23 de ani s-a transformat într-un calvar

FILM NOWMichael Douglas sfidează trecerea timpului. Cum reușește actorul să arate atât de bine la aproape 80 de ani: „Arată cu 20 de ani mai tânăr”

Povestea misterioasei firme Gigi Becali LTD. A înființat-o în 2022 și a dizolvat-o în 2023, în Anglia citeşte ştirea pe Prosport.ro

Adversară de speriat pentru Jaqueline Cristian la Madrid: "Danimal" spulberă tot în ultima vreme citeşte ştirea pe ziare.com

Omul de la care vine expresia "Să moară Cibilan!". Ultimul haiduc al Bucureștilor, de la întors banii cu lopata la o baracă în sărăcie lucie citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Reacția Biancăi, dansatoarea lui Dorian Popa, după ce a fost acuzată că l-a despărțit pe artist de Babs: „În ce filme sunteți?”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Reacția Biancăi, dansatoarea lui Dorian Popa, după ce a fost acuzată că l-a despărțit pe artist de Babs: „În ce filme sunteți?”

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”