Un jucător al Realului "rupe norii" în Segunda: "Îmi doresc să debutez pentru echipa mea de suflet"

16.04.2018, 09:45
  • SuperLiga: U Cluj - Dinamo, sâmbătă, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: Botoșani - Voluntari, sâmbătă, 14:30, DGS 1

Raul de Tomas este jucătorul lui Real Madrid, dar nu a apucat să debuteze pentru trupa blanco, deși contractul său este valabil încă din 2014. "E visul meu, ca și cel al oricărui alt fotbalist", a spus atacantul, în momentul cand a fost întrebat dacă își dorește să lucreze sub comanda lui Zinedine Zidane, contractul său cu campioana Europei expirănd în 2019.

Tomas evoluează din vara lui 2017 pentru Rayo Vallecano, iar acest sezon este unul spectaculos pentru el: are 20 de goluri marcate în 26 de partide, ultimul fiind marcat, duminică, împotriva Zaragozei, într-o etapă din Segunga Divison.

"M-am născut în Spania, sunt spaniol, dar am sânge dominicanian, mama mea s-a născut în republica Dominicană. Am început fotbalul în San Roque (Barajas) și la vârsta de opt ani am fost luat la juniorii clubului Real Madrid. Din 2015 am fost împrumutat la Cordoba, iar contactul cu Real îmi expiră în 2019.

Depinde de mine daca Real își va dori să mă readucă pentru sezonul ce va urma. Eu voi face tot ce pot pentru încerca să-mi fac loc în prima echipă.

Visul meu ar fi să joc pentru Madrid, am fost acolo de când eram mic și, ca orice fotbalist, visul meu este să joc acolo. Există câteva opțiuni de a rămâne mai mult de un an la Rayo, dar nu pot spune mai multe, deoarece Realul are ultimul cuvânt", a spus Tomas, conform spaniolilor de la AS.

Zragoza este pregatită de Michel, ocupă locul 2 în Segunda, cu 64 de puncte, la egalitate du Gijon, care este lider grație golaverajului.

Etichete: real madrid , segunda division , rayo vallecano , raul de tomas , imprumutâ


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea a provocat stupoare

La aproape 60 după comiterea unei crime brutale, poliția l-a găsit și arestat pe autor datorită tehnicilor criminalistice de ultimă generație.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Foto După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”

Exclusiv ”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină

Exclusiv ”Daniel Niculae, OUT de la Rapid - Șumudică, antrenor”. Mutări spectaculoase în Giulești. Cine va fi președinte

După ce Drăgușin a fost ”uitat” pe bancă 5 meciuri la rând, englezii au răbufnit

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Elias Charalambous, mesaj special pentru Gigi Becali după titlul câștigat de FCSB

OUT de la FCSB, după șapte ani! ”Roș-albaștrii” îi caută deja înlocuitor

Live Video&Score Metz - CSM București, ACUM, DGS 1. ”Tigroaicele”, conduse în Franța

Reacția lui Bogdan Andone, după remiza din play-out cu FC Voluntari

Citeşte şi

Live Video&Score Real Madrid - Cadiz 0-0, ACUM, Digi Sport 2. ”Galacticii”, aproape de titlu

Cristiano Ronaldo ”a vrut să zguduie planeta”! Un fost coleg a spus totul

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOWMike Myers, greu de recunoscut la 60 de ani. Interpretul lui Austin Powers a renunțat să-și mai vopsească părul

Patronul din Superligă care se umple de bani de pe urma transferului uriaș pe care-l va face Gigi Becali! „Iau milioane” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Adele, elegantă, pe tocuri, la un meci din NBA, alături de partenerul ei de viață. „Cât de frumoasă ești!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Adele, elegantă, pe tocuri, la un meci din NBA, alături de partenerul ei de viață. „Cât de frumoasă ești!”

Digi World

O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”