Mircea Rednic se află la al patrulea mandat pe banca lui Dinamo

Cifrele îi dau dreptate lui Rednic, după ce l-a luat peste picior pe Dică. E neînvins în derby-urile cu FCSB

16.10.2018, 15:19
  • Liga 2: CS Mioveni - Csikszereda, joi, 17:00, DGS 1

  • Premier League: Chelsea - Tottenham, joi, 21:30, DGS 1

Mircea Rednic a revenit la Dinamo și nu a scăpat nicio ocazie să-i ironizeze pe rivalii de la FCSB. În toate cele trei mandate ale sale de până acum, antrenorul de 56 de ani a disputat 10 meciuri împotriva roș-albaștrilor, în toate competițiile, și nu a pierdut niciunul, având și două victorii.

"Cu FCSB n-am avut niciodată probleme. Într-o perioadă, Steaua chiar avea antrenor. Olăroiu era antrenor, am câștigat 4-2 la noi parcă. Eu spun că avea antrenor atunci, restul nu mă mai interesează. Nu are de ce să-mi fie frică de Steaua. Noi avem nevoie de puncte cu toată lumea. Nu stăm să ne gândim că e FCSB sau altcineva", a declarat Mircea Rednic.

"Strâmbul" îi va întâlni pe roș-albaștri peste patru etape, pe 10 noiembrie, în etapa a 15-a.

Derby-urile cu FCSB, în care Mircea Rednic a fost pe banca lui Dinamo:

20.04.2016, Cupa României, FCSB - Dinamo 2-2
10.04.2016, Liga 1, FCSB - DInamo 1-1
06.03.2016, Liga 1, Dinamo - FCSB 1-1
03.03.2016, Cupa României, Dinamo - FCSB 0-0
22.11.2015, Liga 1, Dinamo - FCSB 3-1
09.08.2015, Liga 1, FCSB - Dinamo 0-0
08.05.2009, Liga 1, FCSB - Dinamo 1-1
01.11.2008, Liga 1, Dinamo - FCSB 1-1
07.04.2007, Liga 1, FCSB - Dinamo 2-4
20.09.2006, Liga 1, Dinamo - FCSB 1-0

În ultimul meci dintre cele două mari rivale a fost un adevărat festival de goluri, meciul terminându-se terminat 3-3, în etapa a doua a acestui sezon, când pe banca dinamoviștilor era Florin Bratu, iar echipa sa a revenit după ce a fost conducă de trei ori.

Dinamo se află doar pe locul 12, de baraj pentru evitarea retrogradării, în Liga 1. Are numai 11 puncte după 11 etape, la cinci puncte distanţă de ultima poziţie de play-off, pe care se află U Craiova.

Acesta este al patrulea mandat al lui Rednic la trupa din Ştefan cel Mare, după 2006-2007, 2008-2009 şi 2015-2016. Antrenorul în vârstă de 56 de ani le-a adus ultimul titlu "câinilor", în 2007.

Etichete: mircea rednic , rednic dinamo , dinamo fcsb , derby dinamo fcsb , rednic cifre derby dinamo fcsb


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat din Cehia la o terasă din România unde i s-au pus pe masă cârnați și mici

Turiștii care au ajuns în vestul țării, la Băile Felix, s-au bucurat de o baie în piscină, dar și de petrecerea cu spumă. Nu a lipsit nici mâncarea tradițională, gazdele au pregătit un adevărat festin pentru turiștii veniți din toate colțurile țării și chiar de peste hotare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Vestea primită de Horațiu Moldovan! Decizia luată de Atletico Madrid

Carlo Ancelotti a spus lucrurilor pe nume, după Bayern Munchen - Real Madrid 2-2

Reacția lui Gianluigi Buffon, după ce Man și Mihăilă au promovat cu Parma în Serie A

Video Bayern - Real Madrid 2-2. Vinicius a reușit o ”dublă” și finalista Champions League se va decide în Spania!

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Video Alex Mățan s-a calificat în finala Ligii Campionilor! A reușit două pase de gol și a fost eroul echipei

Cei de la Gazzetta dello Sport, ”vrăjiți” de Dennis Man! Topul în care românul e primul

Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric

”Amenințarea” lui Kylian Mbappe, după ce PSG a pierdut turul cu Dortmund din semifinalele UCL

Citeşte şi

”Spuneați că UTA e prima echipă retrogradată”. Mircea Rednic, savuros la flash-interviu: i-a pus gând rău lui Dinamo!

Video ”Mircea’s on fire”. Rednic nu s-a mai abținut și a ”îngenuncheat” în fața jucătorilor de la UTA

PEROZElizabeth Hurley, irezistibilă într-o rochie minusculă din dantelă și latex. "Nu ieși așa în public pentru că o să provoci accidente"

FILM NOWPierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile surprinse pe platourile de la „Giant”

Dat afară de Gică Hagi, Constantin Budescu s-a refugiat în vila de peste 500.000 de euro pe care o are la Ploiești citeşte ştirea pe Prosport.ro

Ronnie O'Sullivan, eliminat! Surprize mari la Campionatul Mondial de snooker, n-a mai rămas niciun jucător din Top 10 citeşte ştirea pe ziare.com

S-a schimbat legea RCA pentru toți șoferii din România, o lovitură fără precedent pentru români citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Oana Radu susține că două luni a dormit pe unde a apucat, după divorț, din cauza fostului soț. "Mi-au dispărut lucruri personale"

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Oana Radu susține că două luni a dormit pe unde a apucat, după divorț, din cauza fostului soț. "Mi-au dispărut lucruri personale"

Digi World

Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care trebuie să o încerci

Digi Animal World

Un motan degerat, lihnit de foame, a bătut la o fereastră. Ce s-a întâmplat apoi a uimit o lume întreagă