Dan Alexa a plecat cu scandal de la Astra

Dan Alexa a dat Astra Giurgiu în judecată! Suma pe care o vrea drept despăgubire de la Ioan Niculae

14.11.2019, 17:54
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Dan Alexa (40 de ani) nu a trecut deloc cu vederea faptul că a fost demis de la Astra Giurgiu, deși mai avea contract. Tehnicianul nu a dorit să lase lucrurile așa, astfel că l-a acționat în judecată pe Ioan Niculae, patronul fostei campioane.

În instanță, Alexa vrea să demonstreze că Niculae a încălcat flagrant clauzele contractuale, motiv pentru care susține că vrea să fie despăgubit cu suma de 100.000 de euro, susține prosport.ro. Niculae ar fi  fost, se pare, deranjat de parcursul slab al echipei, dar și de scandalul cu Anamaria Prodan.

Alexa a fost suspendat 4 zile de Astra şi amendat pentru un mail trimis la club. ”Nu sunt bătaia lor de joc”

Încă de când a aflat că nu mai este dorit, Alexa a solicitat plata integrală a contractului, numai că Niculae nici nu a vrut să audă. La începutul lui octombrie, când a început acest scandal, Alexa și-a și motivat decizia de a nu demisiona, când a intrat ÎN DIRECT la Digi Sport Special.

"Eu sunt antrenorul principal al Astrei și trebuie să fiu mâine la echipă pentru că am niște obligații contractuale. Nu am semnat nimic. Cred că experiența de antrenor de fotbal a ajuns o bătaie de joc. Mulți stau cu capul jos și au ajuns slugile tuturor. Pe mine nu m-a anunțat nimeni că nu mai sunt antrenorul Astrei. Eu mă prezint la program, din punctul meu de vedere este jenant.

Pentru faptul că îmi respect meseria, vreau să se respecte și contractul. Nu pot să fiu bătaia de joc. De trei săptămâni patronul mă batjocorește că nu știu să fac echipa. Mă face să mă gândesc serios la generația care vine după mine", a declarat Alexa la data de 10 octombrie 2019.

"Se vor căuta motive: am barba mare, m-a bătut o femeie. Fotbalistic, nimic. Am în contract niște obiective din care nu m-am abătut", a mai spus el.

Etichete: ioan niculae , dan alexa , dan alexa proces , dan alexa ioan niculae


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Prinţul Paul al României a fost prins de poliţişti într-un resort din Malta. România va cere extrădarea acestuia

Prinţul Paul Phillipe al României, unul dintre fugarii celebri de la noi în țară, a fost prins în Malta. Potrivit surselor, era într-un resort, în vacanță, de unde ar fi fost ridicat de polițiști. Era fugit de aproape patru ani din România, unde este condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

Foto Mihai Stoica, umplut de sânge la Arena Națională, după ce FCSB a câștigat titlul!

Exclusiv Semnează cu FCSB! Gigi Becali a dat ordinul la pauza meciului cu Farul: ”I-am dat telefon lui Meme. E cel mai bun”

Cum a numit-o Gică Hagi pe FCSB, după ce a câștigat titlul chiar după victoria cu Farul

Gabi Tamaș, gata să dea afară șase fotbaliști: ”Salariu mare și nu faci nimic”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Gata! Dan Petrescu s-a răzgândit

Au luat titlul cu FCSB și acum urmează să semneze contractele + Cine va pleca de la campioană

Exclusiv ”Dacă vine Gigi Becali cu un milion?”. Laszlo Dioszegi a dat răspunsul și și-a anunțat decizia finală

Transferul lui Florinel Coman e ”99% gata”

Citeşte şi

Dan Alexa a retrogradat în Liga 3, la o lună după ce a fost numit antrenor principal

"Gata, totul are o limită!" Becali scoate artileria grea: "Ştiţi ce făcea Anamaria prin cantonamente? Se văitau nevestele fotbaliştilor"

PEROZAmal Clooney, într-o rochie mini de peste 20.000 de dolari. Avocata și-a arătat picioarele perfecte la o cină în New York

FILM NOWCum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și decoltată, la 57 de ani, actrița pare că a făcut un pact cu timpul

Gigi Becali a anunțat primul transfer al verii pentru Champions League! Semnează cu FCSB: ”Am vorbit cu el” citeşte ştirea pe Prosport.ro

FCSB e campioana României după 9 ani! Meciul decisiv, contra lui Gică Hagi citeşte ştirea pe ziare.com

Omul de la care vine expresia "Să moară Cibilan!". Ultimul haiduc al Bucureștilor, de la întors banii cu lopata la o baracă în sărăcie lucie citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”