După suspendarea lui Darius Olaru, FCSB are parte și de vești bune înaintea meciului cu Universitatea Craiova
articol scris de Digi Sport13.02.2023, 17:02
Liga 2: Steaua - Corvinul, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - CFR Cluj, vineri, 21:00, DGS 1
Darius Olaru (24 de ani) va fi suspendat la meciul cu Universitatea Craiova, din etapa a 26-a a Ligii 1, după cartonașul galben încasat cu FC Voluntari, scor 2-1.
Meciul dintre FCSB și Universitatea Craiova poate fi urmărit, duminică, de la ora 20:00, în direct la Digi Sport 1, pe site-ul digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport, de către abonații RCS-RDS.
Vești bune la FCSB înaintea meciului cu Universitatea Craiova
După suspendarea lui Darius Olaru pentru acest meci, cei de la FCSB au parte și de vești bune înaintea meciului cu Universitatea Craiova.
Octavian Popescu (20 de ani) revine în echipa celor de la FCSB, după ce a fost suspendat la partida contra celor de la FC Voluntari, după un cartonaș galben încasat la meciul cu CFR Cluj, scor 1-0.
De altfel, la FCSB va reveni și Joyskim Dawa (26 de ani), care a absentat de la meciul cu FC Voluntari, pentru că a avut un deces în familie.
Rămâne de văzut dacă Mihai Pintilii va miza pe unul dintre cei doi încă din primul minut la meciul cu Universitatea Craiova.
Dacă vor lua câte un cartonaș galben la meciul cu Universitatea Craiova, în eventualitatea în care vor evolua toți, Andrei Cordea, David Miculescu, Alexandru Pantea și Ștefan Târnovanu vor fi suspendați la următorul joc al echipei.
Clasamentul din Liga 1
Înaintea meciului din etapa a 26-a a Ligii 1, FCSB se află pe locul trei în Liga 1, cu 47 de puncte.
De partea cealaltă, cei de la Universitatea Craiova se află pe poziția a cincea în campionat, cu 44 de puncte.
Etichete: clasament liga 1 , octavian popescu , darius olaru , fcsb-universitatea craiova , joyskim dawa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții