Noul stadion al lui Dinamo va fi construit pe locul actualului velodrom

Exclusiv E clar! "Dinamo" nu va fi gata pentru Euro 2020. Cu cât e mai scump "Giuleştiul" şi surpriza de la "Arcul de Triumf"

18.09.2018, 19:30
  • Media: Fotbal Club, vineri, 19:00, DGS 1

  • Baraj SuperLiga: Mioveni - Botoșani, vineri, 20:00, DGS 1

Gică Popescu a anunţat la "Fotbal Club" stadiul lucrărilor la stadioanele care vor fi folosite pentru antrenamente la Euro 2020.

"La Ghencea, într-o lună de zile, începe construcţia efectivă. E şi cel mai mare, cel mai complicat de făcut. Rapid are o lună întârziere faţă de celelalte. 14-15.000 de locuri va avea Giuleştiul, s-a făcut maximum cât s-a putut, va fi un stadion acoperit, asemănător cu cel de la Ploieşti. Arcul de Triumf va avea 9.500 de locuri, nu e aşa complicat de făcut cum e Ghencea şi Rapid", a declarat fostul căpitan al naţionalei României.

Popescu a dezvăluit că stadionul din Giuleşti a beneficiat şi de o suplimentare de buget.

"Când s-a făcut studiul de prefezabilitate la Giuleşti erau altele preţurile la materiale, a crescut inflaţia între timp. Ministerul Transporturilor a găsit suma necesară, de care va fi nevoie la finalul lui 2019, nu acum, ei au găsit cei zece milioane de lei necesari suplimentării", a spus Gică Popescu.

Consilierul de stat pentru proiectul Euro 2020 e dezamăgit că noul stadion Dinamo nu se poate construi pe amplasamentul celui actual.

"Stadionul Dinamo va fi pe locul velodromului. Mi se pare o tâmpenie să ai stadion în faţă, cel mai frumos parc sportiv în centru, să poţi construi un super-stadion şi să nu poţi să îl faci din motive pe care nu le cunosc. Ştiţi de câte ori mi-am pus eu mâna în cap când am auzit de problemele de acolo? Dinamo nu va fi gata la timp (n.r. pentru Euro 2020), se lucrează în continuare la planul de urbanism zonal. Cu siguranţă va fi gata", a mai afirmat Gică Popescu.

Stadiul modernizării celor patru stadioane

STADIONUL "STEAUA" - 30.000 de locuri

  • Termenul de finalizare a demolării: 22 octombrie 2018
  • Pe 1 noiembrie 2018 vor începe efectiv lucrările

STADIONUL GIULEŞTI - 14.500 de locuri

  • Ministerul Transporturilor va suporta suma de 10 milioane de lei, cu care se depăşeşte valoarea estimată iniţial
  • Până pe 30 septembrie 2018 se va semna contractul de proiectare şi execuţie, lucrările urmând a începe după aproximativ două luni
  • Va fi demolat tot stadionul, mai puţin Peluza dinspre Sala Rapid, care va fi modernizată

STADIONUL "ARCUL DE TRIUMF" - 8.300 de locuri

  • S-a constatat că este necesară devierea unei conducte de apă adiacentă actualului stadion 
  • Este necesar un PUZ modificator având în vedere noua configuraţie a stadionului

STADIONUL "DINAMO" - 20-25.000 de locuri

  • s-a semnat contractul de proiectare
  • s-a depus studiul de prefezabilitate, urmează aprobarea lui şi obţinerea avizului de la Ministerul de Finanţe având în vedere că este o investiţie prioritizată, a cărei valoare depăşeşte 100 de milioane de lei

Etichete: gica popescu , stadion nou dinamo , stadioane euro 2020 , stadioane bucuresti euro 2020 , stadion nou rapid , stadion nou steaua , stadion nou arcul de triumf


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut unui elev, timp de un an

O profesoară de liceu din Arkansas, care a apărut la o emisiune celebră în SUA după ce elevii i-au făcut o dedicație specială, va merge la închisoare pentru că a abuzat sexual de zeci de ori un copil.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

UEFA i-a transmis un mesaj lui Istvan Kovacs, după finala Europa League! Fanii au reacționat imediat

Gestul făcut de Xabi Alonso după umilința din finala Europa League. S-a dus direct la Istvan Kovacs

Foto Ce lovitură! A refuzat naționala României și a fost convocat de altă țară la EURO 2024

”Investiția secolului”. David Beckham a dat lovitura: de la 25 de milioane la un miliard!

Surpriză de proporții: clubul cu care ar urma să semneze Jurgen Klopp

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Se pregătește revoluția în SuperLigă! Schimbări majore de regulament din sezonul viitor

Ianis Hagi a fost scos la vânzare! Clubul care vrea să înceapă imediat negocierile pentru transfer

Exclusiv Ilie Dumitrescu a văzut ce poze a postat Octavian Popescu din vacanță și a reacționat

O legendă a fotbalului mondial a prezis toate rezultatele de la EURO: crede că România va face o mare surpriză

Citeşte şi

Foto Surpriză la antrenamentul ”Generației de Aur”: artista care s-a pregătit alături de Gică Popescu & Co

Foto Imagini rare cu Gică Popescu și fiica sa! Unde au fost surprinși Maria și tatăl său

PEROZLogodnica lui Jason Statham, val de reacții pe Instagram după ce a postat imagini nud din camera de hotel de la Cannes

FILM NOWAna de Armas, zâmbet dulce pe plajă. Actrița și-a etalat silueta într-o bustieră și fustă mini, în imagini de peste 1,6 milioane de like-uri. „Cât de frumoasă ești!”

Ofertele pe care le-a refuzat noul pariu al lui Gigi Becali pentru a semna cu FCSB citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a despărțit de iubit și își caută un partener de călătorie pentru o vacanță în Halkidiki. Ce pretenții are turista din România citeşte ştirea pe ziare.com

Stațiunea din România pe care mulți au uitat-o, dar e la mare căutare acum. Prețuri mici, condiții bune citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Antonia și-a pus fanii pe jar cu noile fotografii. Artista, în dresuri transparente și cu decolteul la vedere: „Alex e norocos”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Antonia și-a pus fanii pe jar cu noile fotografii. Artista, în dresuri transparente și cu decolteul la vedere: „Alex e norocos”

Digi World

Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"

Digi Animal World

Șerpii provoacă panică în mai multe orașe din România. Jandarmii intervin pentru a-i îndepărta din mașini, pereți și scări de bloc