Eugen Neagoe/ Foto: Getty Images

Exclusiv Eugen Neagoe, prima reacție despre posibilitatea de a ajunge antrenor la Astra Giurgiu

articol scris de Francisc Oprea
01.10.2020, 12:04
  • SuperLiga: Dinamo - U Cluj, sâmbătă, 21:00, DGS 1

  • SuperLiga: Csikszereda - Unirea Slobozia, sâmbătă, 14:30, DGS 1

Astra Giurgiu a rămas fără antrenor după demiterea lui Bogdan Andone, iar variantele luate în considerare de oficialii clubului sunt Edi Iordănescu și Eugen Neagoe, ambii liberi de contract.

Eugen Neagoe, care s-a despărțit de Hermannstadt la finalul anului trecut, a vorbit, pentru Digi Sport, despre posibilitatea de a ajunge la Astra. Antrenorul de 53 de ani a transmis că nu a discutat, cel puțin deocamdată, cu niciun membru al conducerii clubului giurgiuvean, dar că este în tratative cu alte cluburi.

Eugen Neagoe, prima reacție despre posibilitatea de a ajunge la Astra

Eu nu am negociat cu nimeni de la Astra, nu m-am întâlnit cu nimeni de acolo. Din ce am văzut peste tot, ei s-au înțeles cu Edi Iordănescu, acum nu știu exact.

Au tot fost discuții în ultima perioadă cu alte cluburi, chiar și astăzi (n.r. joi) au existat discuții, dar deocamdată nu am semnat nimic”, a declarat Eugen Neagoe, pentru Digi Sport.

Dacă nu au existat discuții cu Eugen Neagoe, oficialii Astrei au negociat, în schimb, cu Edi Iordănescu. Dani Coman, președintele clubului, a confirmat în cursul zilei de miercuri, în cadrul unui intervenții găzduite de emisiunea Fotbal Club, de la Digi Sport, că fostul antrenor de la Gaz Metan Mediaș este dorit la Giurgiu, dar, pentru moment, Iordănescu nu dorește să preia o echipă, invocând motive personale.

Astra Giurgiu, după ce a rămas fără antrenorul cu care a terminat pe locul trei ultima ediție de campionat, se poate despărți și de unul dintre cei mai importanți fotbaliști din lot, Denis Alibec. Clubul a primit o ofertă din Qatar pentru internaționalul român, pe care a acceptat-o, în acest moment mai fiind de pus la punct anumite detalii din contractul jucătorului.

  • 1 punct are Astra după primele 5 etape

Etichete: antrenor astra , eugen neagoe , edi iordanescu astra


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Deputații ruși le cer femeilor singure să se culce cu veteranii de război și să renunțe la fertilizarea in vitro

Femeilor singure din Rusia ar trebui să li se interzică să recurgă la fertilizarea artificială, să nască „pentru ele însele” și să crească copii fără soț, a declarat Nina Ostanina, președinta Comisiei Dumei de Stat pentru protecția familiei, paternitate, maternitate și copilărie.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Foto Scandal uriaș: o jurnalistă și un antrenor celebru, filmați pe ascuns la piscină! Ambii sunt căsătoriți

Enervat, Cristi Chivu nu s-a mai abținut la conferință: ”M-au dat afară după cinci meciuri”

Video Vinicius, lăsat la stadionul lui Bayern după decizia UEFA! Autocarul lui Real Madrid a plecat fără el

Gică Hagi, salariu uriaș la Galatasaray

S-a terminat: OUT de la Real Madrid, după dezastrul cu Bayern din UEFA Champions League!

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

"Loading": Cristi Chivu, încă un pas spre titlu după Inter - Cagliari 3-0! Ce notă i-au dat italienii

”NU” categoric! Primul refuz pentru Gică Hagi la echipa națională

Se pregătește "nota de plată": Bayern, anchetată de UEFA chiar înainte de semifinalele Champions League!

Video Bogdan Andone, după FC Argeș - CFR 0-1: "Eventual să nu ne mai prezentăm!". Imagini cum rar se văd

Citeşte şi

Când e așteptat Mehmet Topal la Petrolul! Al treilea mandat al turcului, în mai puțin de 2 ani

Oficial Eugen Neagoe, OUT de la Petrolul! Favoritul să-l înlocuiască

PEROZVictoria Beckham, primele declarații privind tensiunile cu fiul ei, Brooklyn: „Am încercat să fim cei mai buni părinți!”

FILM NOWVa fi sau nu Adria Arjona Wonder Woman?! Ce rol va interpreta iubita lui Jason Momoa în „Superman: Man of Tomorrow”

Nelu Varga l-a dat afară de la CFR Cluj, iar Iuliu Mureșan își ia adio: ”Nu l-am văzut vreodată în oraș” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Cum a fost surprins ministrul de externe al Ungariei, acuzat că distruge documente prețioase. Avea trening de la Csíkszereda FOTO citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Ariadna Romero, răvășitoare într-o rochie scurtă, fără mâneci. Iubita lui Julio Iglesias Jr. i-a cucerit pe fani: „Arăți divin!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Ariadna Romero, răvășitoare într-o rochie scurtă, fără mâneci. Iubita lui Julio Iglesias Jr. i-a cucerit pe fani: „Arăți divin!”

Digi World

“Port fața și mâinile altcuiva”. Primul om cu transplant de față și mâini povestește cum a supraviețuit tragediei care i-a ars 80% din piele

Digi Animal World

Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”