Suporterii roș-albaștrilor au creat o atmosferă frumoasă la meciul cu Lazio

Moment de magie în tribunele Arenei Naționale, după victoria cu Lazio

16.02.2018, 10:17
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

FCSB - Lazio 1-0. Oficialii roș-albaștrilor sperau la 40.000 de fani, dar în tribunele Arenei Nașionale au venit, pentru acest prim duel cu elevii lui Simone Inzaghi33.455 de spectatori, conform datelor furnizate chiar de către organizatori. Aceștia au creat o atmosferă incendiară, pe mai toată durata partidei, fapt care i-a impresionat pe jucătorii vicecampioanei. Pe final de partidă, mai exact în cele cinci minute ale prelungirilor, fanii au aprins luminițele telefoanelor mobile, acesta fiind un moment de magie și în tribune, după cel din teren.

”Atmosfera a fost pur și simplu senzațională. Pentru mine, a fost prima dată când am jucat cu un așa public în spate. Mă bucur foarte mult și sper să mai avemn ocazia să mai jucăm în Europa League cu așa spectatori”, a spus Romario Benzar (25 de ani), fundașul dreapta, după meci.

Și Harlem Gnohere (29 de ani), autorul unicului gol, a fost impresionat de atmosfera de pe stadion.  ”Atmosfera? Nu sunt cuvinte pentru a o descrie, a fost cu adevărat magnifică. Este plăcut să joci astfel de meciuri şi să vezi suporterii care sunt în spatele nostru”, a replicat, vizibil emoționat, și francezul.

Despre felul în care fanii și-au susținut favoriții a vorbit, după meci, și Constantin Budescu, cel care i-a dat pasa lui Gnohere la faza golului care s-a dovedit a fi și cel al victoriei.

”A fost superb. Eu am mai spus și am simțit și în seara asta. Te simți cu adevărat fotbalist doar când joci într-o astfel de atmosferă. Era păcat să nu câștigăm și să nu-i răsplătim astfel pe fani. Eu, unul, mi-aș dori ca la fiecare meci să putem evolua cu un asmenea public”, a spus și Budescu, după meci.

Gigi Becali nu a făcut un calcul exact referitor la banii pe care-i va încasa după acest prim meci cu Lazio sau după ce se va fi terminat cu dubla (returul se va disputa joia viitoare la Roma, de la ora 20:00, LIVE TEXT pe digisport.ro).

”Din bilete, cel mai probabil, vom încasa 500.000-600.000 de euro, la fel vom lua din market pool, plus că li calificarea cam tot atât se răsplătește, bineînțeles dacă trecem de Lazio. Dar, eu acum am încredere că putem să realizăm asta. Apoi, vă dați seama, în turul următor numai din bilete vom încasa un milion de euro”, a spus Becali, la Digi Sport.

Etichete: fcsb lazio 1-0 , steaua lazio 1-0 , moment de magie , cum au sarbatorit


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Un italian și-a adunat toate lozurile necâștigătoare cumpărate de-a lungul vieții și a calculat câți bani a pierdut

Un italian din Brescia, care a colecționat toate lozurile necâștigătoare pe care le-a cumpărat de-a lungul vieții, a calculat câți bani a pierdut și vrea astfel să contribuie la creșterea gradului de conștientizare asupra pericolului pe care îl reprezintă dependența față de jocurile de noroc.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Gata! Dan Petrescu s-a răzgândit

Video Cea mai în formă jucătoare din lume, un car de nervi în meciul cu Jaqueline Cristian: ”Vino aici! Mai mult respect”

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Gigi Becali: ”Vine!”. A doua mutare a verii confirmată la FCSB

”Tatăl meu `a explodat`!” Fiica unui antrenor a spus totul: ”Eram minoră și e o infracțiune”. Cu ce se ocupă tânăra

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Video Scene reprobabile în Giulești! Paul Iacob a sărit la bătaie cu un suporter

Reacția lui Bogdan Lobonț, după Rapid - Universitatea Craiova 1-2: ”Eu știu ceea ce s-a întâmplat”

După ce Universitatea Craiova a dat lovitura în minutul 90+6, Gâlcă este sigur: ”Puteam câștiga la 3 goluri diferență”

Foto Clasamentul play-off-ului SuperLigii, după etapa a 7-a: FCSB, campioană! Universitatea Craiova și CFR Cluj, pe podium

Citeşte şi

"Gata, totul are o limită!" Becali scoate artileria grea: "Ştiţi ce făcea Anamaria prin cantonamente? Se văitau nevestele fotbaliştilor"

Jigniri fără precedent şi ameninţări după ce Gigi Becali a dezvăluit "ce făcea Anamaria Prodan prin cantonamente"

PEROZAre 77 de ani, dar nu se sfiește să-și arate silueta în rochii mulate: „Sunt criticată zilnic pentru felul în care mă îmbrac”

FILM NOWSofia Vergara, selfie-uri doar în body-uri mulate, în oglinda din baie. "Cineva să-mi ridice fața de pe podea", i-a scris Nicole Scherzinger

Horațiu Moldovan dă din lac în puț! Atletico îl vinde pe Oblak, dar Simeone a luat decizia transferului unui alt gigant citeşte ştirea pe Prosport.ro

Cum vrea Sorana Cîrstea s-o egaleze pe Simona Halep: ”Ea a câștigat deja, m-ar putea lăsa să câștig eu” citeşte ştirea pe ziare.com

O nouă monedă în România, bani noi de la BNR. Ce valoare are, cu ce ocazie s-a lansat citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Mariah Carey, în cea mai scurtă rochie, pe tocuri, în Vegas. Artista a împlinit recent 55 de ani și e în formă maximă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Mariah Carey, în cea mai scurtă rochie, pe tocuri, în Vegas. Artista a împlinit recent 55 de ani și e în formă maximă

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui elefant când este spălat cu furtunul. Cascadoriile animalului au devenit virale: „E adorabil!”