Nicolae Dică / Foto: Profimedia

Nicolae Dică este gata de revenirea în Liga 1: conducerea i-a acceptat toate cerințele și urmează să semneze!

articol scris de Digi Sport
30.12.2022, 12:52
  • Liga 2: Corvinul - Csikszereda, miercuri, 17:30, DGS 1

  • Champions League: Real Madrid - Bayern, miercuri, 22:00, DGS 1

Nicolae Dică (42 de ani) are șanse mari să revină în Liga 1, la două luni de plecarea de la FCSB.

Antrenorul este în discuții avansate cu cei din conducerea clubului CS Mioveni, iar părțile ar fi foarte aproape să ajungă la un acord.

Nicolae Dică, aproape de CS Mioveni

Potrivit Prosport, Nicolae Dică și șefii lui CS Mioveni au purtat deja o serie de negocieri și antrenorului i-au fost acceptate toate condițiile puse.

Dacă va semna contractul, Nicolae Dică va avea dificila misiune de a o salva de la retrogradare pe CS Mioveni, ultima clasată din Liga 1.

Formația argeșeană are doar nouă puncte acumulate în 21 de runde, iar problemele financiare cu care se confruntă nu fac decât să îngreuneze misiunea staff-ului tehnic. În prima parte a stagiunii, CS Mioveni a fost antrenată de Alexandru Pelici, Flavius Stoican și de Marius Stoica.

Ar fi a doua echipă din Liga 1 pentru Nicolae Dică

În cazul în care o va prelua pe CS Mioveni, Nicolae Dică va bifa a treia experiență ca antrenor principal la nivelul Ligii 1, după cele de la FCSB, formație pe care a antrenat-o în două rânduri, între iulie 2017 și decembrie 2018 și în startul acestui sezon, în perioada iulie - noiembrie 2022.

De-a lungul carierei de antrenor, Nicolae Dică a mai antrenat la Pitești, în Liga 3 și în Liga 2, și a fost secundul lui Mirel Rădoi la echipa națională.

Etichete: nicolae dica , antrenor cs mioveni , oferta nicolae dica


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un judecător i-a spus că în căsătorie e permis orice

Un judecător din India i-a respins plângerea unei femei care a spus că soțul ei a forțat-o să aibă relații intime „nenaturale”, întrucât, potrivit legii indiene, nu este ilegal ca un soț să-și oblige soția să întrețină acte sexuale.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Împușcată mortal în plină stradă, la 21 de ani, alături de iubit! Autoritățile au făcut o descoperire care schimbă totul

Foto E gata, FCSB l-a ratat! Camerele l-au surprins chiar înainte să plece la noua echipă

Marius Șumudică a reacționat, după ce Dan Șucu l-a ales pe Mircea Lucescu

Radu Drăgușin, OUT de la Tottenham? Ce a apărut în presa britanică, după al 6-lea meci uitat pe bancă

Mădălina Ghenea a făcut anunțul, după ce a fost văzută de mai multe ori în compania aceluiași bărbat

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Live Video&Text PSG - Borussia Dortmund 0-1, ACUM, pe DGS 1. GOOOL! Nemții au dat lovitura la Paris

Dan Șucu a început negocierile! Lovitura pregătită în secret la Rapid: peste 300 de meciuri în Premier League!

Adversara României la EURO 2024 are planul făcut: vine cu veteranii în Germania!

Foto Parizienii au făcut show în tribune! Mesajul ”războinic” afișat înainte de duelul de ”foc” cu Dortmund

Citeşte şi

Nu e FC Botoșani! Nicolae Dică a numit prima echipă care va retrograda din SuperLigă: ”Are toate șansele”

"Gata, totul are o limită!" Becali scoate artileria grea: "Ştiţi ce făcea Anamaria prin cantonamente? Se văitau nevestele fotbaliştilor"

PEROZO fostă concurentă la Miss Ecuador, amanta unui baron al drogurilor, ucisă la comandă. Cine se află în spatele asasinatului

FILM NOWSuri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise și a lui Katie Holmes urmează să plece la facultate în toamnă

Transformarea radicală a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani. Cum a ajuns să arate după viața grea dusă după Revoluție citeşte ştirea pe Prosport.ro

Victorie splendidă pentru Ana Bogdan la Roma: a învins o finalistă de Grand Slam citeşte ştirea pe ziare.com

Creatura nemaivăzută descoperită într-o peșteră: Are colți ascuțiți ca lamele și solzi puternic crestați pe burtă citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Jessica Biel, răvășitoare la MET Gala, într-o rochie cu un decolteu amplu. Ce a făcut soția lui Justin Timberlake înainte de eveniment

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Jessica Biel, răvășitoare la MET Gala, într-o rochie cu un decolteu amplu. Ce a făcut soția lui Justin Timberlake înainte de eveniment

Digi World

Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și sănătoasă. Până la 40 de ani de abia putea urca scările

Digi Animal World

O pisică a reușit să inunde o casă întreagă din curiozitate: „Totul a început când a învățat să deschidă robinetul”