Salvatore Sirigu și Gianluigi Donarumma / Foto: Profimedia

Portarul care a apărat în 28 de meciuri pentru naționala Italiei este aproape să semneze cu Rapid

articol scris de Digi Sport
14.08.2023, 14:34
  • SuperLiga: CFR - Farul, sâmbătă, 21:00, DGS 1

  • SuperLiga: Universitatea Craiova - Sepsi, sâmbătă, 21:00, DGS 2

Salvatore Sirigu (36 de ani), fostul portar al celor de la Fiorentina, este foarte aproape să semneze cu Rapid în această vară.

De altfel, goalkeeperul italian a fost văzut duminică în tribune la înfrângerea pe care Rapid a suferit-o, pe teren propriu, în fața celor de la Petrolul Ploiești, scor 0-2

Salvatore Sirigu, în locul lui Horațiu Moldovan la Rapid

Potrivit italienilor de la Tuttomercatoweb, Salvatore Sirigu va semna cu Rapid în orele următoare, la cererea expresă a lui Bogdan Lobonț, noul antrenor cu portarii de la formația giuleșteană. Acesta ar urma să devină titularul postului de portar la echipa bucureșteană.

Astfel, Horațiu Moldovan (25 de ani), cel care a greșit la cele două goluri primite de Rapid în înfrângerea cu Voluntari, scor 1-2, ar urma să fie trecut pe banca de rezerve. 

În ultimul sezon, Salvatore Sirigu a îmbrăcat tricoul celor de la Fiorentina, echipă pentru care a apărat în două meciuri (unul în Serie A, unul în Conference League). Însă, din această vară, portarul a rămas liber de contract. 

Salvatore Sirigu are un CV important. În cariera sa, goalkeeperul italian a trecut pe la mai multe formații importante din Europa, precum Paris Saint-Germain (unde a apărat 190 de meciuri), Sevilla (4 partide) sau Napoli.

Însă, acesta a mai apărat pentru Torino (152 de meciuri), Palermo (80 de meciuri), Genoa (37 de meciuri), Cremonese (23 de meciuri), Osasuna (18 meciuri) și Ancona (15 meciuri). În total, Sirigu a strâns 248 de meciuri ca titular în Serie A. 

De asemenea, Sirigu a apărat poarta naționalei Italiei în 28 de partide. 

  • 500.000 de euro este cota de piață a lui Sirigu, potrivit Transfermarkt

Etichete: rapid , salvatore sirigu


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea mașini scumpe, să fie răpit, bătut și arestat

Aiden Pleterski a fost răpit din centrul orașului Toronto în mijlocul nopții în decembrie 2022. Răpitorii l-au eliberat pe cel poreclit „Regele Cripto” după trei zile, dar cu o condiție: trebuia să facă rost de bani cât mai repede. Nu era ultima dată – și nici prima – când tânărul canadian, care se dădea drept un geniu al afacerilor cu criptomonede și promitea „investiții inteligente”, avea să intre în încurcătură, relatează BBC.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Tottenham a primit oferta pentru Radu Drăgușin și a dat răspunsul pe loc

Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an

Foto Adrian Mutu s-a întâlnit cu ”my friend” Cristiano Ronaldo! Cadoul primit de la portughez

Acord! Luka Modric urmează să semneze ultimul contract din carieră! Salariu cu 50% mai mic

Adio! Louis Munteanu a făcut anunțul

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Prima reacție, după ce MM Stoica a anunțat oficial că FCSB revine în Ghencea

Manchester United ”sparge banca” pentru un jucător din Premier League

Exclusiv Când va numi Adrian Mititelu noul antrenor de la FCU Craiova. 7 jucători și doi antrenori, OUT!

Fără milă! Ce a scris presa din Grecia, după ce Răzvan Lucescu l-a "demis" pe "Împăratul" Fatih Terim

Citeşte şi

Mesajul Rapidului, după ce liderul galeriei giuleștene a fost eliberat din închisoare

Exclusiv Mircea Lucescu a spus lucrurilor pe nume, după ce Dan Șucu ar fi ales noul antrenor al Rapidului

PEROZCe poreclă a primit Meghan Markle după vizita în Nigeria: „A fost greu să nu faci această comparație”

FILM NOWTom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani

De ce e ignorat Marius Șumudică de Dan Șucu pentru postul de antrenor la Rapid citeşte ştirea pe Prosport.ro

Răzvan Lucescu, dorit pe banca unei echipe mari! Duminică joacă "finala" pentru titlu în Grecia citeşte ştirea pe ziare.com

Accident aviatic în România. Avion prăbușit la Buzău, care ar fi fost cauza citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Într-o ținută îndrăzneață și acoperită de nisip, Lidia Buble a pozat în cele mai senzuale ipostaze: „Ai curaj să postezi asta”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Într-o ținută îndrăzneață și acoperită de nisip, Lidia Buble a pozat în cele mai senzuale ipostaze: „Ai curaj să postezi asta”

Digi World

A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul fabulos

Digi Animal World

Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de neajutorată”