Meciul dintre UTA și Hermannstadt / Foto: Captură Digi Sport

Video UTA Arad - Hermannstadt 1-3. Hat-trick pentru Paraschiv. Sibienii, pe primul loc în play-out

articol scris de Digi Sport
12.04.2024, 19:26
  • Baraj SuperLigă: Botoșani - Mioveni, vineri, 20:00, DGS 1

  • Media: Digi Sport Special, vineri, 22:00, DGS 1

Meciul dintre UTA Arad și FC Hermannstadt, din etapa cu numărul 4 a play-out-ului SuperLigii României, s-a încheiat cu victoria fără emoții a sibienilor, scor 3-1.

Daniel Paraschiv a reușit un hat-trick pentru oaspeți, în timp ce Claudiu Micovschi a reușit golul de onoare al gazdelor.

Cele mai tari faze video şi desfăşurarea evenimentelor pot fi văzute AICI

Daniel Paraschiv a făcut spectacol la Arad. Hermannstadt s-a impus cu UTA și e lider în play-out

După o primă ocazie semnată de Fabry, Hermannstadt a dat lovitura în minutul 20. Daniel Paraschiv a înscris din lovitură de la 11 metri, după un penalty obținut în minutul 17 de Gabi Iancu.

Până la pauză, Ianis Stoica, Murgia și Fabry au mai ratat ocazii.

În partea a doua, cei de la Hermannstadt s-au desprins pe tabela de marcaj. Daniel Parachiv a reușit hat-trick-ul cu dubla din minutele 46 și 49. În minutul 63, Claudiu Micovschi a redus din diferență.

Meciul de la Arad s-a încheiat cu ratarea din prelungiri a lui Alexandru Tudorie.

În urma acestui rezultat, Hermnannstadt a urcat pe primul loc în play-out, cu 27 de puncte, la egalitatea cu UTA.

VIDEO Rezumat UTA - Hermannstadt 1-3

Clasamentul din play-out-ul SuperLigii

Clasamentul din play-out / Foto: captură Digi Sport

Știrea inițială

UTA Arad - FC Hermannstadt, LIVE VIDEO, 17:30, Digi Sport 1. Arădenii, neînvinși în play-out

UTA Arad este liderul din play-out-ul SuperLigii României, deoarece formația antrenată de Mircea Rednic nu a cunoscut înfrângerea, odată cu terminarea sezonului regulat. Arădenii au înregistrat două victorii și un egal, 4-3 cu Voluntari și 1-0 cu Botoșani, respectiv 0-0 cu Universitatea Cluj.

De partea cealaltă, FC Hermannstadt a câștigat un singur meci în play-out, 3-0 cu Dinamo București, în chiar prima etapă. Ulterior, a venit înfrângerea cu FC Voluntari, scor 0-1, respectiv remiza cu Universitatea Cluj, scor 1-1.

Chiar dacă partida se anunță una echilibrată, balanța tinde să încline puțin în favoarea gazdelor, datorită formei de moment. FC Hermannstadt a fost eliminată recent și din sferturile Cupei României de către Universitatea Cluj, scor 0-1.

Cele două formații s-au întâlnit de 8 ori în Liga 1:

  • 2 victorii UTA
  • 3 remize
  • 3 victorii Hermannstadt
  • 7-7 golaveraj
Clasamentul din play-out-ul SuperLigii României / Foto: captură Digi Sport

Mircea Rednic nu a mai rezistat, după decizia Comisiei de Recurs: ”Nu i-am văzut pe cei care au greșit”

Înaintea meciului cu Hermannstadt, Mircea Rednic a avut un discurs dur, după ce Comisia de Recurs a decis să mențină decizia ca arădenii să joace patru meciuri pe teren propriu fără spectatori, în urma incidentelor de la meciul cu Dinamo, scor 0-1, din cadrul sezonului regulat.

Aveam antrenament la ora la care s-a întrunit Comisia, dar eram cinci inși care aveam telefoanele în mână. Mă gândeam așa, la o surpriză de ziua mea, era chiar frumos, dar nu ai cu cine discuta. Rușinică! Nu ai cum să fim așa obtuzi, băi, frate, chiar și așa sub toate regulile.

Nu poți să dai două pedepse, ambele mari. Nu noi am fost echipa care am organizat, nu poți să ai aceeași pedeapsă cu echipa care e gazdă. Nu, nu se poate, asta văd eu acum. Dumnezeu știe că nu mă pricep la regulamente, dacă judecăm ce s-a întâmplat…

Nu a murit nimeni, au fost două petarde care au zburat și au ars un petec de gazon, au ieșit și ăia de la rugby cu scandal, că le-am ars terenul. Sunt pedepsite două echipe de tradiție, două echipe cu suporteri.

Mă întreb de ce mai avem jandarmi dacă ei nu și-au făcut treaba? Nu i-am văzut pe cei care au greșit, care nu se comportă cum ar trebui să se comporte un suporter adevărat că plătesc. Ci plătim noi.

Din punctul ăsta de vedere, nu decidem spre binele fotbalului, pentru că toată lumea face eforturi. S-a făcut stadionul ăsta în atâta timp, din fondurile orașului și acum arădenii nu au posibilitatea să vină la meciuri.

Iar echipa joacă fără ei, se știe cât de importanți sunt pentru noi fanii, din ultimele 13 meciuri acasă am pierdut unul singur. Apoi, pierdem bani, aia e clar și după aia te mai întrebi 'Dom’le, de ce o echipă nu are posibilitatea să plătească și trebuie să intre în insolvență?'

Nu mai poți să vorbești de performanță sau de cupe europene. Trebuie să ne gândim și la ei, și să ne punem și în pielea conducătorilor noștri, a clubului. Avem toți de pierdut. Aradul trăiește prin fotbal, e una dintre plăcerile acestui oraș. De ce să fim așa?

Ok, s-a greșit, s-a dat o amendă mare, eu cred că era suficientă o etapă. Noi nu și nu. Sunt probleme cu banii, Dinamo de exemplu a supraviețuit datorită suporterilor. Acum nu le dai posibilitatea să vină la teren.

Sau gândiți-vă la cei care au abonamente, ce fac, stau la televizor? Cei care au abonamente, ce reacție vor avea? Și ei trebuie să aibă o reacție, sunt banii lor, până acum am jucat în deplasări, nu știu pe unde. Nu au putut să participe, la Sibiu, la Cluj sau la Oradea. Sunt dezamăgit, trist că nu există înțelegere”, a spus Mircea Rednic, la conferința de presă.

Cei de la UTA vor fi susținuți totuși la meciul cu Hermannstadt de copiii cu vârsta de până în 14 ani.

Etichete: mircea rednic , superliga , uta arad , fc hermannstadt


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu iubitul ei

Un medic legist a emis un avertisment după ce o anchetă a stabilit că o femeie a fost strangulată de iubitul ei, în timp ce întrețineau relații intime.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Foto Ianis Hagi, lovit în față de Vinicius Junior! Gestul făcut imediat apoi de starul lui Real Madrid

Video Ce a spus Ange Postecoglou despre Radu Drăgușin chiar pe gazon, imediat după meciul cu Manchester City

Reacția "Împăratului" Fatih Terim, după ce Răzvan Lucescu l-a bătut a 3-a oară la rând: "Trebuie s-o spun!"

Radu Drăgușin i-a făcut pe spanioli să exclame ”Incredibil! Inexplicabil!” în meciul cu City. Reacția lui spune totul

Video Victorie istorică! Corvinul Hunedoara a câștigat Cupa României, după ce a învins-o pe Oțelul la penalty-uri

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Dan Șucu ”sparge banca” pentru Neil Lennon. Salariu cu șapte cifre pentru fostul antrenor de la Celtic

Oficial Final de eră! Jucătorul depășit doar de Ronaldo și Messi și-a anunțat retragerea

Transferul de 100.000.000€ a picat. Cristiano Ronaldo, refuzat direct

S-a înțeles cu Real Madrid și semnează: ”Clubul este încântat”

Citeşte şi

Gicu Grozav și-a dat acordul și semnează: ”Lucrurile sunt rezolvate”

Florinel Coman și Darius Olaru, performanță impresionantă în tricoul FCSB

PEROZO femeie și fiica ei au fost date afară dintr-un supermarket, din cauza felului în care erau îmbrăcate: „Mi s-a părut ridicol!”

FILM NOWCum arată Eva Green la 18 ani de când a fost fată Bond. A făcut furori în două apariții în aceeași zi la Cannes

Adrian Mititelu a început revoluția la FC U Craiova: a semnat cu 5 fotbaliști! Detalii secrete din Bănie citeşte ştirea pe Prosport.ro

Simona Halep a vorbit despre finalul carierei: ”Vreau să mă retrag de pe teren” VIDEO citeşte ştirea pe ziare.com

ITP la 6 luni pentru acești șoferi români, s-a schimbat legea. Care sunt mașinile vizate citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Fustă foarte scurtă, top minuscul și cizme cu toc cui, atuurile vestimentare pe care mizează Alexandra Stan. Dans senzual pe Instagram

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Fustă foarte scurtă, top minuscul și cizme cu toc cui, atuurile vestimentare pe care mizează Alexandra Stan. Dans senzual pe Instagram

Digi World

A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul fabulos

Digi Animal World

Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de neajutorată”