Lars Lagerback antrenează Norvegia din 2017/FOTO:Getty Images)

Adversarul lui Mirel Rădoi din Liga Națiunilor va avea un salariu redus. "A acceptat sacrificiul"

21.03.2020, 18:48
  • Liga Națională, baschet: U-BT Cluj-Napoca - SCMU Craiova, miercuri, 19:00, DGS 3

  • Finala Europa League: Freiburg - Aston Villa, miercuri, 22:00, DGS 1

Selecționerul naționalei Norvegiei, Lars Lagerback, a anunțat că a decis ca salariul să îi fie redus cu 20% în urma crizei provocate de pandemia cu coronavirus. 

Măsura va fi pusă în aplicare de la 1 aprilie, iar ea îl va afectat și pe secundul lui Lagerback de la reprezentativa care va fi adversara României în grupa Ligii Națiunilor, după ce tricolorii i-au întâlnit pe nordici și în preliminariile pentru EURO 2020.

"Aceasta este soluția la care am ajuns de acord. Este notabil sacrificiul pe care Lars Lagerbäck a acceptat să-l facă," a fost mesajul federației de la Oslo, care nu exclude posibilitatea unor reduceri de personal în următoarea perioadă.   

Lars Lagerbäck antrenează Norvegia din 2017

În vârstă de 71 de ani, Lars Lagerbäck a antrenat mai întâi Suedia, pe care a calificat-o la două Mondiale și la 3 turnee finale ale Campionatului European. A mai condus Nigeria la Cupa Mondială din Africa de Sud și Islanda la EURO 2016. 

Tehnicianul suedez este de 3 ani la naționala Norvegiei, echipă care va juca în playoff-ul pentru calificarea la EURO 2020. 

Etichete: norvegia - romania , lars lagerback , lars lagerback norvegia


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Explicațiile unui jurat Eurovision din R. Moldova pentru votul acordat Alexandrei: „Nu pot încălca regulile”

Un membru al juriului Eurovision din Republica Moldova, artistul Pavel Orlov, vine cu noi explicații despre punctajul mic acordat reprezentantei României, Alexandra Căpitănescu, în urma scandalului de amploare care a dus la demsia șefului televiziunii publice de la Chișinău. El spune că juriul trebuia să fie imparțial și să nu judece după criterii de naționalitate. Dar Orlov fost criticat în presa din Moldova și pe rețelele sociale pentru că a refuzat să vorbească în română în interviuri televizate, deși înțelege limba.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Gerard Pique i-a dat un mesaj simplu Shakirei, iar răspunsul l-a ”șocat”: ”Doamne, femeia asta nu e normală”

Dan Șucu, la capătul răbdării? "Luați-o, mă! Luați-o voi! Spălați-vă pe cap cu ea!"

Exclusiv Gigi Becali a spus de ce l-a numit pe Marius Baciu antrenor la FCSB: "Cu o jigodie nu stau la masă!"

Exclusiv Ilie Dumitrescu a văzut că Marius Baciu e noul antrenor de la FCSB și nu s-a putut abține

News Alert Surpriză de proporții: Gigi Becali a anunțat noul antrenor de la FCSB!

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Au bătut palma! Ioan Varga, lovitură uriașă la CFR Cluj: 40 de milioane de euro

Anamaria Prodan a răbufnit, după ce a aflat salariul lui Marius Baciu la FCSB: ”Mă certam cu Gigi Becali să nu-i dea”

După ”ori pleacă el, ori plec eu”, Vinicius vrea să mai facă o ”victimă” la Real Madrid! Numele e uriaș

Exclusiv Radu Naum, după ce a auzit justificarea deciziei lui Gigi Becali: ”Un oximoron, ceva îngrozitor! Nu există așa ceva”

Citeşte şi

Sârbii au reacționat ferm, după ce UEFA i-a spus ”NU” României în urma meciului cu Kosovo: ”Nici n-a stat pe gânduri”

Anunțul UEFA după ce meciul România - Kosovo a fost abandonat

PEROZBella Hadid, provocatoare pe un iaht de lux în sudul Franței. A făcut yoga într-un costum de baie minuscul

FILM NOWFiica Angelinei Jolie, o nouă lovitură pentru Brad Pitt. Gestul făcut de Zahara la absolvire a stârnit un val de reacții

Anamaria Prodan, reacție dură după venirea lui Marius Baciu la FCSB: „Oamenii de lângă Gigi Becali sunt toți ghiocei!” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Reacția virală a lui Neymar, după ce a fost convocat de Ancelotti pentru Campionatul Mondial: „Cea mai fericită zi din viața mea” VIDEO citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Delia, în costum de baie minuscul pe terasa penthouse-ului ei. "Am intrat să dau cu zoom", a zis Gina Pistol

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie minuscul pe terasa penthouse-ului ei. "Am intrat să dau cu zoom", a zis Gina Pistol

Digi World

A împlinit 108 ani, face sport de trei ori pe săptămână și încă șofează. Ce spune despre viața amoroasă Susan, femeia care a uimit mulți oameni

Digi Animal World

Descoperirea șocantă făcută de un bărbat în propriul dormitor. Ce se ascundea în perna sa: „Așa ceva nu am mai văzut!”