Contractul lui Cavani cu PSG expiră la finalul sezonului / Foto: Getty Images

Edinson Cavani a vorbit despre viitorul său. PSG vrea să-l vândă în vară

22.04.2019, 14:17
  • Liga 2: Gloria Buzău - Unirea Slobozia, marți, 19:00, DGS 1

  • Champions League: PSG - Borussia Dortmund, marți, 22:00, DGS 1

Paris St. Germain a devenit pentru a opta oară campioana Franţei şi aproape toată lumea se gândeşte deja la următorul sezon. Unul în care în lotul parizienilor e posibil să nu se mai afle Edinson Cavani.

Atacantul uruguayan se numără printre jucătorii pe care PSG e dispusă să-i vândă în această vară, dar jucătorul nu a luat încă vreo decizie legată de viitorul său.

"Am un contract aici, mai am un an din contract, sunt bine, sunt liniştit şi sunt foarte mulţumit de echipă şi de fani. Sunt fericit în acest oraş, dar în fotbal nu se ştie niciodată", a declarat Cavani, la finalul partidei cu AS Monaco (3-1), care a consfinţit câştigarea campionatului.

În vârstă de 32 de ani, "El Matador" a avut parte de un sezon dificil, marcat în special de accidentări. De altfel, contra monegascilor a revenit pe teren după mai mult de două luni. Cu toate acestea, are 17 goluri în Ligue 1, în doar 17 apariţii.

Edinson Cavani, pe lista jucătorilor la care PSG e gata să renunţe în vară

Paris St. Germain a alcătuit deja lista jucătorilor la care e gata să renunţe din sezonul viitor. Le Parisien susţine că liderul din Ligue 1 vrea să se despartă de cinci fotbalişti la finalul sezonului.

Cele mai surprinzătoare nume aflate pe listă sunt cele ale lui Edinson Cavani şi Angel Di Maria. PSG nu le va forţa plecarea, însă e gata să dea curs unor oferte consistente pentru cei doi.

Etichete: psg , edinson cavani , transferuri psg , paris st germain


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un judecător i-a spus că în căsătorie e permis orice

Un judecător din India i-a respins plângerea unei femei care a spus că soțul ei a forțat-o să aibă relații intime „nenaturale”, întrucât, potrivit legii indiene, nu este ilegal ca un soț să-și oblige soția să întrețină acte sexuale.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

45.000€ pe lună! A cerut cel mai mare salariu din SuperLigă ca să se transfere la FCSB

Foto Radu Drăgușin nu se mai ferește! Cum a fost surprins pe bancă, în timp ce Tottenham pierdea cu Liverpool

Foto ”Ireal”. Donald Trump și un model au provocat indignare prin aparițiile de la Miami: ”Lumea ciudaților”

Foto E gata, FCSB l-a ratat! Camerele l-au surprins chiar înainte să plece la noua echipă

Marius Șumudică a reacționat, după ce Dan Șucu l-a ales pe Mircea Lucescu

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Ziua decisivă în care Dan Șucu trebuie să aleagă antrenorul Rapidului

Au venit primele oferte: Radu Drăgușin poate pleca de la Tottenham după șase luni! Urmează întâlnirea decisivă

Xavi, OUT? Barcelona a stabilit numele antrenorului favorit să preia echipa în 2025

Foto ”Ceva mai urât nu există”! A vrut să ”strălucească” la Gala Met, dar ”s-a făcut de râs” + O vedetă, ”imposibil de recunoscut”

Citeşte şi

Lovitura primită de PSG și naționala Franței: Lucas Hernandez, OUT pentru restul sezonului și EURO 2024

Cinci locuri în Champions League pentru Germania, pentru sezonul 2024/2025

PEROZO fostă concurentă la Miss Ecuador, amanta unui baron al drogurilor, ucisă la comandă. Cine se află în spatele asasinatului

FILM NOWSuri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise și a lui Katie Holmes urmează să plece la facultate în toamnă

Transformarea extraordinară a lui Ioan Neculaie, unul dintre cei mai bogați români, după numeroasele operații estetice! citeşte ştirea pe Prosport.ro

Echipa din Cluj transferă un mijlocaș de valoare. Se vor bate la campionat la anul? citeşte ştirea pe ziare.com

Creatura nemaivăzută descoperită într-o peșteră: Are colți ascuțiți ca lamele și solzi puternic crestați pe burtă citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Doja Cat a purtat un cearșaf pe post de rochie, pe străzile din NY. Fanii s-au împărțit în două tabere: Ți-a ales Kanye West ținuta?

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Loredana Groza, fabuloasă într-o salopetă ultra mulată, la 52 de ani. Fanii: „Te-ai născut să fii grozavă!”

Digi World

O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”