Roxana Mărăcineanu, ministrul Sporturilor în Franța / Foto: Getty Images.

Roxana Mărăcineanu, decizii radicale pentru fotbalul francez! Ce reguli vor fi aplicate după incidentele violente

articol scris de Digi Sport
16.12.2021, 13:41
  • Liga 2: Corvinul - Csikszereda, miercuri, 17:30, DGS 1

  • Champions League: Real Madrid - Bayern, miercuri, 22:00, DGS 1

Fotbalul francez suferă la capitolul imagine în acest sezon, după ce ultrașii au reușit să oprească faze periculoase de atac sau chiar să lovească jucătorii cu obiecte, din tribune. 

Acțiunile de mai sus sunt doar niște exemple, întrucât nu însumează toate incidentele petrecute în Franța în ediția actuală. Pentru a le pune capăt cât mai curând, Roxana Mărăcineanu (46 de ani), Ministrul Sportului din Franța, a anunțat mai multe decizii.

Roxana Mărăcineanu, decizii radicale pentru fotbalul francez

Ca urmare a unei ședințe la care au participat și reprezentanți ai Federației Franceze de Fotbal sau ale Ligii Profesioniste de Fotbal, Mărăcineanu a decis ca meciurile în care jucătorii sau arbitri sunt loviți de către fani să fie oprite definitiv, iar nu doar întrerupte, așa cum s-a încercat la Nice - Marseille, din 23 august. 

De asemenea, fanii nu vor mai avea acces pe stadioanele din Franța cu sticle de plastic. Asta deoarece în Ligue 1 deja s-a creat un obicei ca, la cornere, fotbaliștii să fie luați la țintă de către suporterii echipei adverse. Dimitri Payet (34 de ani) a simțit asta pe pielea lui luna trecută, în Lyon - Marseille.

Nu în ultimul rând, Mărăcineanu a anunțat că se vor crea mai multe amenzi pentru incidente ca cele de mai sus. 

VIDEO cu momentul în care faza condusă de Lionel Messi este oprită de un suporter: 

Etichete: campionatul frantei , roxana maracineanu


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un judecător i-a spus că în căsătorie e permis orice

Un judecător din India i-a respins plângerea unei femei care a spus că soțul ei a forțat-o să aibă relații intime „nenaturale”, întrucât, potrivit legii indiene, nu este ilegal ca un soț să-și oblige soția să întrețină acte sexuale.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Împușcată mortal în plină stradă, la 21 de ani, alături de iubit! Autoritățile au făcut o descoperire care schimbă totul

Foto E gata, FCSB l-a ratat! Camerele l-au surprins chiar înainte să plece la noua echipă

News Alert Primele declarații date de Mircea Lucescu la ieșirea de la întâlnirea cu Șucu și Copos

Tavi Popescu a surprins pe toată lumea, după Universitatea Craiova - FCSB! Anunțul făcut în direct

Dan Șucu a început negocierile! Lovitura pregătită în secret la Rapid: peste 300 de meciuri în Premier League!

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Foto Ultimul meci! A izbucnit în plâns imediat după ce s-a încheiat PSG - Borussia Dortmund

Problemele continuă! Fotbalistul de 80.000.000€ al PSG-ului și-a dat acordul să semneze cu Barcelona

Anunțul lui Mihai Rotaru despre transferurile lui Gâlcă. Strategii diferite FCSB - Universitatea Craiova - Rapid

Al-Khelaifi a răbufnit după eliminarea PSG-ului din semifinalele UEFA Champions League!

Citeşte şi

Răsturnare de situație: Mbappe a luat decizia finală, la câteva zile după venirea lui Messi. O nouă lovitură de proporții

Francezii nu-l iartă! Leo Messi nu știa că e filmat: ce a făcut la golul lui Icardi și reacția dură a presei din Hexagon

PEROZO fostă concurentă la Miss Ecuador, amanta unui baron al drogurilor, ucisă la comandă. Cine se află în spatele asasinatului

FILM NOWSuri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise și a lui Katie Holmes urmează să plece la facultate în toamnă

Transformarea radicală a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani. Cum a ajuns să arate după viața grea dusă după Revoluție citeşte ştirea pe Prosport.ro

Victorie splendidă pentru Ana Bogdan la Roma: a învins o finalistă de Grand Slam citeşte ştirea pe ziare.com

Creatura nemaivăzută descoperită într-o peșteră: Are colți ascuțiți ca lamele și solzi puternic crestați pe burtă citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Jessica Biel, răvășitoare la MET Gala, într-o rochie cu un decolteu amplu. Ce a făcut soția lui Justin Timberlake înainte de eveniment

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Jessica Biel, răvășitoare la MET Gala, într-o rochie cu un decolteu amplu. Ce a făcut soția lui Justin Timberlake înainte de eveniment

Digi World

Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și sănătoasă. Până la 40 de ani de abia putea urca scările

Digi Animal World

Momentul când pompierii din Neamţ salvează o căprioară blocată în albia unui râu. Ce s-a întâmplat cu animalul ulterior