Sadio Mane (primul din drespta) este unul dintre cei mai în formă atacanți ai lui Liverpool / Foto: Getty Images

Una dintre vedetele lui Liverpool s-a operat în urmă cu puţin timp. Anunțul clubului

18.10.2018, 12:08
  • Liga 2: Gloria Buzău - Unirea Slobozia, marți, 19:00, DGS 1

  • Champions League: PSG - Borussia Dortmund, marți, 22:00, DGS 1

Senegalezul Sadio Mane, unul dintre atacanții FC Liverpool, a fost operat "cu succes" la mâna stângă, a anunţat, miercuri, gruparea de pe Anfield Road, fără să precizeze o dată a revenirii sale.

Extrema stânga (26 ani) s-a accidentat la degetul mare de la mâna stângă înaintea meciului echipei sale naţionale cu Sudan (3-0), contând pentru preliminariile Cupei Africii pe Naţiuni 2019, disputat sâmbăta trecută.

"Restabilirea lui Mane va fi supravegheată în următoarele zile, înainte de meciul de campionat cu Huddersfield de sâmbătă", a transmis echipa antrenată de Juergen Klopp.

Mane a fost indisponibil pentru al doilea meci al Senegalului din această perioadă, tot cu Sudan, câştigat cu 1-0 de formaţia care a fost prezentă şi la Cupa Mondială. În urma acestui succes, Senegalul şi-a asigurat prezenţa la turneul final din 2019, care va fi găzduit de Camerun.

Antrenorul german a deplâns accidentările suferite de cei mai importanţi trei jucători ai săi în cursul pauzei competiţionale: Sadio Mane, Mohamed Salah (întindere la coapsă) şi Naby Keita (ischiogambieri).

Fundaşul olandez Virgil van Dijk suferă, de asemenea, de dureri la coaste, care l-au constrâns să declare forfait pentru meciul amical cu Belgia, disputat marţi (1-1).

După 8 etape, FC Liverpool îşi împarte locul de lider în Premier League cu Chelsea şi Manchester City.

Sadio Mane a marcat patru goluri pentru Liverpool în 11 meciuri oficiale, în acest sezon. Senegalezul a preluat tricoul cu numărul 10 înainte de startul stagiunii actuale.

Etichete: sadio mane , mane accidentare liverpool , mane s-a operat la deget , liverpool mane operatie


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Un bărbat a fost găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini. Poliția a vorbit de un "un atac sinistru de tip paramilitar"

Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fiecare mână, relatează BBC.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

45.000€ pe lună! A cerut cel mai mare salariu din SuperLigă ca să se transfere la FCSB

S-a terminat! Își face bagajele și pleacă, după doar 6 meciuri jucate la Tottenham

Foto Radu Drăgușin nu se mai ferește! Cum a fost surprins pe bancă, în timp ce Tottenham pierdea cu Liverpool

Real Madrid a pierdut locul 1! Liverpool, noua favorită la transferul așteptat pe Bernabeu

Ce a spus Postecoglou, după ce Radu Drăgușin a ajuns la 6 meciuri consecutive fără minut jucat

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Foto E gata, FCSB l-a ratat! Camerele l-au surprins chiar înainte să plece la noua echipă

Tavi Popescu a surprins pe toată lumea, după Universitatea Craiova - FCSB! Anunțul făcut în direct

Exclusiv Erori grave de arbitraj la Universitatea Craiova - FCSB! Marius Avram a dat verdictul: "Îmi pare rău de Vidican!"

Costel Gâlcă a transmis un mesaj clar după ce a învins-o pe FCSB

Citeşte şi

Englezii s-au convins de Radu Drăgușin, după doar 30 de minute jucate la Tottenham: ”Nu ne-ar surprinde”

Foto Peste 400.000 de persoane au semnat o petiție împotriva ”robotului” Erling Haaland, adresată Guvernului Britanic

PEROZO fostă concurentă la Miss Ecuador, amanta unui baron al drogurilor, ucisă la comandă. Cine se află în spatele asasinatului

FILM NOWSuri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise și a lui Katie Holmes urmează să plece la facultate în toamnă

Transformarea extraordinară a lui Ioan Neculaie, unul dintre cei mai bogați români, după numeroasele operații estetice! citeşte ştirea pe Prosport.ro

Echipa din Cluj transferă un mijlocaș de valoare. Se vor bate la campionat la anul? citeşte ştirea pe ziare.com

Complet interzis pentru șoferii care fac asta pe drumurile din România, pare un gest nevinovat. Amenda este usturătoare citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Doja Cat a purtat un cearșaf pe post de rochie, pe străzile din NY. Fanii s-au împărțit în două tabere: Ți-a ales Kanye West ținuta?

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Doja Cat a purtat un cearșaf pe post de rochie, pe străzile din NY. Fanii s-au împărțit în două tabere: Ți-a ales Kanye West ținuta?

Digi World

O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”